Ansamblul Intercontemporain este un reper în ceea ce priveşte interpretarea muzicii moderne şi contemporane. Creat de Pierre Boulez, în 1976, se află acum sub directoratul musical al Susannei Mälkki şi continuă să-şi lărgească repertoriul cu prime audiţii şi să exploreze tehnici instrumentale dintre cele mai diverse în proiecte, adesea, sincretice.

Fiecare apariţie a Ansamblului Intercontemporain reprezintă un eveniment. Aşa s-a întâmplat şi în seara zilei de 3 decembrie 2010, când soliştii grupului au prezentat şase piese din ciclul Sequenza de Luciano Berio. Nimic mai potrivit pentru a-i admira pe aceşti artişti de formaţie clasică într-o demonstraţie de virtuozitate, pasiune şi înţelegere a noii muzici.

Luciano Berio, scriind aceste partituri, a vrut să ne facă să vedem şi o altă faţă a instrumentelor, într-o încercare de a scăpa de prejudecăţile acumulate în veacuri. Nu este uşor să accepţi flautul drept un instrument polifonic, vioara ca suport al unui discurs clavecinistic, tip toccată, agresivitatea… harpei sau violoncelul transformat în instrument de percuţie. Sunt tot atâtea motive de a aprecia deschiderea soliştilor Emmanuelle Ophèle - flaut, Diego Tosi, violonist laureat al Concursurilor Internaţionale Paganini de la Genova şi Ceaikovski de la Moscova, apoi Frédérique Cambreling la harpă, Alain Damiens, căruia Elliott Carter i-a dedicate Concertul pentru clarinet, trombonistul Benny Sluchin, doctor în matematică, cercetător la IRCAM şi profesor de scriitură muzicală la Conservatorul din Paris şi, în fine, Pierre Strauch - violoncelist şi compozitor.

La Paris, muzica nouă sună bine şi datorită Ansamblului Intercontemporain care, prin apariţia sa, a încheiat seria concertelor propuse de Centrul "Georges Pompidou" în anul 2010.