Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu violonistul Vlad Popescu

Publicat: marți, 30 August 2022 , ora 12.13

Pentru Timișoara, luna septembrie înseamnă (și) Eufonia, cel mai mare festival de muzică de cameră din Vestul României. Aflăm detalii despre această mișcare culturală din discuția purtată de colega noastră, Norela Costea, cu violonistul și curatorul artistic al festivalului, Vlad Popescu.


Domnule Vlad Popescu, care sunt principalele obiective ale acestei serii de evenimente pe care le însumează Festivalul Eufonia?

Cred că încă de la începutul festivalului, care acum a ajuns la a V-a ediție, obiectivul principal a fost, pe de o parte, să dezvoltăm și să împărtășim cu publicul muzica de cameră în regiunea de vest a României, pentru că ea este dragostea noastră, a organizatorilor, muzica de cameră, și în al doilea rând, să avem o activitate foarte vastă din punct de vedere educațional, adică să ajungem și la foarte mulți copii din sate și din școli și să oferim cursuri de măiestrie tinerilor muzicieni români.


Motto-ul acestei ediții este Music Outside the Box. Așadar, care sunt principalele elemente ce scot Eufonia din această cutie imaginară în care ne-am obișnuit, poate, să încadrăm un astfel de eveniment?

Titlul sau Outside the Box este întruchipat de mai multe elemente. Aș zice că în concertul aniversar care se desfășoară pe 18 septembrie la Filarmonica "Banatul", acolo vom avea o premieră națională, piesa lui Modest Mussorski, Tablouri dintr-o expoziție, în varianta remake de Yaron Gottfried pentru ansamblu de muzică de cameră și trio de jazz. În trio-ul de jazz este Frank Dupree, un pianist extraordinar cu origini române, care este specializat în muzica nu numai jazz, dar și în această variantă a piesei de Mussorski. Deci aceasta este o abordare care deja iese din cutia imaginară. În același concert vom cânta și Cvintetul de Nikolai Kapustin cu pian, care nici nu știu sigur dacă s-a cântat în România sau nu, dar este o altă abordare pentru noi. Cred că și prin locurile unde se desfășoară festivalul și prin abordarea noastră ieșim din cutie. De exemplu, cu ansamblul baroc Eufonia, Baroque Academy vom merge la Ofsenița, într-un mic sat care are acum o biserică desacralizată, fără acoperiș, care a fost pusă în siguranță de către Ambulanța pentru monumente și acolo vom cânta deja pentru al doilea an consecutiv. Mergem cu întregul ansamblu baroc cu 19 muzicieni și clavecin, în 3 septembrie, într-o seară timpurie de toamnă sub cerul în stelat. Cred că este un concert care nu trebuie ratat.


Dincolo de sarcinile organizatorice sunteți prezent și pe afișul festivalului în calitate de artist. Cum se împletesc cele două aspecte de organizator și de violonist, în special prin prisma conceptului care definește Festivalul Eufonia?

Este o activitate care mă pune serios la încercare. Îmi face însă și o deosebită plăcere. Trebuie să-mi împart timpul foarte, foarte bine, dar în același timp vreau să fiu prezent pe scenă pentru că asta iubesc cel mai mult, să cânt - sunt violonist - să cânt muzică de cameră cu toți acești muziceni care-mi sunt prieteni foarte buni. Și muzica de cameră despre asta este, despre împărtășirea unor sentimente cu prieteni pe scenă.

Interviu realizat de Norela Liviana Costea