Arhivă : Cronici Înapoi

AUDIO. Concert marca 'Vă place Beethoven?' susținut de Razvan Suma și Daniel Goiți la Sala Radio

Publicat: miercuri, 25 Octombrie 2017 , ora 13.21

Marți, 24 octombrie 2017, de la ora 19.00, publicul bucureștean s-a bucurat de un recital de excepție, penultimul din Turneul "Vă place Beethoven?" desfășurat pe parcursul lunii octombrie în mai multe localități din țară, avându-i protagoniști pe violoncelistul Răzvan Suma și pe pianistul Daniel Goiți.

Răzvan Suma, cu ce impresii v-ați întors din acest turneu în care Beethoven a fost personajul principal?

Răzvan Suma: Da, Beethoven a fost personajul principal, dar, pentru mine, colaborarea cu Daniel Goiți este un privilegiu și am devenit un fan al lui. Mi se pare un artist atât de complex, care scoate din mine ceea ce este mai bun! A studiat la Cluj, este clujean în momentul acesta cum sunt eu bucureștean, dar ne-am format în același oraș, Cluj, și cred că asta contează foarte mult. Abordarea muzicii nu poate să fie atât de diferită în momentul în care te formezi cu aceeași bază.

Iată și câteva gânduri ale pianistului Daniel Goiți, despre colaborarea cu violoncelistul Răzvan Suma.

Daniel Goiți: Mi-a plăcut oferta pe care mi-a făcut-o. La început erau Variațiunile de Beethoven, iar după aceea a trecut pe sonate, ceea ce m-a entuziasmat și mai mult. E o mare bucurie. Am susținut deja șase concerte, mai avem două. Acum vom interpreta ultimele trei sonate, dintre care ultimele două - opusuri mari, peste 100, greu de parcurs. Dar sunt convins că va fi un concert frumos.

Răzvan Suma și Daniel Goiți au interpretat pe scena Sălii Radio Sonatele 3, 4 și 5 de Ludwig van Beethoven, în La major, Do major și Re major. Despre desfășuratea muzicală a serii ne vorbește violoncelistul Marin Cazacu, mentorul și profesorul din anii de studenție ai lui Răzvan Suma, de care acesta a rămas profund legat din punct de vedere al concepției și abordării violoncelistice a lucrărilor.

Marin Cazacu: Minunat acest Beethoven; într-o coeziune specială între violoncel și pian, cu doi artiști excepționali - violoncelistul Răzvan Suma și pianistul Daniel Goiți, două personalități potrivite pentru muzica lui Beethoven… în trei sonate… una compusă în mijlocul carierei lui Beethoven, iar ultimele două, din ultima perioadă de creație. Muzică de cameră la superlativ, cântată excepțional, așa cum numai marii artiști pot s-o facă și noi le-am savurat din plin!

Reportaj realizat de Laura Ana Mânzat