ACUM:
10.00
Arpeggio
3 ore cu și despre Interpretul zilei, Opera si vedetele ei, CD Review.
Urmează: 12.55 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.
Apoi: 12.59 Promo RRM Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.

Arhivă : Cronici Înapoi

Eveniment de anvergură la Opera din Timișoara

Bookmark and Share
Publicat: marți, 29 Octombrie 2013 , ora 13.06

Cea de a XXXVIII-a ediție a Festivalului "Timișoara muzicală", derulată sub semnul bicentenarului Verdi, s-a încheiat "în forță", Opera din orașul de pe Bega oferind, după 55 de ani, o nouă montare cu Trubadurul, cota de interes fiind sporită și de faptul că tenorul-director Corneliu Murgu a debutat ca regizor, dar și de distribuția fastuoasă, alăturând celebrități precum mezzosoprana Marianne Cornetti sau baritonul George Petean, dar și soprana Dragana Radacovic sau tenorul Leonardo Gramegna, în compania soliștilor și ansamblului teatrului-gazdă, care au evoluat parcă mai bine ca niciodată, sub bagheta apreciatului David Crescenzi.

Transferând acțiunea în secolul XIX, deci în perioada contemporană lui Verdi, regia imaginată de Corneliu Murgu propune o derulare alertă, a cărei cursivitate este asigurată și prin utilizarea turnantei, facilitând trecerea rapidă de la un tablou la altul, un spațiu în care personajele se creionează firesc, în relații puternice, aducând însă și câteva noutăți în concepție, pentru că, spre exemplu, celebrul cor al țiganilor este cântat, la început, din culise, coriștii intrând apoi, agale, în scenă, efectul fiind deosebit, asemenea balerinelor-flăcări ce dansează în jurul Azucenei, sugerând rugul obsesiv, iar în tabloul final, Leonora rămâne în afara închisorii unde se află Manrico, gratiile despărțindu-i în acea secvență liric-dramatică. Un aspect demn de reliefat este și renunțarea la cântul cu fața spre dirijor, coriștii având astfel atitudinile cerute de acțiune, uneori chiar cu spatele la public, subliniind credibilitatea momentului.

În acea seară, personalitatea oaspeților și-a pus amprenta asupra conturării eroilor, preluând, poate, și ceva din interpretări susținute anterior pe mari scene ale lumii, așa încât cu siguranță, în spectacolele următoare se vor observa diferențe în abordarea rolurilor respective, intenția declarată a regizorului - având propria sa experiență de solist, privind deci "din interior" - fiind de a lăsa libertatea de mișcare interpreților, neîncorsetați de cerințe rigide care nu-și au rostul într-o montare actuală. În acest sens, a dorit să propună o viziune cu o tentă de modernitate, păstrând însă coordonatele tradiționale cerute de libret și de muzică, apelând la decoruri stilizate și funcționale; acestea, semnate de arh. Cătălin Ionescu-Arbore (care a realizat întreaga scenografie), având o structură fixă, cu elemente diverse ce marchează ambianța fiecărui tablou, se rezumă la câteva trepte, creneluri, un perete alb sau cu un fel de oglindă "împărțită" cumva în zeci de mici suprafețe menite să reflecte lumina, apoi coloane subțiri, aurite, completate cu arcade, cu o imensă icoană-vitraliu, drapaje, grilaje metalice etc. Costumele sunt sugestive, adesea elegante, amalgamând uniforme strălucitoare cu fireturi și pantaloni de un roșu (parcă prea) aprins, rochii somptuoase, de la curte sau multicolore, apropiate celor autentice din șatră, cu salbe de aur și alte detalii specifice (ceea ce conferă farmec tabloului respectiv). Trebuie să recunosc unele rezerve în ce privește concepția luminilor, mult prea puternice și "albe" fie în toiul nopții, fie în biserică sau la închisoare, unde totul se cerea estompat, mărind astfel misterul sau dramatismul sau atmosfera de rugă, aspecte "pulverizate" însă de excesul de lumină.

Dar opera înseamnă muzică, iar din acest punct de vedere a fost un regal, pentru că Marianne Cornetti a creat o Azucena debordantă, cu glas amplu, învăluit în culori sau explodând incredibil, cu un temperament și o forță perfect adaptate personajului, pentru că George Petean a etalat o voce generoasă, cu frazare și accente verdiene și mai ales cu o implicare expresivă mult subliniată față de maniera sa obișnuită, pentru că Dragana Radacovic a cucerit prin calitatea cântului și prezența scenică pe măsură, Leonardo Gramegna fiind un Manrico onest, sigur în acut, după un început mai incert, surprinzând și prin sacadarea liniei din "serenada" parcă prea… cazonă; Octavian Vlaicu a susținut rolul Ferrando în nota sa obișnuită, Crina Vezentan a fost, în Ines, mai curând prietena Leonorei decât o simplă însoțitoare, ceea ce mi se pare logic, colegii lor Remus Alăzăroae (Ruiz) și Iulian Iosip (Bătrânul țigan) împlinind o distribuție extrem de echilibrată, corul (pregătit de Laura Mare) a sunat excelent, cu intensități bine dozate și cu nuanțe subliniate expresiv, iar orchestra a demonstrat - pentru a câta oară? - că este un ansamblu performant, reușind, sub conducerea fermă și dinamică a lui David Crescenzi, să evolueze cu suplețe, într-o paletă coloristică deosebită, susținând soliștii în intențiile interpretative, într-un demers artistic în care lirismul și dramatismul tensionat s-au regăsit din plin, ovaționat și la "scenă deschisă" și la final de un public entuziast, până și cei mai "cârcotași" spectatori recunoscând nivelul de înaltă clasă al tuturor celor implicați în realizarea muzicală.

Noua montare a operei Trubadurul a marcat nu doar debutul de bun augur al reputatului tenor-manager Corneliu Murgu în calitate de regizor, ci și noutatea unei viziuni "mai altfel" pe scena timișoreană, cu tentă modernă, aerată, beneficiind de o distribuție de cotă internațională; un gest de mare eleganță a fost invitarea în sală a doi dintre interpreții primei producții din urmă cu 55 de ani, directorul teatrului precizând, în aplauzele tuturor, că atunci, dirijorul Ladislau Rooth s-a aflat la pupitru, iar mezzosoprana Mira Popescu a dat viață rolului Azucena. Astfel, spectacolul ce a încheiat festivalul a constituit și un arc peste timp încărcat de emoție și nostalgie, dar și un nou reper pe afișul bogat al Operei din Timișoara, care continuă să ofere seri de neuitat, dovadă fiind și anunțul "sold out" și cerința enormă de bilete și sosirea unor melomani din Germania sau de la București și Cluj, special pentru a asista la o asemenea reprezantație, cu adevărat eveniment.

Anca Florea