Scrisă în aceşti primi doi ani de şedere la Leipzig, se pare, faţă de cele 4 anterioare de la Kothen, (...) a cincea suită franceză avea să se adauge pieselor incluse în primul caiet de piese pentru Anna Magdalena Bach...

...Şapte părţi in stil graţios şi mobil... încununând parcursul prin mai multe zone de interes pentru învăţăceii într-ale clavecinului, în special pentru tânăra soţie a compozitorului, dar poate şi cei doi urmaşi. De altfel, cum vom vedea, adeseori întreaga familie contribuia la rescrierea partiturilor, iar caligrafia Annei Magdalena Bach se va confunda cu timpul cu cea a însuşi Cantorului...

...A cincea Suită franceză BWV 816, penultima din seria celor destinate de Sebastian a folosi celor ce se instruiau într-ale claviaturilor. În fapt, adăugată pieselor din primul caiet pentru Anna Magdalena Bach, cea care se temea să atingă clapele, ca nu cumva să greşească, mai cu seamă la orgă. Aceasta pentru că în mintea ei tot timpul făcea comparaţia cu eminentul organist care era soţul ei. De altfel, în Scurta cronică atribuită ei se face o descriere sumară a ceea ce l-a fascinat pe Sebastian încă de la instalarea la Leipzig, poate unul dintre cele mai importante motive pentru care s-a luptat să pătrundă în şcoala de la Sf. Toma:

“Tocmai străbăteam casa în lung şi în lat pentru a-mi da seama cum s-ar putea aranja totul mai bine, când iubitul meu soţ veni să mă ia cu dânsul să văd orga. Ştiam – cer iertare cerului pentru acest gând lumesc – că dacă s-ar apuca să cânte pe noua orgă, n-am să mă pot întoarce la îndeletnicirile mele multă vreme. Am şovăit câteva clipe, însă el mă şi apucase nerăbdător de mână zicând: Hai, biserica e chiar alături! L-am însoţit aşadar, m-am aşezat lângă el pe banchetă şi el a umplut biserica de o muzică atât de minunată încât am uitat cu desăvârşire de paturile noastre care aşteptau să fie instalate şi de întreaga noastră gospodărie răvăşită...”

...Lăuta arabă era un instrument relativ nou în Europa, fiind adus la începutul secolului al optsprezecelea de către mauri în campaniile lor pentru a ocupa peninsula iberică. Ceea ce însă nu a împiedicat-o să se afirme cu repeziciune devenind preferată în forma aceasta celor care proveneau din vremurile apuse, adică din veacul şaisprezece când, se spunea, orice persoană educată trebuia să fie aptă a cânta la lăută iar faptul că Leonardo da Vinci şi Galileo Galilei o făcuseră devine o probă în acest sens. “Într-o scrisoare de recomandare pentru elevul său Ludwig Krebs – aflăm despre cel care, se zice, va deveni peste ani unicul organist care să fi putut fi comparat cu însuşi Sebastian – Bach spune că acesta a studiat cu el nu doar instrumentele cu claviatură şi compoziţia, dar şi lăuta.”

...În februarie 1725 Sebastian îi dedică Ducelui Christian de Saxa-Weissenfels o cantată la aniversare. Materialul muzical propriu-zis nu mai este de găsit, dar se ştie că el a fost reutilizat imediat pentru a compune ceva “nou” căci se apropiau sărbătorile pascale. Aşa s-a născut ... Oratoriul de Paşti BWV 249 care s-a cântat chiar la 1 aprilie 1725. Două seri înainte, de această dată la Thomaskirche, răsunase Johannespassion într-o versiune revăzută.