Cine e „amusa”?!?! – cu această întrebare încheiam ediţia trecută a seriei noastre. Şi cu gavota de închidere a Cantatei BWV 202 de nuntă...

...Aria ei de început evocă chemarea verii şi îndepărtarea iernii, cu trecerile ei de la umbră la strălucirea soarelui, de la frigul iernii la căldura ce insuflă viaţă florilor şi întregului univers... Să se fi cântat această cantată la Bernbourg, undeva la nord-vest de Kothen, locul unde Prinţul Leopold avea să-şi unească destinul cu verişoara sa Friederica Henrietta de Anhalt-Bernburg...

...Iar mai departe, cea de-a doua soţie a lui Sebastian o portretizează pe proaspăta prinţesă, care se pare nu avea prea multe în comun cu muzica. De aici şi epitetul pe care Sebastian i l-a lipit pe frunte şi pentru posteritate – amusa...

...La 14 aprilie, fratele mult iubit, Johann Jacob, moare şi îl lasă cu un nou gust amar pe Sebastian. Este cel pentru care scrisese, cu două decenii în urmă acel Capriccio, presupus a-l conduce la plecarea în Turcia. Sebastian şi-ar fi exprimat în acest opus catalogat la nr. 992, durerea la plecarea prietenilor lui, deşi probabil nu se gândise chiar la o asemenea plecare...

...„În 1722 – scrie Davitt Moroney - limbajul muzical al acestei piese din tinereţe trebuie să-i fi părut lui Bach prea simplu, dar amintirea acelor vremuri grele, în care el şi Johann Jacob mergeau la liceul din Ohrdruf, după moartea părinţilor, l-a făcut poate să se gândească la soarta propriilor copii şi la nevoia urgentă de a rezolva problema educaţiei lor...”. Iar aceasta, cu siguranţă nu părea să se poată face în Kothen...

...Oricum, aici adăugase creaţiei sale concertele pentru vioară, brandenburgicele, mulţime de opusuri pentru clavecin, dar şi sonatele şi partitele pentru vioară solo, cele pentru duo vioară-clavecin, sonatele a tre pentru flaut, suitele pentru violoncel solo, ca să nu mai amintim cele câteva cantate profane... Şi suitele pentru orchestră...

...Ne găsim la sfârşit de etapă, aici la Kothen... aici unde stilul lui Sebastian se şlefuise, iar admiraţia prinţului şi a muzicienilor din capela curţii crescuse exponenţial. Era deja cunoscut ca virtuoz în întreaga Germanie.

Avea mai bine de 37 de ani şi se afla în plină forţă creatoare, la limita dintre tinereţe şi maturitate artistică. Aflase în timpul verii că murise Johann Kuhnau, Cantorul Şcolii de pe lângă biserica Sf. Toma de la Leipzig. Tentaţia este din nou mare pentru cel care în aceşti ultimi 6 ani nu prea mai avusese legătură cu ceea ce iubise cel mai mult până atunci: muzica bisericească şi cu deosebire pe cea pentru orgă. Va face pasul?!? Şi dacă da, va fi acceptat?!?