Sebastian avusese în copilărie o frumoasă voce de sopran. Am stat de vorbă cu prieteni de-ai săi care l-au auzit cântând, şi toţi păstraseră amintirea timbrului plăcut al vocii lui. Cânta în toate duminicile şi sărbătorile la biserica din Ohrdruf. La nunţi şi înmormântări cânta motete pe la casele oamenilor sau la biserică împreună cu corul copiilor, uneori chiar pe stradă, aşa cum se obişnuise încă de la Eisenach. Din păcate... continuă amintirile publicate sub titlul „Scurta cronică a Annei Magdalena Bach”, aparent scrisă de însăşi cea de-a doua soţie a eroului nostru, cea alături de care şi-a petrecut mai bine din a doua jumătate a vieţii...

Înainte de a afla ce ascunde acel Din păcate..., să pătrundem în alt mister lăsat neelucidat din episodul anterior. Vorbeam atunci despre faptul că înainte de a absolvi Liceul din Ohrdruf, ia o hotărâre contrariantă. Decide să plece din oraş. De ce? Greu de ştiut exact răspunsul. Dar avem faptele... În catalogul Academiei cum se numea liceul, în dreptul lui Johann Sebastian Bach, la data absolvirii este menţionată mutarea sa, din motive locative. Şi este indicată destinaţia: Luneburg.

... În vremea în care Sebastian se pregătea să absolve şcoala, se pare că Herda aflase despre căutările cantorului Bisericii benedictine Sf. Mihail din Luneburg care avea nevoie de voci de soprano. De aici, concluzia că probabil l-a recomandat pe eroul nostru, mai cu seamă că intrarea într-o astfel de formaţie cu vocea lui splendidă, i-ar fi asigurat nu doar un post bun în cor – acela de concertist – care era şi bine plătit, dar şi condiţiile complete de vieţuire.