ACUM:
21.00
Scena europeană
Înregistrări sau concerte în direct.
Urmează: 23.30 Interpreții Festivalului Enescu 2019 (R) Marile nume invitate, în înregistrări de referință.
Apoi: 0.00 Interpreții Festivalului Enescu 2019 (R)

Arhivă : Se întâmplă la Radio România Înapoi

Caravana Gaudeamus Radio România, ediția Oradea 2019

Bookmark and Share
Publicat: luni, 6 Mai 2019 , ora 14.55

Caravana Gaudeamus Radio România revine săptămâna viitoare la Oradea pentru ediția cu numărul șase. Între 8 și 12 mai, orădenii sunt așteptați în Piața Unirii, să celebreze Ziua Europei și Anul Cărții în România, la cel mai cunoscut și mai îndrăgit târg de carte din țară. Târgul Gaudeamus Oradea este organizat de Radio România (prin echipa Gaudeamus și Radio România Cluj-Napoca), Primăria Oradea și Asociația pentru Promovarea Turismului din Oradea și regiune, într-o formulă partenerială unică în istoria de un sfert de secol a acestui proiect. Sărbătoarea cărții în Oradea vă așteaptă peste câteva zile să vă destindeți printre cărți, să răsfoiți și să alegeți pe îndelete volumele care vă vor împrospăta biblioteca și vă vor ține companie pe parcursul următoarelor săptămâni.

Toate editurile de top din România și cei mai importanți distribuitori de carte străină, muzică și jocuri educative, se vor reuni săptămâna viitoare în pavilionul expozițional Gaudeamus Radio România, amenajat pentru a treia oară în în Piața Unirii. Numărul mare al participanților și varietatea domeniilor editoriale abordate sunt garanția pentru o ofertă bogată și variată, pentru toate gusturile, vârstele și preocupările. Bestseller-urile momentului, în țară și peste hotare, importante reduceri de prețuri, inclusiv pentru titluri recente, pachete promoționale și serii de autor îi așteaptă pe toți pasionații de lectură, invitați cu acest prilej să își voteze favoriții, în materie de titluri și edituri și să participe la Tombola Gaudeamus, cu premii numeroase și atractive.

Program de vizitare: miercuri - sâmbătă, între orele 10:00 și 20:00 și duminică, între orele 10:00 și 15:00. Intrarea este liberă.

Conferința de presă care precede deschiderea ediției va avea loc marți, 7 mai, la ora 13:00, în Sala Mare a Primăriei Oradea.