ACUM:
23.30
Sunete contemporane
Incursiune în lumea muzicii contemporane românești.
Urmează: 0.00 Adagietto În inima nopții, sonorități aduse din inima nopții...
Apoi: 0.55 Imnul de stat

Arhivă : Cronici Înapoi

Boema a revenit la Craiova

Bookmark and Share
Publicat: luni, 24 Octombrie 2011 , ora 14.15

Luna octombrie 2011 a marcat, la Teatrul Liric din Craiova, o nouă ediție a Festivalului "Elena Teodorini", propunând câteva repere deosebit de interesante și diverse, printre care și două noi producții cu mare impact la public - musicalul Micuța Dorothy și, în final, opera Boema -, ambele revenind pe afiș după o îndelungată absență.


Un sfârșit e un început… de poveste

Am urmărit, în 20 octombrie, și noua montare a creației pucciniene, de această dată în regia semnată de Arabela Tănase și scenografia realizată de Răsvan Drăgănescu pe coordonate tradiționale, aducând însă și un element inedit, în sine foarte inspirat - o "carte" imensă în planul îndepărtat al scenei, răsfoind filele de la un act la altul -, dar care, surprinzător, în loc să se închidă pe ultimele acorduri cu pagina finală, sugerând sfârșitul poveștii sau poate chiar al eroinei (Mimi), revine la coperta de început, ca și cum s-ar relua firul acțiunii din punctul inițial. Pe de altă parte, desenul în spiritul epocii, cu clădiri, străzi sau chiar fanfara militară, se pierde și dublează cumva imaginile pictate pe fundal, de asemenea cu case și furnicarul străzii, înnecându-se astfel, în loc să fie proiectată acea "carte" pe un fond închis, care ar reliefa pregnant și semnificația ei și schițele respective. Iar printre costumele de secol XIX, bine concepute, se strecoară un pulover cam actual, purtat de Marcello (actul III) sau un tricou roșu cu "poze" nedefinite, dar oricum modern, în care este îmbrăcat Rodolfo în actul IV, contrastând flagrant cu atmosfera tragică, mai ales când stă la căpătâiul iubitei care se stinge.

Cât privește regia, urmează cursul clasic, dar personajele sunt destul de convenționale și lipsite de verva, umorul și explozia de tinerețe a studenților din Cartierul Latin, până și Musetta fiind foarte ponderată, departe de cocheta plină de viață gândită de Murger și Puccini, tocmai ca pandant al delicatei Mimi. De aceea, nici cele două roluri de compoziție - Benoit (Toni Zaharia) și Alcindoro (Gabriel Marciu) - nu stârnesc hazul, rămânând destul de "cuminți", iar scenele din mansardă nu sunt amuzante, ci doar corecte.


O certă reușită a teatrului

Sub aspect muzical, trecând peste micile improvizații de moment sau modificări ritmice în discursul unor soliști, am aplaudat o distribuție omogenă și echilibrată, cu glasuri în general frumoase și ample, conduse cu siguranță de interpreți experimentați. Tenorul Stelian Negoescu a abordat rolul Rodolfo de-a lungul anilor pe multe scene din țară, asemeni basului Sorin Drăniceanu în Colline. Soprana Magda Gruia-Negoescu a susținut rolul Mimi, iar Diana Țugui și-a pus din nou în valoare calitățile vocal-expresive remarcate de fiecare dată, având toate datele să devină o ideală Musetta în măsura în care și jocul său va avea spontaneitate, strălucire și dezinvoltură, deci dacă propria sa structură se va regăsi în simpatica eroină. Un bariton cu certe perspective este Ioan Cherata, conturând un Marcello credibil, o reală surpriză fiind însă clujeanul Bogdan Taloș, excelent bas-bariton distribuit în Schaunard, dar care merită să fie solicitat și în partituri de anvergură în care, cu siguranță, se va impune deopotrivă în plan vocal și scenic. Corul (pregătit de Lelia Candoi) a sunat bine, iar orchestra a parcurs onest scriitura solicitantă, la pupitru aflându-se Alexandru Iosub, reluând astfel o lucrare pe care, de-a lungul vremii, a dirijat-o adesea.

Detaliile asupra cărora am avut eventuale rezerve se pot remedia ușor, noua producție fiind o certă reușită a teatrului, deloc întâmplător programată de directorul George Florin Zamfir pentru a încheia festivalul, el însuși pregătindu-se să preia bagheta, în debut, la următorul spectacol (23 octombrie), colaborând cu o echipă aproape în totalitate diferită de cea prezentată în seara premierei, fapt demn de remarcat și apreciat, mai ales ținând seama că majoritatea soliștilor sunt din teatrul care astfel demonstrează că are capacitatea de a realiza o montare cu "forțe locale", ceea ce la ora actuală constituie o performanță.


Un festival de ținută

Programul de sală, elegant și atractiv, realizat de Antoniu Zamfir, probabil în grafica semnată de scenograf, cuprinde texte referitoare la operă ca gen (surprinzând însă formularea explicației conform căreia "în sensul actual, a intrat în terminologia de specialitate dezvoltându-se gradat în decursul istoriei, răspândindu-se mult mai târziu decât apariția și dezvoltarea ulterioară a genului"), apoi la Puccini și la istoria Boemei, dar și subiectul (și aici citim, destul de ciudat, că în actul III, "Marcello și Musetta își desfășoară obișnuitul program de dispute zilnice; o ultimă ceartă se sfârșește cu o despărțire definitivă. Acest tablou este redat imperial de Puccini într-un celebru cvartet care, la înalți parametri muzicali, surprinde în mod cu totul deosebit contrastul antinomic dintre iubire - Rodolfo-Mimi) și ură (Marcello-Musetta", deși aceștia din urmă nu se urăsc, ci se tachinează, iar actul IV confirmă dragostea care îi unește…). Dar se prea poate să fi fost preluate ca atare din paginile menționate ca bibliografie…

La Craiova, cu toate dificultățile de ordin financiar (și nu numai), Teatrul Liric a reușit să ofere melomanilor (foarte numeroși în fiecare seară) un festival de ținută și două premiere de real succes, care cu siguranță vor face "serie lungă".

Anca Florea