Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

„Mozart și Salieri” la Opera Națională București

Publicat: duminică, 28 Ianuarie 2024 , ora 0.00

Opera Națională București găzduiește astăzi, 28 ianuarie 2024, o nouă reprezentație a spectacolului "Mozart și Salieri", în cadrul căruia fragmente muzicale semnate de cei doi renumiți compozitori sunt alăturate tragediei scrise de Alexandr Sergheevici Pușkin.

Participă actorii Ionuț Vișan și Vlad Rădescu, sopranele Cristina Maria Oltean, Edith Adetu, mezzosoprana Mihaela Ișpan, tenorul Andrei Lazăr, basul Marius Boloș. Își dă concursul Cvintetul "Elite", iar conducerea muzicală îi aparține lui Mircea Pădurariu. Regia este semnată de Radu Apostol.

Spectacolul va avea loc în Foaierul Operei bucureștene, de la ora 18.30.