Invitata mea din această seară este Cristina Uruc, manager ARTEXIM și director executiv al Festivalului și Concursului Internațional George Enescu. Bună seara Cristina, bine ai revenit în studioul nostru.

Bună seara. Mulțumesc mult pentru invitație.

Dragi ascultători, vă invităm să ne urmăriți nu numai pe frecvențele noastre, ci și pe pagina de Facebook Radio România Muzical. Cristina Uruc, s-a încheiat o ediție maraton a Festivalului Enescu, acum o săptămână și ceva. În primul rând te întreb, pentru tine personal, cum a fost acest eveniment pe care practic l-ai păstorit pentru prima dată în calitate de director executiv și manager al ARTEXIM-ului?

Ai spus că s-a terminat acum o săptămână și ceva. Mie mi se pare că s-a terminat ieri, pentru că păstrăm, alături de echipă, vie în minte toată experiența pe care am avut-o și întâlnirile pe care le-am avut cu artiștii invitați, cu muzicieni, momentele emoționante. A fost o ediție, într-adevăr maraton. Am avut peste 90 de concerte doar în programul principal, împărțit în cele șase serii la cele cinci săli deja binecunoscute la care s-a adăugat și sala Majestic a teatrului Odeon pentru concertele pentru copii.

A fost o ediție foarte frumoasă, dar în același timp provocatoare, asta pentru că avem o echipă nouă, extrem de nouă, peste 80% din echipa de festival s-a format în ultimul an și cu precădere în cele două luni premergătoare începerii evenimentului, ceea ce pot să zic că nu pot să zic că ne-a dezechilibrat, dar ne-a luat ceva să ne putem regla și să putem funcționa ca un singur motor pentru toată perioada. La început, într-adevăr, în prima săptămână a fost perioada de reglaj. Dacă am fi avut o echipă cu membri deja obișnuiți cu ceea ce se întâmplă, poate cu un procentaj mai mare de persoane cu ștate vechi, poate că ar fi funcționat un pic diferit, dar eu zic că ceea ce a ieșit, festivalul, concertele, publicul mulțumit este un succes pentru o echipă nouă, pentru o ediție de mare anvergură a festivalului și asta nu poate decât să ne bucure.

Pentru că vorbeai de funcționare, hai să schițăm împreună, dacă ești de acord evident, o analiză SWOT a acestei ediții, nu? Așa că te întreb, în primul rând, care au fost punctele tari ale festivalului Enescu anul acesta?

Punctul tare al festivalului și nu numai anul acesta, dar în general este o oarecare siguranță pe care finanțarea de la bugetul de stat o dă desfășurării acestui eveniment. Suntem printre puținele festivaluri de această anvergură din lume care beneficiază de o finanțare asigurată de Guvernul României prin Ministerul Culturii. Este unul dintre punctele forte. Chiar nu numai în România, în mediul nostru în care ne desfășurăm activitatea, dar în general, pentru că asta discutam cu toți dirijorii, managerii de orchestre, cu toții se întrebau, cum reușiți să susțineți financiar, ca să nu mai spunem logistic și organizatoric un astfel de eveniment? Financiar, cum reușiți să îl susțineți? Întotdeauna răspunsul era: avem peste 90 la sută finanțare de la bugetul de stat. Deci acesta este un punct forte al festivalului și întotdeauna a fost.

Aș vrea să mai menționez punctul forte al festivalului, un al punct forte este programul artistic, care a fost un program excepțional alcătuit încă de dinaintea venirii mele la ARTEXIM, pentru că așa cum bine știm, programul și datele orchestrelor mari se antamează cu mult timp înainte, deci alegerea a fost un pic de tranziție între fosta conducere, atât artistică, cât și administrativă și sosirea maestrului Cristian Măcelaru care a avut și el un cuvânt de spus în alcătuirea programului artistic acolo unde s-a mai putut la momentul la care a fost numit și un program care să includă orchestre din top, cel puțin 10, dacă nu 20, mondial, cum ar fi Concertgebouw, Gewandhaus Leipzig, care a fost pentru prima dată în România împreună cu Herbert Blomstedt la 96 de ani, Concertgebouw cu Makela, Orchestre National de France cu Măcelaru.

Avem London Symphony Orchestra cu Sit Simon Rattle. Cred că acesta este principalul punct tare al festivalului, programul artistic și calitatea înaltă a repertoriului care este interpretat.

Cred că renumele pe care l-a recăpătat Festivalul Enescu după anul 1990.

