Tânărul violoncelist luxemburghez este câștigătorul ediției din 2022 a Concursului Internațional „George Enescu”. Va concerta la Ateneul Român alături de East-West Chamber Orchestra, sub bagheta dirijorului Rostislav Krimer.

În primul rând, voiam să știu cum vă amintiți participarea la Concursul Internațional „George Enescu”, anul trecut? Ce impact a avut asupra carierei dumneavoastră?

Cred că anul acesta s-au petrecut cele mai mari schimbări în cariera mea de când am început studiul violoncelului. Pe lângă premiul pe care l-am primit, cred că m-au observat mulți oameni, ceea ce a fost minunat; am avut parte de multă susținere din partea unor oameni pe care nu i-am mai cunoscut până acum. Un exemplu ar fi contactul cu agenția de impresariat cu care lucrez acum - de care s-au ocupat, de fapt, organizatorii concursului; acest lucru nu s-ar fi întâmplat dacă nu aș fi participat la această competiție. Acesta ar fi un exemplu. În propria mea țară, oamenii mă cunosc mai mult acum, la fel și în Europa. Aș spune, deci, că sunt incredibil de recunoscător și sunt foarte fericit că am participat anul trecut.

Va fi prima colaborare cu orchestra și dirijorul?

Da, întocmai, nu am mai lucrat împreună până acum, însă aștept cu nerăbdare. Vom cânta Concertul nr. 1 pentru violoncel de Haydn, una dintre piesele mele favorite din întreg repertoriul pentru violoncel. Este așa de veselă și sclipitoare... este muzică înviorătoare. Abia aștept să îi cunosc și să cânt în sala incredibilă a Ateneului.

Cum începeți colaborarea cu un ansamblu sau un dirijor nou, cu muzicieni pe care nu îi cunoașteți atunci când, poate, nu aveți suficient timp să vă cunoașteți?

Întotdeauna încerc să fac cunoștință cu dirijorul înaintea primei repetiții, nu cunosc dirijorul și orchestra împreună, pentru a vorbi despre idei muzicale pe care le avem amândoi de discutat și pentru a-l cunoaște puțin; căci adesea, dacă dirijorul vine cu propria orchestră, îmi poate oferi indicii despre cum reacționează și cum este în general orchestra. Apoi, în repetiții, încerc să mă adaptez și să îmi prezint ideile clar. Și cred că e important pentru orice orchestră să fii profesionist și politicos, cred că e întotdeauna o cale bună de a începe o nouă colaborare și de a cunoaște oameni noi.

După cum spuneați, veți interpreta Concertul în Do major pentru violoncel și orchestră de Haydn - una dintre cele mai cunoscute lucrări pentru violoncel și orchestră. Cum abordați un astfel de șlagăr? De ce anume vă lăsați influențat?

În primul rând, de partitură. Încerc să studiez notele și să nu ascult înregistrări sau interpretări ale altora, pentru a-mi forma propria viziune asupra piesei. Dat fiind că este un concert atât de bine cunoscut, cei mai mulți oameni îl cântă de când sunt foarte tineri, cumva, sunt foarte norocos, deoarece nu am învățat acest concert până anul trecut, când l-am cântat prima dată cu o orchestră, deci este o piesă proaspătă pentru mine. Acest fapt îmi dă posibilitatea de a începe cu propria mea perspectivă, fără vechi obiceiuri din copilărie. Adesea e cazul că dacă interpretezi o piesă pe care o știi de la 12 ani, ai, de asemenea, obiceiurile încă acolo, deci am început cu o opinie foarte proaspătă și pur și simplu îmi place, este una dintre piesele mele favorite.

Această abordare - prin care nu luați în considerare versiuni precedente - este o regulă pentru dumneavoastră?

Da, așa aș spune. Uneori e bine să asculți o înregistrare doar pentru a observa cum abordează unii oameni muzica - spun asta pentru că sunt, de asemenea, și meloman - dar nu ascult înregistrări pentru a vedea ce aș putea copia. Cred că e foarte periculos, deoarece s-ar pierde foarte multă autenticitate, și cred că este mai bine să ai propriile tale idei și propria ta viziune asupra piesei, și încerc să o tratez ca pe o regulă generală. De fapt, anul trecut, în cadrul concursului, a fost o provocare pentru mine să învăț Sonata de Enescu, deoarece nu există foarte multe înregistrări, și nu foarte mulți oameni au interpretat-o în Berlin, cu profesorul meu, deci a fost una dintre lucrările pe care a trebuit să le învăț, de fapt, din partitură. Am încercat să îmi formez propria viziune asupra ei, și cred că a funcționat foarte bine, iar pentru mine a fost o dovadă a faptului că adesea în muzică găsești mai mult decât în orice înregistrare sau în orice concert la care poți să mergi.

Vorbeați despre autenticitate. Cum găsesc interpreții autenticitatea când studiază o partitură pentru prima dată - în cazul menționat de dumneavoastră, cu Sonata de Enescu, după cum spuneați, sau cu alte lucrări pe care nu le cunosc? Găsiți că autenticitatea apare singură?

Uneori poate, desigur, să se creeze singură. O parte uriașă a interpretării ține de ceea ce simțim - cum simți muzica, ritmul. În mod special pentru Enescu, mie mi s-a părut foarte interesant să învăț puțin despre viața sa, de exemplu, ce anume a influențat muzica sa, cultural vorbind. De asemenea, să învăț și despre cultura română, care este foarte diferită de cultura luxemburgheză - cred că toate aceste lucruri curg în muzică. Și dacă le știi, îți pot da indicii sau inspirație. Cred că poți să știi multe lucruri, dar într-un final, la concert, trebuie să fii în moment, iar inspirația trebuie să vină, și dacă nu vine, nu ai ce să faci. De asemenea, pentru Concertul de Haydn, am încercat să învăț partitura foarte bine, să învăț frazele... totodată să-i ascult simfoniile, nu doar concertele pentru violoncel, ci și concertele pentru vioară și sonatele pentru pian, cu scopul de a-mi forma o imagine completă despre cum putea fi Haydn ca om. Și, de asemenea, pentru a afla mai multe despre umorul său; există foarte mult umor în muzica sa. Cred că toate acestea pot ajuta, pot oferi inspirație... Toate acestea curg în interpretarea mea, la final... Sper!