Portret de compozitor - Johann Sebastian Bach Înapoi la: Emisiuni

Bach LVIII

Publicat: Joi, 17 Februarie 2011 , ora 9.30

Excelență, vă rog să dați iertare vechiului dvs. servitor și prieten credincios pentru că mi-am permis să vă deranjez… A fost vrerea lui Dumnezeu ca eu să ajung aici director muzical și cantor la școala Sf. Toma, cu toate că la început mi s-a părut foarte straniu, văzând că din capelmaestru am devenit cantor..."

 

Selecțiuni dintr-o lungă scrisoare trimisă de Sebastian în 28 octombrie 1730 vechiului său coleg din scoala latină de la Ohrdurf ... Georg Erdmann care era la Danzig.

În virtutea vechii prietenii – ne amintim de cel cu care plecase în adolescență spre a se profesionaliza, grației vocii deosebite, în școala de la Lunneburg. Se pare că mai corespondaseră la vremea când Sebastian se afla la Weimar și Kothen...

 

Slujba mea de azi – mai arată eroul nostru în această epistolă – îmi aduce aproape 700 de taleri, iar dacă au loc mai multe înmormântări decât “ordinairement” (adică “de obicei”) atunci “accidentia” (veniturile) se măresc în chip corespunzător; dar în împrejurări normale, acestea scad. Astfel, de pildă, în anul trecut am pierdut la înmormântările obișnuite accidentia în valoare de peste 100 de taleri. În Turingia pot să ies la capăt cu 400 de taleri, mai ușor decât aici cu o sumă dublă, din cauza vieții extreme de scumpe…”

 

Noi putem acum să speculăm că prea ocupat cu activitatea de la Collegium Musicum pentru care începuse – cum făcuse în anii anteriori privitor la completarea necesarului de cantate – acum să adune material specific acestor manifestări. Poate acestui fapt datorăm apariția Concertului BWV 1044 pentru flaut, vioară și clavecin...

 

... Mai scrisese în vară două cantate pentru o ocazie particulară – aniversarea la bicentenar a Augustanei, adică a momentului în care Împăratul Carol al V-lea al Imperiului Roman îi chemase pe prinții din teritoriile libere ale Germaniei să-și arate convingerile religioase în încercarea unei unificări religioase și politice pe cuprinsul impreiului, cu scopul de a se uni în fața amenințării invaziei turcești.

 

... Am apelat la multe citate pentru acest episod din viața Cantorului înțelegând importanța crucială pentru viața lui a acestei secvențe de existență, la acel moment în care, după toate câte făcuse pentru bunăstarea artistică a orașului, se vedea atacat nu doar în profesie, ci în fibra lui familială, însemnând starea materială.

 

... O rază de lumină se ivise odată cu angajarea lui Gesner, bibliotecarul de la Weimar, despre care am vorbit anterior. Cunoscându-se și respectându-se reciproc, se părea că pentru Sebastian începe o nouă epocă la Tomasschule…

Veronica Zbarcea