100 este o cifră importantă care, în momentul în care este atinsă, trebuie sărbătorită. Ceea ce au şi făcut cei de la Camera de Comerţ şi Industrie care au ales să marcheze centenarul clădirii care adăposteşte instituţia printr-un concert extraordinar. Duminică, 13 noiembrie 2011, la Ateneul Român, Filarmonica "George Enescu" împreună cu Maestrul Horia Andreescu au oferit un program strălucitor, pe măsura ocaziei sărbătorite.

Am avut parte de un program fără pauză, care a ştiut să îmbine piese cunoscute cu unele mai puţin cunoscute, în aşa fel încât interesul publicului să fie menţinut, iar atenţia să nu se abată de la muzică. Rapsodia Română nr. 2 de George Enescu a stat alături de Dansurile Româneşti de Bela Bartok, Valsul din Lacul Lebedelor de Piotr Ilici Ceaikovski şi Uvertura operei Forţa Destinului de Verdi, alături de La Boutique Fantasque de Respighi, printre altele.

Cu Maestrul la pupitru

Ca de fiecare dată când la pupitrul dirijoral se află Horia Andreescu, Orchestra a sunat excelent, marcant fiind elanul interpretării pe care Maestrul îl imprimă mereu ansamblurilor pe care le conduce. Am avut parte de o gamă de trăiri care au alternat în funcţie de dinamica lucrărilor interpretate. Uvertura operei "Forţa destinului" de Giuseppe Verdi a avut exact aceeaşi curgere pe care trebuie să o aibă destinul uman - de la acordurile de început - viguroase şi neînduplecate, la pasajul care ne precipită paşii pe un drum ce ne rămâne pururi necunoscut; ajungem apoi la tema sfâşietoare care ne arată că nu avem de ales decât să trăim; aşa cum spunea şi Henry Miller în Primăvara neagră, "Orice moment trăit deschide un orizont mai larg mai cuprinzător din care nu e nicio scăpare decât în a trăi". Tempii aleşi de Horia Andreescu mi s-au părut foarte inspiraţi, pentru că lucrarea a avut toată vigoarea necesară, ceea ce ne-a permis să stăruim asupra fiecărei note, asupra fiecărei teme, a fiecărei emoţii pe care o asemenea lucrare o poate trezi în noi.

Prestaţii fără cusur

Trebuie să amintesc din nou evoluţia fantastică a celor trei muzicieni pe care îmi place să îi numesc trioul ESCU - Adrian Petrescu la oboi, Ion Bogdan Ştefănescu la flaut şi Emil Vişenescu la clarinet, care niciodată nu pot fi lăudaţi destul pentru prestaţiile lor fără cusur.

Trei bisuri a trebuit să dea orchestra la finalul concertului, pentru că publicul a fost atât de tranşant în aprecieri, încât Horia Andreescu nu a avut de ales decât să mai petreacă încă 15 minute în faţa orchestrei. Şi deşi s-a temut de un "exces de note" după cum a declarat, nu cred că a existat acest pericol, pentru că publicul părea amator de excese muzicale.

De ce prin muzică?

În fine, clădirea proiectată de arhitectul Ştefan Burcuş a fost sărbătorită aşa cum o cerea importanţa evenimentului. De ce prin muzică?

Iată ce ne-a declarat Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Bucureşti, profesor univ.dr. Sorin Dimitriu:

«Eu provin dintr-o familie cu o tradiţie culturală deosebită. Mama mea a fost soprană de coloratură la Opera din Iaşi şi, probabil, acesta este unul din motivele principale. Cultura noastră muzicală - spun "a noastră" gândindu-mă şi la fratele meu, gazda din această seară (Andrei Dimitriu - Directorul Filarmonicii bucureştene, n.r.), a fost probabil elementul fundamental. De asemenea - un foarte important aspect - preocuparea, de când sunt la conducerea Camerei bucureştene, de a asocia elementul cultural, susţinerea activităţilor culturale de către mediul de afaceri a devenit o preocupare foarte importantă. Nu suntem la primul eveniment organizat de Camera bucureşteană. Pe de altă parte, cred că mediul de afaceri în general are nevoie şi de componenta aceasta culturală pentru un echilibru. Evoluţia în economie impune ca un element important de echilibru actul cultural.»