Disputele dintre onorabilii Frohne şi Eilmar se vor încheia în mai 1708, iar Sebastian părea că nu se află de nici o parte a baricadei...

 

 Totuşi, mai târziu, cel din urmă îi va boteza primul fiu, de aici concluzia că probabil, totuşi, eroul nostru nu era chiar atât de neutru... În esenţă, era vorba despre faptul că Eilmar găsea resurse interioare pentru a permite în interiorul muzicii bisericeşti o evoluţie spre forme tot mai înalte din perspectivă artistică, or aceasta era şi aspiraţia lui Sebastian, a prea plinului său de inspiraţie sprijinită de o măiestrie mereu mai şlefuită. Şi nu era în acelaşi spirit cu ceea ce dorea Frohne...

 

...După ce, cu multă reverenţă faţă de consiliu, enumeră lucrurile bune la care acesta a răspuns după solicitările sale, dar şi strădaniile lui de a-şi îndeplini obligaţiile – inclusiv cele ce se refereau şi la activitatea din satele din împrejurimi, sau reparaţia orgii -, Sebastian aduce la cunoştinţă faptul că i s-a ivit o soluţie mai bună de trai, „şansa unei vieţi mai bune şi a unei profesii conforme cu idealurile mele în spiritul slujirii muzicii bisericeşti fără vexaţiuni din partea altora, atâta timp cât Înălţimea sa Regală şi Serenă de Saxa-Weimar mi-a oferit cu graţie intrarea în Capela Curţii şi ca muzician de cameră.” iar în final îşi arată disponibilitatea, în măsura în care şi consiliul va dori, să răspundă oricând solicitărilor lui. Şi de această dată va avea parte de un tratament elegant: consiliul îi acordă demisia şi îl roagă să continue a supraveghea lucrările de restaurare a orgii de la Sf. Blasius....

 

...Că a rămas cu o amintire frumoasă după plecarea de la Muhlhausen ne doveşte Sebastian după mai mult de un sfert de veac, când va reveni, de această dată cu fiul său Bernhard pentru a concura la postul similar de la biserica Sf. Maria...