Arnstadt – oraşul cu cei mai mulţi reprezentanţi ai familiei Bach – care îl primise cu o festivitate solemnă, se dezvăluia după nici 4 ani, un oraş aproape ostil. De fapt, cum spuneam în episodul trecut, doar anumite persoane îi erau ostile, pentru că verişoarele sale, fiicele lui Johan Michael Bach – acel îndemânatic compozitor cum este supranumit în sursele biografice spre a fi deosebit de fratele său Johann Christoph, cel profund după însuşi Sebastian – fiicele lui, aşadar, păreau să facă parte din viaţa eroului nostru, ba chiar să locuiască în aceeaşi casă. În special Maria Barbara, despre care judecătorii săi insinuaseră că fusese adusă de Sebastian în balconul corului, fără a cere permisiunea superintendantului ceea ce constituia o încălcare a celor prevăzute în contract.

Poate a avut nevoie de vocea ei, pentru că se pare că şi ea era o bună muziciană, instruită, ca toţi copiii Bach, de tatăl său. Poate nici nu a fost vorba despre Maria Barbara, dar nu există precizări în acest sens. Poate fusese vorba despre Barbara Catherina, sora ei, sau altă soprană ce ar fi putut înlocui o voce lipsă dintr-o eventuală cantată, sau vreun solist din cor, incompetent (cum ştim că s-a referit la un moment dat la cei care trebuiau să asculte de el la interpretarea cantatelor).

...Căci, aşa cum arătam vorbind despre Cantata catalog 4, Sebastian fusese cucerit la Lubeck de acele „Abendmusik” organizate de Buxtehude. Probabil avusese prilejul să asculte şi cele două cantate scrise de acesta pentru moartea Împăratului roman Leopold şi respectiv pentru ascensiunea succesorului Joseph I: „Castrum Doloris” şi „Templum Honoris”. Poate asistase chiar şi la repetiţii. Şi,, de ce nu, poate s-a numărat între cei 15 violonişti din orchestră...