Amintirea întâlnirii sau mai curând “confruntării” clavecinistice dintre Sebastian şi Louis Marchand la Dresda, cu mai bine de 15 ani înainte, lipsind cea la orgă, cum ne amintim, ca şi reacţia altruistă ulterioară pusă pe seama primului care ar fi admirat arta confratelui, prilejuieşte autoarei volumului “Scurta cronică a Annei Magdalena Bach” să facă o legătură cu altă întâmplare – nu ştim în ce măsură asemănătoare, sau doar…

“Era la fel de generos şi faţă de ceilalţi muzicieni. Respectul plin de teamă pe care-l insufla măreţia lui îl atenua cu bunătatea sa izvorâtă dintr-o inimă caldă. Era întotdeauna fericit să-i poată asculta pe muzicienii din oraşul lui sau străini, şi a rămas pentru dânsul o dureraosă decepţie faptul de a nu-l fi cunoscut personal pe domnul Handel, deşi făcuse în acest scop tot ce a putut. Arta acestui maestro ales îl umpluse de admiraţie şi entuziasm; a petrecut ceasuri fără număr copiindu-i partiturile pe care le preţuia în mod deosebit (o muncă fericită, la care l-am ajutat şi eu cu dragă inimă) – adaugă în paranteză Anna Magdalena. A condus la Leipzig o frumoasă execuţie a cantatei lui Handel Pătimirile Domnului. Şi cum ambii se născuseră în Saxonia şi în acelaşi an, Sebastian avea impresia că, în afara muzicii, mai există între ei oarecare asemănare, astfel că făcu mai multe încercări spre a-l putea întâlni pe Handel...”

... Putem da crezare sau nu unei consemnări evident subiective, dar tot din acest volum, aflasem la momentul amintirii vizitei admiratorului englez al lui Sebastian că după întoarcerea în patria lui, acesta îi trimisese un colet cu partituri de Dieupart şi Handel, ceea ce ar sprijini ideea aprecierii Cantorului faţă de conaţionalul său, chiar a încercării de a-l cunoaşte mai întâi sub aspect creator, iar totodată năzuinţa de a-l întâlni personal – ceea ce, iată, nu avea să se întâmple niciodată!!!...