Unul dintre cei mai admirați pianiști ai lumii, Evgeny Kissin, revine la București și va interpreta, pentru prima dată în cariera sa, Concertul nr.2 în la major pentru pian și orchestră de Franz Liszt. Pe 6 septembrie, Evgeny Kissin va urca pe scena Sălii Palatului împreună cu Orchestra Națională a Franței și dirijorul Emmanuel Krivine.

Domnule Kissin, natura dvs. este una romantică, ea transpare din interpretările muzicale și profunzimea intelectului dvs. Credeți că lumea contemporană a abandonat cumva aceste aspecte sau este vorba despre schimbări venite odată cu timpul?

Depinde la ce ne raportăm, nu pot să îmi dau cu părerea despre timpurile în care nu am trăit, în orice caz, întotdeauna oamenii au tins să se plângă spunând că înainte viața era mai bună. Nu sunt sigur însă că este așa.

Cântați întotdeauna lucrările pe care le iubiți și sunt sigură că programele sau discurile dvs. nu se bazează pe vreun fel de strategie de marketing. În afară de Liszt, despre care vă voi înteba mai târziu, ce iubiți în momentul de față?

Iubesc tot ceea ce cânt, dar și multe alte muzici. Preferințele mele au fost mereu foarte diverse și nu au ținut de un anumit moment. Dacă ar trebui să aleg un singur compozitor preferat, acesta ar fi Frédéric Chopin. În afară de el, Bach, Mozart, Beethoven, Schubert, mulți compozitori ruși, de la Glinka la Șostakovich.

L-ați mențional pe Chopin și asta mă face să vă întreb ce vă apropie de el, pianistica sa revoluționară sau muzica însăși?

Muzica, nimic altceva. Nu iubești pentru anumite calități, chiar dacă asta crezi. Dacă ai impresia că iubești o lucrare muzicală, un anumit compozitor, scriitor, poet... sau o persoană pentru anumite trăsături, este pentru că acele trăsături prezită interes pentru tine. Dar pentru alte persoane s-ar putea să nu fie așa.

L-ați amintit mai înainte și pe Bach și rezonez foarte bine cu părerea dvs. că este un vârf, un apogeu, în context muzical, universal și al încărcăturii spirituale. Stiu că acestă încărcătură este pentru dvs. cea mai importantă în muzică. De unde provine ea? Este posibil să o descriem în cuvinte?

Ea vine de la compozitor, din personalitatea lui. Cu cât mai multă încărcătură spirituală are un creator, cu atât ea se manifestă mai mult în muzica lui.

Mergând de la sunete spre cuvinte, aș dori să vorbim și despre pasiunea dvs. pentru poezia idiș și rusă, atât ca recitator cât și ca autor. Ce anume vă inspiră?

Cred că muzicalitatea poeziei, care este probabil mai evidentă decât muzicalitatea prozei. Este mai ușor audibilă, să spunem. Natura poeziei este foarte muzicală și presupun că de aceea am iubit-o, încă din copilărie. Și poate tot de aceea, încă de mic, cei care mă ascultau spuneau că felul meu de a cânta este foarte poetic.

Priviți poezia ca pe o cale de comunicare cu publicul, la fel ca muzica?

Vă referiți la recitarea ei?

Da.

Da, absolut. Chiar dacă pianist sunt de profesie iar în poezie sunt un amator. Dar sigur că da, este o formă de comunicare cu publicul. Motivul pentru care recit este uneori același pentru care fac muzică. Doresc să împărtășesc cu ceilalți ceea ce iubesc. În artele verbale, mesajul este mai concret, să spunem. Pentru că muzica este o artă abstractă, deși are, desigur, un mesaj.

Publicul este foarte important pentru dvs., el este ținta artei dvs. Asta mă face să mă întreb dacă preferați aparițiile live față de înregistrările de studio.

Da, cu siguranță. Nu îmi amintesc când a fost ultima dată când am făcut o înregistrare în studio, probabil au trecut mulți ani. Prefer să cânt live și asta intenționez să fac în continuare în viitor, să public înregistrările mele live. Multe dintre concertele mele sunt înregistrate, fie de radiouri locale, fie pentru arhiva sălilor de concert, și apoi le aleg pe cele mai bune ale acelui repertoriu și le ofer casei de discuri Deutsche Grammophon, cu care am acum un contract în exclusivitate.

Vorbind despre repertoriul dvs., ați introdus Concertul nr.1 de Liszt la începutul acestui an și în stagiunea aceasta este rândul Concertului nr.2.

Exact, iar la București va fi prima dată când voi cânta acest concert.

Într-adevăr? Deci va fi un moment istoric.

