Începuse toamna lui 1878 iar Johannes primise invitaţia de a participa la sărbătorirea a 50 de ani de activitate a Societăţii Filarmonice din Hamburg ...

...– aceeaşi care îl ignorase de atâtea ori, în ciuda eforturilor lui de a se face nu doar util vieţii artistice a oraşului natal, dar şi de a impune un standard potrivit cu idealurile sale de perfecţiune în arta pe care o slujea. Acum îi cereau numele şi renumele!

...Aveau nevoie să se sprijine pe umerii personalităţii sale care cucerise Germania şi Europa, dar şi America!!! Acum că îl cunoaştem, putem să ne imaginăm răspunsul lui: Nu!!!

...Până la urmă, s-a dus!!! Şi nu a avut motive de regret. A fost primit princiar, a fost omagiat, sărbătorit, parcă festivalul i-ar fi fost dedicat! Trei concerte simfonice au avut loc între 25 şi 29 septembrie. Croite după gustul lui – Bach, Handel, Beethoven în primul, Haydn, Mozart, Cherubini şi Schumann în al doilea şi Weber, Schubert, Mendelssohn în al treilea. Acum a fost prezentată şi cea de-a doua lui Simfonie repurtând un imens succes. ...

...Un asemenea triumf nu mai trăise. După concert, dirijorul angajat de Societatea Filarmonică din Hamburg şi-a dat demisia. Klaus Groth, şi el un important om de artă din acest Nord al Germaniei, unul dintre poeţii aleşi de Johannes pentru a-i pune versurile pe muzică, a discutat cu oficialii – comitetul societăţii – pentru a-i propune lui Brahms în sfârşit conducerea instituţiei. Când acesta i-a comunicat lui Brahms decizia lor, a rămas fără răspuns... El n-a răspuns niciodată. Dar la banchetul oferit în onoarea sa în 27 septembrie, pe o ambarcaţiune ce străbătea în plină noapte Elba, tot Groth fusese cel care ţinuse un toast în care a reiterat celebra propoziţie: Nimeni nu este profet în patria sa. Johannes la rândul său a răspuns...