„...un ziar din Leipzig... 1 nov 1726 ... prima parte sau „partita” unui set de suite este acum la dispoziţie... Bach începe o serie ocazională de promovări ale muzicii sale şi a altor compozitori ale căror partituri le pune în vânzare...

...Este o activitate mult îndepărtată de datoriile faţă de biserică şi şcoală, şi se poate nota că şi Kuhnau publicase seturile sale de suite şi sonate în timp ce era doar organist la Thomaskirche adică fără responsabilităţile unui Cantor. Succesorul avea însă avantajul unui Leipzig devenit important centru publicistic şi răspunzând unei creşteri generale a tipăriturilor în Germania” – ne spune ... Peter Williams. Era exact anul în care apăruse a patra ediţie a celui de-al doilea caiet din colecţia de „Exerciţii pentru claviaturi” – Clavier-ubung a lui Kuhnau, la 34 de ani de la concepţie, iar titlul acesta se poate să-l fi înrâurit pe Sebastian în a-l prelua. Nu se ştie cât l-ar fi putut costa această iniţiativă, dar probabil că spera în venituri suplimentare, pentru că vom vedea, nu va fi o încercare izolată.

... Iată şi unul dintre posibilele motive pentru care Sebastian slăbise ritmul compunerii de noi cantate. Ciclul al treilea începuse la Crăciunul anterior. În a doua zi a sărbătorii naşterii domnului este oferită publicului cantata 110 „Unser Mund sei voll Lachens” (text: Georg Christian Lehms). Deschiderea cu cor ne aduce aminte de Suita BWV 1069 ... Aceasta însă până în momentul în care intră corul care pare să utilizeze alt material. Tot aici, desprinzându-se din noianul de voci ale corului, soliştii participă ocazional la discurs, acesta fiind un lucru mai rar practicat. Duetul dintre sopran şi tenor este tratat în stil cameral ...beneficiind de acompaniamentul unui continuo în care se găseşte şi orga, iar ca substanţă îşi are sevele în Magnificatul BWV 243a ...

... Este şi acesta un motiv pentru care cercetătorii cred că Sebastian a slăbit ritmul înnoirilor în domeniul cantatei. Să fi fost faptul că încă nu avea un libretist sigur, sau poate îl nemulţumea ceva din activitatea sa de Cantor şi înţelegea să protesteze în acest mod. Sau pur şi simplu neîmplinirile de acest gen îl necăjeau în asemenea măsură încât a decis să apeleze la opusuri mai vechi pentru a-şi îndeplini obligaţiile de director al muzicii.

Era vremea Crăciunului şi din nou în oraş se petrecea în îndelungatul târg, iar elevii aveau 8 zile de vacanţă. Fără doar şi poate, se bucurau şi ei de toate cele ce se întâmplau pretutindeni. Şi cântau. Iar vocile aveau de suferit... Nu o dată se plânsese Cantorul de acestea în faţa superiorilor. Avem mărturia pusă pe seama Annei Magdalena Bach...

„Copiii se bucurau, fireşte, de târg şi de multe ori trebuia să iau seama ca nu cumva să-i pierd pe micuţii mei în învălmăşeală, iar cei mari să nu-l necăjească şi să-l deranjeze pe tatăl lor ziua-ntreagă cu micile trâmbiţe de lemn boit în roşu. Fireşte, sunetul strident şi cârâitor al micilor goarne nu-l supăra mai tare decât cântecul răguşit, ţipat al coriştilor săi, ale căror voci erau distruse cu mult înainte ca el să fi început educaţia muzicală. Cum şi-ar fi putut cruţa de altfel vocile când erau siliţi să cânte de multe ori noaptea, în aerul umed şi rece, la flacăra torţelor fumegânde? - se întreabă pe bună dreptate Anna Magdalena... Unde mai pui corurile în vânt şi pe ploaie, de pe la nunţi şi înmormântări, când în prezenţa Cantorului, încercau, ce-i drept, să se poarte cuviincios, dar nici această năzuinţă nu le putea înmlădia şi înmuia glasurile înăsprite de frig şi intemperii. În astfel de împrejurări, Sebastian izbucnea şi le spunea că ar putea învăţa să cânte cu aceeaşi osteneală chiar un cârd de corbi, într-atâta erau de răguşiţi. Cei ce cunosc cantatele şi motetele lui îşi pot da seama de amărăciunea pe care i-o pricinuiau vocile aspre şi stricate cu care era silit să-şi prezinte compoziţiile...”