Ultima zi de octombrie a lui 1726 îndoliase micul sat saxon Pomssen, undeva la sud-est de Leipzig. Murise Johann Christoph von Ponickau, urmaş al familiei care timp de secole îşi legase numele de acest loc în termeni chiar de proprietate. Şambelan, consilier la curte şi judecător la curtea de apel părăsise lumea la 75 de ani, iar cei pentru care însemnase ceva în viaţa lui îl conduseseră pe ultimul drum, cu onorurile datorate unui personaj reputat care avusese un rol important în viaţa regiunii saxone. Existenţa unei ode funebre în colecţia de librete a lui Picander dedicate lui ca şi textul unei cantata se leagă de apariţia în creaţia lui Sebastian a unei noi lucrări de gen…

... Cantata BWV 157 “Ich lasse dich nicht” face parte dintre cele camerale, cu doi solişti – tenorul şi basul care deja ne încântă cu aria de deschidere gândită în canon, ca-ntr-o confruntare –, un cor şi un mic ansamblu instrumental din care se detaşează flautul şi oboiul...

...Este interesant de aflat că pe tot parcursul acestui 1727, Sebastian va scrie doar 10 cantate noi, dintre care 3 dedicate sărbătorilor obişnuite ale anului ecleziastic. În rest, lucrări pentru aniversări, funebre, sau cea pentru inaugurarea consiliului orăşenesc...

... După cum arătam, nu scrisese multe opusuri noi destinate anului bisericesc, dar între acelea puţine apăruseră monumentalele Patimi după Matei, capodoperă absolută în gen. Într-un sens asemănător avea să apară puţin mai târziu o Odă funebră dedicată Reginei – căreia, cum spuneam, se prea poate să-i mai fi dedicat şi Motetul Singet dem Herrn BWV 225, despre care s-a speculat că ar fi putut fi destinat şi onomasticii din august a soţului ei…

... Dar, revine la alte cantate mai vechi pe care le conduce în cadrul slujbelor, pentru a doua oară, cum e cazul celei pentru a 12-a duminică după St Treime, BWV 69a, ca şi cea pentru de-a 17-a BWV 148, ambele extrase din primul ciclu de cantate de la Leipzig. Revine şi asupra unor partituri instrumentale – cum este cazul suitei a cincea pentru violoncel solo pe care o transferă altui instrument drag lui, lăuta.