Absolut, pentru că altfel este foarte greu și a fost foarte greu. Acum nu vreau să mă plâng, pentru că orchestrele vin către noi și ne întreabă ce faceți în 2025? Care sunt datele disponibile? Până acum ceva vreme nu se întâmpla așa. Până acum ceva vreme s-a dus o muncă asiduă, o luptă dată de Mihai Constantinescu pentru a câștiga încrederea și a crea relațiile de durată și de transparență între România, organizatorul festivalului Enescu și artiștii din străinătate.

Și acum să revenim, care au fost punctele slabe?

Punctele slabe, după cum spuneam, m-a raporta la resursa umană, profesionistă din domeniul culturii, pentru că nu numai noi, festivalul, cât și, cred că în toate instituțiile de cultură sau de educație vocațională în muzică și cultură cu toții ne confruntăm cu o bază de selecție extrem de redusă și de nișată pentru că nu există un sistem educațional care să formeze, lucrătorul cultural, pentru că sunt atât de multe specificități în momentul în care trebuie să organizezi un eveniment de cultură, un eveniment muzical, încât nu poți să iei pe cineva care a făcut doar sport sau altceva și să îl aduci în cultură, fără să îi dai sau să îl formezi, iar partea de formare noi o facem în ARTEXIM, atât cât putem și cât ne permite timpul, dar în momentul în care trebuie să formezi omul în timp ce festivalul este în desfășurare, aici apar probleme.

Dar nu au fost probleme care să nu poată fi rezolvate, soluționate în timp util. Asta s-a și văzut, pentru că toate orchestrele au fost pe scenă. Au fost, într-adevăr și artiști care au anulat pe baza unor motive de sănătate, artiști care au fost înlocuiți, cum a fost cazul lui Janine Jansen care a fost înlocuită de Barati și de Timothy. Alți soliști vocali, care iarăși, din cauza unor probleme de sănătate nu au mai putut face concertul și au fost înlocuiți, deci lucrurile acestea sunt inerente, sunt probleme care la un festival de o asemenea anvergură există, se întâmplă și care se rezolvă evident, cu cea mai mare rapiditate ca lucrurile să funcționeze.

Trecem la oportunități?

Oportunități există, pentru că ne dorim foarte mult să ne implicăm din ce în ce mai mult în comunitate, în societate și aceasta este o oportunitate, pentru că până acuma s-au făcut niște proiecte, au fost realizate, dar nu s-a măsurat cumva impactul pe care acestea l-au avut în comunitățile în care festivalul a ajuns. Ceea ce ne dorim noi este să facem asta, să măsurăm impactul pe care noi festivalul îl avem în comunitate și asta se poate face printr-o colaborare iarăși, cu instituțiile de cultură, cu stagiune continuă, pentru a vedea dacă o parte din publicul din festival ajunge și în sălile de concert.

Asta ar fi una, apoi proiecte sociale pe care ne dorim să le dezvoltăm. Alte oportunități de parteneriate cu instituții din România și din străinătate, agenții de impresariat artistic cu care noi suntem colegi și oricum, prin prezența noastră în federații și asociații de profil, dar cu care ne dorim să dezvoltăm o relație mai apropiată pentru a putea să promovăm și artiști români către țările și orchestrele mari din afară.

Oricum, festivalul Enescu este un brand de țară pentru noi.

Absolut.

Asta este clar și este o oportunitate extraordinară să lucrăm în continuare la acest lucru.

Și așa cum spunea și maestrul Paavo Jarvi, lumea culturală internațională cunoaște România prin prisma festivalului Enescu și consideră România o țară culturală. Și ce ne putem dori mai mult decât să fim recunoscuți așa, pe plan internațional?

Care sunt amenințările?

Amenințările sunt date întotdeauna de instabilitatea economică, pentru că așa cum vedem, manevrele economice care se fac în ultimul an, toate ordonanțele date pentru a susține, să zicem, țara care trece printr-o criză destul de puternică, aceste manevre economice pot reprezenta amenințări pentru bugetele viitoare ale concursului și festivalului Enescu, pe care noi încercăm să le parăm, găsind soluții de parteneriate public-privat și căutând sprijin la sponsori și parteneri.

Iarăși, după cum spuneam, acolo unde aveam weaknesses este și scăderea numărului de persoane care să își dorească să lucreze în domeniul culturii din cauza salariilor mici pe care le putem oferi. Spre exemplu, ARTEXIM nu este instituție de importanță națională, asta înseamnă că noi intrăm în grila a doua de salarizare, ceea ce înseamnă că salariile sunt proporțional mai mici decât la alte instituții de profil.

