Portret de compozitor - Johann Sebastian Bach Înapoi la: Emisiuni

Bach XVI

Publicat: Luni, 29 Noiembrie 2010 , ora 9.30
 Disputele dintre onorabilii Frohne și Eilmar se vor încheia în mai 1708, iar Sebastian părea că nu se află de nici o parte a baricadei...

 

 Totuși, mai târziu, cel din urmă îi va boteza primul fiu, de aici concluzia că probabil, totuși, eroul nostru nu era chiar atât de neutru... În esență, era vorba despre faptul că Eilmar găsea resurse interioare pentru a permite în interiorul muzicii bisericești o evoluție spre forme tot mai înalte din perspectivă artistică, or aceasta era și aspirația lui Sebastian, a prea plinului său de inspirație sprijinită de o măiestrie mereu mai șlefuită. Și nu era în același spirit cu ceea ce dorea Frohne...

 

...După ce, cu multă reverență față de consiliu, enumeră lucrurile bune la care acesta a răspuns după solicitările sale, dar și strădaniile lui de a-și îndeplini obligațiile – inclusiv cele ce se refereau și la activitatea din satele din împrejurimi, sau reparația orgii -, Sebastian aduce la cunoștință faptul că i s-a ivit o soluție mai bună de trai, „șansa unei vieți mai bune și a unei profesii conforme cu idealurile mele în spiritul slujirii muzicii bisericești fără vexațiuni din partea altora, atâta timp cât Înălțimea sa Regală și Serenă de Saxa-Weimar mi-a oferit cu grație intrarea în Capela Curții și ca muzician de cameră.” iar în final își arată disponibilitatea, în măsura în care și consiliul va dori, să răspundă oricând solicitărilor lui. Și de această dată va avea parte de un tratament elegant: consiliul îi acordă demisia și îl roagă să continue a supraveghea lucrările de restaurare a orgii de la Sf. Blasius....

 

...Că a rămas cu o amintire frumoasă după plecarea de la Muhlhausen ne dovește Sebastian după mai mult de un sfert de veac, când va reveni, de această dată cu fiul său Bernhard pentru a concura la postul similar de la biserica Sf. Maria...

Veronica Zbarcea