Programul concertului prezentat mâine, 22 februarie 2019, de Orchestra Națională Radio reunește lucrări semnate de patru compozitori romantici. Veți putea asculta Uvertura italiană de Franz Schubert, Aria lui Lensky din opera Evgheni Oneghin și Nocturna pentru violoncel şi orchestră de Piotr Ilici Ceaikovski, Rondo pentru violoncel şi orchestră în sol minor de Antonin Dvorak și Simfonia I de Johannes Brahms. Solist va fi violoncelistul Ștefan Cazacu, iar orchestra va fi condusă de dirijorul Cristian Mandeal, care ne-a acordat următorul interviu.

Ați ales pentru prima parte a concertului de vineri, un program oarecum atipic, în sensul alăturării mai multor piese de dimensiuni mai mici. Cum ați ajuns la această formulă?

Am dorit o anumită varietate în programele obișnuite de sală. Există un repertoriu foarte bogat, în general de piese scurte, care lipsesc de pe afișele obișnuite de concert, așa încât, fiind vorba de o simfonie de mari dimensiuni, cum este Simfonia I de Brahms, în partea a doua, m-am gândit ca în partea întâi, prin contrast, să aleg mai multe piese scurte, făcând parte, mai mult sau mai puțin din aceeași zonă muzicală; este vorba despre romantismul de început și apoi de mijloc. Interpretăm Schubert, Uvertura italiană, la început, iar apoi trei piese scurte pentru violoncel și orchestră, respectiv Ceaikovski, aria lui Lenski din Evgheni Oneghin, prelucrată pentru violoncel și orchestră și tot Ceaikovski, Nocturna, urmate, în final, de un Rondo pentru violoncel și orchestră de Antonin Dvorak. Sunt rar cântate aceste lucrări, dar o pe parte dintre ele le-am cântat și eu de mai multe ori, cum ar fi, bunăoară, Uvertura italiană de Schubert sau Aria lui Lenski din Evgheni Oneghin. Mai puțin pe celelalte, Nocturna și Rondoul de Dvorak.

Colaborați cu un solist tânăr, de 25 de ani și, de altfel, întreaga dumneavoastră activitate gravitează cumva în jurul tinerilor. Care ați spune că sunt provocările, dar și satisfacțiile lucrului cu tinerii?

Ștefan Cazacu este un tânăr cu totul excepțional, pășește pe urmele tatălui său, Marin Cazacu și s-a și afirmat, de fapt, ca unul dintre cei mai valoroși violonceliști din România. El are și un repertoriu foarte bogat. Cântă aproape toată literatura de violoncel, concertantă și este programat în întreaga țară ca solist. Așa că nu este niciun fel de surpriză de a-l avea aici, dacă nu mă înșel, chiar pentru a doua oară în această stagiune a Orchestrei Radio. Tineretul, pentru mine, a însemnat întotdeauna o sursă de energie și de inspirație, în afara unei datorii pe care o simt intim prezentă în mine, de a transmite ceea ce știu unor generații din urma mea. Mi-ar fi părut rău ca tot ceea ce am acumulat într-o viață să dispară odată cu mine. Sper ca, prin o parte dintre acești tineri care lucrează cu mine, o mică sau o mai mare parte din mine să fie continuată.