Anotimpul discurilor Înapoi la: Emisiuni

Compozitorul George Enescu

Publicat: Luni, 13 Iunie 2011 , ora 13.15

A realiza coperta de recomandări a unui compact-disc mi se pare una din cele mai grele sarcini ale unui redactor muzical; trebuie să știi să atragi în cuvinte puține - condiție impusă de dimensiunile fizice ale CD-ului - și să expui în și mai puține cuvinte sufletul compozitorului. Dați-mi voie să vă spun că am găsit următorul text adevărat model pentru astfel de recomandări.

'Trei compozitori foarte diferiți și care nu au avut o legătură personală cu universul instrumentelor de suflat au dat trei dintre cele mai rafinate lucrări pentru ansamblu de suflători. Serenada lui Antonin Dvoűák este o creație de mare farmec liric; terminată în 1878, i-a adus tânărului autor ceh unul din primele sale succese. 36 de ani mai târziu, un alt muzician ceh, Leos Janacek, a explorat diverse aspecte ale sextetului de suflători atunci când a compus fascinanta sa partitură Tinerețe. Între aceste două stiluri iată-l pe marele compozitor român George Enescu, al cărui Dixtuor reprezintă o lucrare de radiante culori'.

Este textul de prezentare a CD-ului apărut la casa Naxos, pe care îl ascultați integral luni, 13 iunie, de la ora 13.15, în emisiunea Anotimpul discurilor.

Maria Monica Bojin