Dar suntem norocoși că echipa pe care o avem acum este extrem de dedicată și pasionată și trecând prin acest festival și-au dat seama că ei contribuie personal cu timpul lor la continuare construcției unui brand de țară și a unui lucru important pentru viitorul nostru.

Să mai descrețim frunțile apropo de amenințări și aș vrea să intrăm puțin și în culisele festivalului. Ați avut contact cu artiștii mari ai lumii, prezenți aici. Noi i-am văzut sigur pe scenă, cei mai mulți dintre noi. Aș vrea să știu dacă artiștii invitați au avut cereri excentrice. De ce te întreb asta, pentru că în alte domenii ale muzicii există frecvent acest lucru, ba chiar a devenit o cutumă. Întrebarea este următoarea, au și vedetele muzicii clasice astfel de excentricități? Cereri speciale? Diete speciale.

Diete da, dar acesta este un lucru deja normal întâlnit în categoria cântăreților. Spre exemplu, pentru că trebuie să urmeze o dietă specială, care nu le permite să mănânce înainte de concert sau poate că unii dintre nu fac asta, dar vor să mănânce după concert.

Ei bine, și atunci ce te faci când Olga Peretyako are concert la ora 22.30, n-a mâncat înainte, termină la 12 noaptea. Unde mai găsim noi să-i oferim ceva de mâncare? Și atunci trebuie organizat din timp. Ne-a spus ce dorește să mănânce. Era ceva foarte normal, o friptură de porc care să nu fie grasă și cu o salată lângă, fructe. Sunt lucruri perfect normale. N-am avut într-adevăr, până acuma solicitări excentrice, ci pur și simplu la nivelul confortului personal, să îi ajută, cu călcatul unei rochii sau cu oferirea unor servicii de coafor și machiaj, dci tot ceea ce înseamnă confortul artistului pe care să-l asigurăm înainte să pună piciorul pe scenă, pentru că ei nu trebuie să se gândească la nimic altceva.

În rest, sincer, îmi pare rău să dezamăgesc, n-am avut nici solicitări de a merge cu cine știe ce mașină. Cu toții, cei care au transportați au folosit aceleași mașini oferite de partenerul de mobilitate al festivalului. Nu am avut solicitări de cine știe ce business class-uri decât în cazuri excepționale și acolo evident, la o Martha Argerich, care are un program extrem de încărcat. Are totuși o vârstă, este extrem de obosită. Este normal și corect să le oferi aceste mici detalii care fac mai mult decât și-ar putea imagina unii. Asta am văzut și pe scenă, cât de bine s-au simțit.

Într-adevăr s-au simțit bine și au văzut că publicul românesc este extrem de empatic.

Cu toții au spus asta, de la Charles Dutoit, la Martha Argerich, Yuja Wang, Klaus Makela. Toți au fost extrem de încântați de căldura cu care publicul din România i-a primit. Nu putem să spunem doar public românesc, deoarece printre cei din sală avem des și întâlnim des și grupuri de turiști care vin special pentru festivalul Enescu. De căldura cu care publicul i-a primit, de căldura și de atenția cu care organizatorii i-au întâmpinat și mulți au spus că acesta a fost un punct forte și că este unul dintre motivele care îi fac să revină la București, faptul că sunt bine asistați.

În ciuda faptului că Ro Alert a inceput să sune într-o sală de concert.

Aceasta este karma, pentru că pe 4 septembrie a fost singurul concert pe care l-am difuzat în direct și pe plan internațional la Mezzo. Nu poți controla așa ceva,pentru că oricât ai spune oamenilor să-și pună telefonul pe mod avion, nu toată lumea o face. Și să fim serioși, mai ales noi organizatorii, nu putem să facem asta, pentru că dacă se întâmplă ceva în momentele acelea. Iar noi eram în backstage și a fost foarte ciudat când au început să sune telefoanele în backstage, prima reacție a fost să fugim din backstage ca să nu se audă în sală și după aceea ne-am dat seama că de fapt și în sală se aude.

Prima reacție a muzicienilor care erau în backstage a fost că ceva se întâmplă, având în vedere tot contextul geopolitic. Le-am explicat că este totul în regulă. Nu s-a panicat nimeni pe scenă, totul a continuat și pentru asta apreciem foarte mult profesionalismul, atât al dirijorului, al solistului Andrei Ioniță, cât și al orchestrei. Într-adevăr este dificil să controlezi astfel de lucruri. Poate doar printr-o colaborare cu Inspectoratul de Urgență prin care să zicem s-ar ecrana, într-un fel sau altul, sala de concert pentru astfel de situații, dar iarăși, intervin alte și alte lucruri la mijloc.

