Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu dirijorul Alexander Walker

Publicat: joi, 17 Octombrie 2019 , ora 12.16

Joi, 17 și vineri, 18 octombrie, de la ora 19.00, în Sala Mare a Ateneului Român, Orchestra simfonică și Corul Filarmonicii "George Enescu" vor prezenta oratoriul "Visul lui Geronțiu" de Edward Elgar. Soliști invitați sunt tenorul Oliver Johnston, mezzosoprana Aura Twarowska și basul Marius Boloș. Despre acest eveniment, Lucian Haralambie a dialogat cu dirijorul celor două concerte Alexander Walker.


Este a patra colaborare cu Filarmonica "George Enescu" și mă bucură revenirea în fața acestor muzicieni pentru a prezenta una dintre lucrările mele preferate - oratoriul "Visul lui Geronțiu" de Edward Elgar. Sunt trei lucruri importante pe care le găsesc la Ateneul Român; primul este clădirea în sine, pentru că este un mediu perfect pentru un astfel de concert. Al doilea lucru este orchestra; ansamblurile din România, dar în special Orchestra Filarmonicii "George Enescu" au, în opinia mea, un sunet de modă veche… sunetul produs de partidele de coarde este unul bogat, cu o paletă largă de culori… cântă folosindu-se de portamente, stil care a dispărut, de exemplu, în Marea Britanie sau în Statele Unite ale Americii. Dar este un sunet plin de suflet, tocmai potrivit pentru muzica lui Elgar. Al treilea lucru important pe care îl găsesc aici este Corul Filarmonicii "George Enescu", un ansamblu nemaipomenit, cu adevărat profesionist. În Marea Britanie avem o tradiție de a lucra, mai ales pentru o astfel de lucrare, cu coruri foarte bune de amatori. Dar când am ocazia să dirijez două ansambluri profesioniste, experiența este una semnificativă, dar și emoționantă.


Soliști vor fi tenorul Oliver Johnston, mezzo-soprana Aura Twarowska și basul Marius Boloș. De ce ați ales să colaborați cu acești muzicieni?

Geronțiu este un rol aparte și am simțit nevoia de a aduce un solist britanic care cunoaște foarte bine lucrarea; acesta este Oliver Johnston, un solist tânăr, de doar 30 de ani, foarte apreciat, care în prezent colaborează cu Opera din Roma. A fost chiar unul dintre studenții mei la Academia Regală de Muzică în urmă cu 12-13 ani; m-am bucurat să văd cum înflorește cariera lui și am vrut să colaborăm pentru acest concert pentru că Geronțiu este un rol apropiat lui. Pe vremea lui Elgar era aleasă o voce de operă pentru a interpreta acest rol și asta găsim și în cazul lui Oliver Johnston. Este un personaj complex și e nevoie de o voce pe măsură, un solist cu atenție pentru detalii. De aceea l-am ales pe Oliver. Iar Aura Twarowska și Marius Boloș sunt doi dintre cei mai apreciați soliști români, cu voci impunătoare, cu o experiență vastă și sunt extrem de potriviți pentru rolurile pe care le vor interpreta.


Oratoriul lui Elgar "Visul lui Geronțiu" a fost comparat adesea cu muzica lui Richard Wagner. Susțineți această idee?

Elgar a atins perioada de maturitate destul de târziu, cu Variațiunile "Enigma" din 1899, când avea 42 de ani. "Visul lui Geronțiu", considerat de mulți o capodoperă, așa cum susțin și eu, a fost definitivat un an mai târziu. Elgar s-a cufundat în muzica lui Wagner de la o vârstă fragedă… a scris transcripții pentru orgă pe care le interpreta, călătorea des la Bayreuth… era foarte interesat de muzica lui Wagner. Scrisorile lui Elgar către editorul său conțin multe trimiteri la Wagner… E clar că Elgar a absorbit limbajul lui Wagner, dar ca toți marii compozitori l-a transformat în ceva propriu. "Parsifal" cred că este lucrarea cea mai apropiată de "Visul lui Geronțiu" și asta datorită scriiturilor cromatice atât pentru Geronțiu cât și pentru Amfortas.

Este o lucrare specială pentru mine, plină de emoție și trebuie să recunosc că am momente când îmi este greu să țin repetițiile din această cauză. "Visul lui Geronțiu" ar trebui să reprezinte o revelație pentru public.