Am decis să cânt ambele concerte cât timp sunt încă suficient de tânăr și puternic. Mi-am dat seama că apoi va deveni mult mai dificil. Nu mai am atâta putere câtă aveam acum cu 10-20 de ani în urmă. Acum trei ani am abordat și am cântat Concertul nr.2 de Bartok, probabil cel mai dificil din întregul repertoriu pianistic, și acum interpretez concertele lui Liszt. Ele necesită multă putere fizică... și aceasta scade odată cu vârsta.

Iar în ceea ce privește emoția sau energia, ce aduce Liszt în acest concert?

Poate nu este cea mai profundă creație muzicală, dar este foarte romantică și eroică în același timp. Într-un fel, în timp ce îl cânt, simt că mă întorc în vremurile în care a fost scris. Acum câteva săptămâni am petrecut câteva zile în Malta. Am făcut un tur al obiectivelor și am văzut multe locuri istorice, clădiri vechi, peisaje foarte frumoase și am început să mă gândesc la Concertul lui Liszt, să-l aud în mintea mea. M-am gândit cumva că starea adusă de acele priveliști m-a transpus în lumea acestei muzici. Era o zi însorită, foarte călduroasă. Pentru mine, fiecare tonalitate are o culoare, iar la major are culoarea soarelui, galben. Așa că pentru mine este o muzică solară, dacă pot spune așa. Am o poveste amuzantă, pe care am auzit-o de la o pianistă rusă, nu îi voi spune numele. Ea a început să studieze la Conservatorul din Moscova cu renumitul pianist și profesor Yakov Flier, care era un mare afemeiat. Din când în când, nu la modul urât, mai degrabă glumeț, i se adresa studentei cu "amico". La un moment dat, aceasta îi cânta Concertul nr.2 de Liszt, iar într-un loc, compozitorul a notat con abbandono. Asistentul lui Flier știa italiana. Profesorul a oprit-o și l-a întrebat pe asistent ce înseamnă indicația. El i-a spus, în rusă, "a te abandona", iar Flier a zis "da.. ea nu știe încă să facă asta". Sigur, acesta este modul în care trebuie cântat fragmentul respectiv și alte momente lirice în lucrearea lui Liszt.

Spuneați într-un interviu pentru Radio România Muzical în 2013 că sperați să aveți timp să vizitați Bucureștiul cu o ocazie viitoare. S-a ivit deja aceasta?

Da, am apucat să vizitez puțin orașul în 2014. Am mers, printre altele, la Muzeul Enescu, și a fost desigur foarte interesant. Încă am multe fotografii de la acea vizită. Chiar pot da telefonul pe difuzor și vă pot spune care... Am făcut câteva poze cu orașul, cu o Biserică ce are fresce foarte frumoase...

Biserica Kretzulescu.

Da! Am aici și Piața în care Ceaușescu a ținut ultimul discurs, de asemenea Sinagoga. Când am fost la București era sărbătoare, așa că după ultimul concert, Silvia Marcovici, cu care am cântat, m-a dus la Sinagogă. Bulevardul General Gheorghe....

Magheru.

Exact! Și tot aici am Muzeul Enescu, câteva poze și filmări. Așa că da, am vizitat puțin orașul.

Am citit de asemenea că obișnuiați să frecventați un restaurant românesc din Paris... dar nu știu dacă mai locuiți acolo.

Nu am mai fost, pentru că locuiesc acum în Praga. De fapt de aproape 3 ani deja, din octombrie 2016.

Aș dori să vă mai adresez o întrebare, poate mai complexă. Ați spune că perspectivele dvs. asupra artei, în general, muzicii și interpretării ei, s-au schimbat odată cu maturizarea dvs.?

Ar trebui să reflectez mult pentru a răspunde la această întrebare. Sigur că am învățat și învăț odată cu trecerea timpului, asimilez informații noi și învăț cum să cânt mai bine. Așa că nu doar perspectivele mele continuă să se schimbe, dar și deprinderile, capacitățile mele. Cel puțin așa sper.. și asta încerc mereu. Când îmi ascult înregistrările vechi, îmi dau seama că acum aș cânta în mod diferit acele lucrări, chiar dacă mi se pare că viziunea mea asupra lor nu s-a schimbat. Asta înseamnă că eu însumi m-am schimbat. Și chiar dacă eu însumi nu conștientizez acest fapt, sunt capabil să realizez din punct de vedre muzical mai mult decât acum 20-30 ani.

Domnule Kissin, vă mulțumesc, a fost o plăcere și o onoare să discut cu dvs. și așteptăm să vă ascultăm din nou la București.

Va mulțumesc și eu, plăcerea a fost de partea mea.