Sau poate ar fi mai bine ca atunci când intrăm în sala de concert să învăţăm cu toţii să trecem telefonul pe mod avion.

Sigur că da, dar cum ziceam, e greu de controlat pentru o sală de 4000 de locuri.

Revenim la ceea ce s-a întâmplat pe scenele festivalului și te întreb pe tine personal, cu ochiul și urechea de compozitor, Cristina Uruc, ce momente din festival ți-au plăcut cel mai mult?

Ce mă bucur că m-ai întrebat la plural, ce momente, pentru că de obice lumea mă întreabă care a fost lucrarea sau concertul care ți-a plăcut cel mai mult. Aș zice prima dată, pentru că este și compozitorul meu preferat Igor Stravinski Le sacre du printemps, interpretată magistral de Orchestra Națională a Franței sub bagheta maestrului Măcelaru.

Este una dintre lucrările mele de căpătâi și pe care le-aș asculta non-stop și de fiecare dată cu diverse interpretări descopăr lucruri noi. Saint Francois D'assise de Messiaen, iarăși o lucrare excepțională pe care nu avem ocazia să o, nu că des, nu că în România, în lume nu se pune, pentru că este o lucrare care înseamnă o desfășurare de forțe imensă.

Iarăși, Le grand macabre de Ligeti, anul acesta este centenarul, da, o să mai fie și la Viena și la Paris cu același cast cu care a venit la festivalul Enescu, o trufanda în program, concertul celor de la Giardino Armonico care aici iarăși sunt subiectivă, pentru că sunt cei cu care am lucrat, dar măiestria lui Antonini și interpretarea ansamblului sunt unice și sunt niște legende ale muzicii baroce și clasice. Fabio Biondi cu Europa Galante, concertul acela extrem de colorat a lui Avi Avital cu Rustavi Choir, Fazil Sai, recitalul lui, Kirill Gerstein. Sunt atât de diferiți cu toții și fiecare are câte ceva care îl caracterizează, încât e dificil să alegi.

Concertul Marthei Argerich, aici toată lumea va spune asta, este incredibil doar să fii alături de ea și s-o vezi pe scenă, Yuja, Enescu, pe care l-a interpretat Academia Națională din Santa Cecilia sub bagheta lui Sokhiev. Iarăși extrem de emoționant, Cristian Mandeal cu orchestra filarmonicii ungare, Cristian Măcelaru cu WDR. Au fost momente incredibile.

Sper să rămânem cu aceste ecouri pozitive și să ne țină până peste doi ani. Noi de altfel la Radio România Muzical oferim în serile acestea înregistrări ale concertelor din festivalul Enescu, înregistrări ale unor concerte care chiar nu au putut fi transmise în direct. Urmează anul 2024, cu Concursul Enescu, nu-i așa?

Da. Deja au început pregătirile. Vom lansa concursul cu detaliile de repertoriu, regulament până la, sperăm noi, finalul lunii octombrie, dacă nu cel târziu prima săptămână din noiembrie. Lucrăm și la vizual, așteptăm variantele de grafic pe care graficienii noștri ni le pun la dispoziție, contactăm membrii juriilor, reconfirmăm cu unii dintre ei prezența.

Este într-adevăr un tur de forță și sunt sigură că concursul de anul viitor va fi foarte bine primit și sperăm noi ca publicul să fie interesat de a participa la etapele preliminare finalelor. Finalele știm că sunt cel mai de interes pentru public, pentru că sunt concerte cu orchestra, dar invit publicul să vină și la etapele preliminare. Accesul va fi gratuit și vor descoperi tinere talente care vor deveni pe viitor nume mari ale scenei muzicale internațional.

Multe lucruri le veți afla în știrile pe care Radio România Muzical le va oferi ascultătorilor în zilele și lunile următoare. Mulțumesc pentru prezență Cristina Uruc. Felicitări pentru acest eveniment. Eu îți spun felicitări și personal și din punctul de vedere al postului Radio România Muzical. Este un eveniment deosebit și așa cum spuneam, pune într-adevăr România pe harta culturală a lumii și îți doresc mult spor în proiectele următoare și poate vii aici la Radio România Muzical să ne povestești despre ele.

Cu siguranță. Și eu mulțumesc mult pentru că ne dați voce și pentru că ne sunteți alături în calitate de coproducători încă din 1958. Este foarte importantă această relație de durată.