ACUM:
7.00
Musica viva
Matinalul altfel, marca Radio România Muzical.
Urmează: 9.55 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.
Apoi: 9.59 Promo RRM Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.

Arhivă : Se întâmplă la Radio România Înapoi

Fizica marilor concepte, fizicienii marilor idei. De la idee la confirmare experimentală

Bookmark and Share
Publicat: luni, 6 Ianuarie 2014 , ora 10.58

Aceasta va fi tema primei ediții din 2014 a "Cafenelei de știință" (cafeneauadestiinta.radiocultura.ro) din data de 6 ianuarie 2014, transmisă în direct la Radio România Cultural dar și pe internet, la www.culturalazi.ro, între orele 19.00 și 21.00, de la Librăria Humanitas de la Cișmigiu.

O ediție care se vrea o poveste despre mari fizicieni ai lumii - Richard Feynman, Peter Higgs, Francois Englert, ca să menționăm câteva dintre numele mari - dar și despre majorele lor contribuții în fizică.

O ediție al cărei "pretext" este Premiul Nobel pentru fizică pe anul 2013 pentru descoperirea bozonului Higgs, "particula lui Dumnezeu" cum, inspirat, a numit-o un ziarist, dar și apariția, la editura Humanitas, a două cărți de excepție: Vă țineți de glume, domnule Feynman!. Aventurile unui personaj ciudat, semnată de însuși Richard P. Feynman și Omul cuantic. Biografia științifică a lui Richard Feynman, a lui Lawrence M.Krauss, ambele apărute în traducerea și cu grija lui Vlad Zografi, editor Humanitas.

O ediție în care vom asculta fragmente din prelegerile ținute de Richard Feynman, în anii 70, la Institutul pentru Tehnologie, Caltech din Pasadena dar și interviuri cu Francois Englert și Serge Haroche, laureați Nobel ai premiului pentru fizică pe anul 2013 și, respectiv, 2012.

O ediție în care vom vorbi și despre supercalculatoarele cuantice pe care cercetările premiului Nobel pentru fizică pe anul 2012 par să le promită dar, de fapt, o ediție în care "eroii" sunt fizica și conceptele importante ale ultimilor ani și fizicienii care le-au generat.

În fine, o ediție - ca o poveste, cum spuneam - despre unde suntem și ce va fi în fizica anilor ce vor veni.

Această poveste a fizicii marilor concepte și a marilor fizicieni este spusă împreună cu invitații emisiunii, Călin Alexa, Radu Ionicioiu și Florin Spineanu, toți trei fizicieni, doctori în fizică la Institutul pentru fizică și inginerie nucleară "Horia Hulubei" de pe Platforma Măgurele și Vlad Zografi, dr. în fizică, editor de carte de știință la Editura Humanitas.

Realizator și moderator: Corina Negrea. Partener: Librăria Humanitas de la Cișmigiu