La 31 oct 1730 prezintă o scurtă cantată, introdusă în catalog la nr. 192 ce astăzi ne apare incompletă. Doar două coruri izvorâte din corale, dintre care primul  – o fantezie corală în stilul deja stabilit în urmă cu puţini ani de compozitor, mareaţă şi demnă, apoi o arie de soprană şi bas ca o oază de calm între furtunoasele părţi extreme...

Din cauza duetului sopran-bas s-a bănuit că ar fi fost compusă pentru o nuntă... alţii cred că a fost concepută pentru Ziua Reformei, din pricina existenţei celor trei versuri ce stau la baza imnului, provenit din prima parte a secolului al XVII-lea...

... Boyd aduce în discuţie implicarea lui Bach în viaţa de la Collegium Musicum. Făcea parte această ultimă partită pentru clavecin din cele ce aveau să fie publicate într-un set anul următor, 1731, dintre piesele destinate a fi cântate la cafeneaua lui Zimmermann?!? Nu ştim cu precizie, dar putem să ne iluzionăm că aşa a fost în timp ce ne lăsăm fascinaţi de fantezia creatoare a compozitorului...

Şi pentru că ne aflăm cu povestirea la momentul instalării noului rector la Thomasschule, să revenim la ceea ce ne reaminteşte tot Michael Boyd:

“Gesner îl cunoştea pe Bach de la Weimar şi împărtăşea vederile lui privind importanţa muzicii atât în curricula şcolară cât şi în serviciul religios. El era, dincolo de toate, un admirator sincer al măiestriei lui Bach şi într-o faimoasă notă de subsol la ediţia îngrijită de el pentru Institutio oratoria de Quintilian a lăsat o schiţă agreabilă asupra compozitorului ca organist şi dirijor (se presupune la repetiţii)…” iar acea schiţă noi am citat-o într-o ediţie anterioară a portretului nostru de compozitor. Acum, aflăm alte lucruri cu privire la colaborarea lor de la Thomasschule...