Portret de compozitor - Johann Sebastian Bach Înapoi la: Emisiuni

Bach VII

Publicat: Marți, 16 Noiembrie 2010 , ora 9.30
Anul ecleziastic, așa cum apare el în scripte, înregistra pe la mijlocul veacului al XVII-lea, pentru corul bisericii Sf. Mihail din Luneburg, 18 festivaluri, cărora li se adăugau și alte evenimente.

Întregul ansamblu vocal-instrumental cântase de peste 30 de ori, iar cutuma cerea redarea unor compoziții concertante, motete, imnuri, arii spirituale. Pentru Sebastian, sarcinile obișnuite includeau participarea la slujbele de duminica în care se interpreta un motet și o arie cu acompaniament de orgă. Se înțelege în acest context de ce autoritățile alocaseră foarte mulți bani pentru pregătirea corului și a orchestrei, în anii 1702-3 din care au fost găsite documente. O școală în sine pentru adolescentul nostru...

Disciplina și setea de cunoaștere au reprezentat bazele pregătirii lui Sebastian în această perioadă, iar tradiția și influența familiei au înlocuit profesorii propriu-ziși...

...Continuând să completeze genealogia familiei muzicale Bach după ce o elaborase în bună măsură Sebastian, fiul său Carl Philipp Emmanuel avea să afirme că tatăl său îndrăgea și studia lucrările organistului Bohm din Luneburg....

...Originar dintr-o localitate apropiată de Gotha, deci și de Eisenach, și de Ohrdruf, Bohm venise la Luneburg după ce trecuse pe la Hamburg unde se apropiase de stilul organiștilor nordici...

...Pe Bohm, alături de Sweelink îl mai influențase la Hamburg și Johann Adam Reinken. Sebastian a dorit cu ardoare să-l cunoască pe acest olandez devenit german, venit de foarte timpuriu din Deventer-ul natal în orașul din nordul Germaniei pentru a studia cu Heinrich Scheidermann, organistul căruia îi va și succede după moarte la Katharinnenkirche.

...Hamburgul era o Mecca pentru Sebastian în acești primi ani 1700, așa cum era și pentru alții. Făcuse și Handel câteva drumuri acolo, iar viața de spectacol îl fascinase...

...Dar, straniu, în ciuda acestei abundențe de nou și strălucitor, pe Bach nu l-a impresionat stilul liric. Dacă Handel a făcut o pasiune de viață pentru operă, Sebastian s-a ținut deoparte, continuând să absoarbă tehnică și expresivitate pentru ceea ce îi părea mai apropiat de sufletul său – claviaturile...
Veronica Zbarcea