ACUM:
1.00
Notturno
produs de BBC, preluat prin Uniunea Europeană de Radio
Urmează: 7.00 Musica viva Matinalul altfel marca Radio România Muzical.
Apoi: 9.55 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.

Arhivă : Interviuri Înapoi

Interviu cu dirijorul Sir John Eliot Gardiner

Bookmark and Share
Publicat: luni, 30 August 2010 , ora 11.10

Dirijorul Sir John Eliot Gardiner a dirijat la Palatul Rudolfinum Orchestra Filarmonicii Cehe pe 26 august 2010, în cadrul Festivalului „Praga lui Dvorak”, într-un program ce a cuprins Uvertura „Carnavalul” și Simfonia a 8-a de A. Dvorak, precum și Balada lui Blanik de Leos Janacek. Despre pasiunea sa pentru muzica cehă, colaborarea cu Sir Charles Mackerras și nu numai, Sir John Eliot Gardiner a vorbit într-un interviu realizat de colegii noștri de la Radiodifuziunea Cehă din Praga.


Aș dori, pentru început, să vorbim despre lucrarea lui Janáèek, Balada lui Blanick, nu foarte des cântată și nu foarte cunoscută. De ce ați ales-o?

Iubesc toată muzica lui Janáèek și cred că este o lucrare foarte frumoasă. Povestea este una celebră, este un mit pe care toată lumea în Cehia îl cunoaște. Muzica lui Janáèek bazată pe această poveste nu este însă cunoscută. După prima repetiție, Filarmonica Cehă părea a avea dificultăți. În următoarea zi, totul era în regulă. Lucrarea este, la fel ca toată muzica lui Janáèek, scrisă într-un mod straniu, distinct: trebuie să te obișnuiești cu notația, cu excentricitățile compozitorului. Apoi, se dezvăluie o muzică foarte frumoasă, originală, lirică, delicată, în care poți să simți experiența eroului mergând pe munte și văzând cum armele devin inofensive. El visează, iar muzica este foarte emoționantă, mi se pare minunată.


Care este atitudinea dumneavostră față de Janáèek? Ce înseamnă acest compozitor pentru dumneavoastră?

Este, după părerea mea, cel mai original compozitor ceh al secolului XX, cel care a avut impactul cel mai mare în afara țării sale, de exemplu în Marea Britanie. Am dirijat trei opere ale sale: Jenùfa cu Filarmonica Cehă la Salzburg în 2001, Katya Kabanova la Teatrul La Scala și Vulpișoara cea isteață la Covent Garden. De fiecare dată m-am consultat cu Charles Mackerras, i-am cerut sfatul, am analizat materialele disponibile și pot spune că aceste opere mi se par extraordinare. Sunt atât de pline de durere și teamă, iar timbrurile și orchestrația sunt foarte originale, iar limba cehă este utilizată într-un mod minunat. Cred însă că Janáèek are un mare rival, pe Martinù. Mai ales Simfonia a VI-a, pe care am dirijat-o în februarie și o vom cânta din nou duminică, 29 august, la Londra, este o capodoperă. Se simte în muzică fragilitatea și vulnerabilitatea sa, dacă ne gândim la accidentul pe care l-a avut când a căzut, s-a lovit la cap și a surzit. Muzica este plină de durere și dor de casă, o realizare remarcabilă.


Ați vorbit despre Sir Charles Mackerras ca un fel de sfătuitor al dvs. Ne puteți oferi mai multe detalii despre această relație de colaborare?

Dirijorii nu sunt de obicei foarte prietenoși unii cu ceilalți, iar Charles a fost o excepție de la regulă. M-a văzut în Bărbierul din Sevilla de Rossini în 1969, când eram chiar la începutul carierei și m-a ales pentru a dirija Flautul fermecat la Opera Națională Engleză, el fiind Director artistic. Mi-a oferit două reprezentații, fără nici un fel de repetiție sau pregătire. Dar a avut încredere în mine, mulțumesc lui Dumnezeu că a ieșit bine, așa că m-a invitat din nou, pentru a dirija în următoarele două stagiuni opt reprezentații cu Răpirea din Serai. Mi-a devenit prieten și am împărtășit multe pasiuni și interese în muzică, precum dragostea pentru Händel sau Mozart. Obișnuia să mă sune când pregătea Schumann pentru a-mi cere părerea cu privire la interpretarea simfoniilor, iar eu la rândul meu puteam să-i cer sfaturi pentru Janáèek, de exemplu. A fost o foarte bună relație colegială și a fost foarte trist să-mi iau rămas bun. L-am văzut anul acesta dirijând remarcabil opera Învârtirea șurubului de Britten la Opera Națională Engleză. Apoi a avut loc în iulie un concert la Australia House din Londa, care a fost un fel de rămas-bun. Eu dirijam la Paris, dar am venit special să-l văd, știam că va urma despărțirea. Era foarte bolnav, însă era genial, un mare muzician și un prieten extraordinar.


Îl cunoaștem pe
Sir Charles ca pe un expert în muzica cehă. Care a fost însă contribuția sa în domeniul muzical în Marea Britanie?

Cred că putem spune că nu a fost niciodată apreciat așa cum ar fi meritat. Cred că spre sfârșitul vieții a primit un anumit statut de „venerabil”. Așa se întâmplă aici, tindem să-i venerăm pe cei în vârstă, dar ar fi putut să fie apreciat de mai devreme, mult mai mult, pentru că era un dirijor de operă de primă mână, într-un repertoriu foarte vast. Ar fi putut cu ușurință să devină Dirijor principal la Covent Garden și cred că este mare păcat faptul că acest lucru nu s-a întâmplat. Ar fi putut într-adevăr să aibe orice post și-ar fi dorit. Dar admirația și afecțiunea mea pentru el este într-un fel legată de dragostea sa pentru muzica cehă, pentru că a studiat cu Talich, care este într-un fel părinte al unei părți semnificative a muzicii cehe. Charles era cu adevărat remarcabil.


Revenind la concertul alături de Filarmonica Cehă, repetați zilele acestea Simfonia a 8-a de Dvoűák, care are desigur o tradiție în ceea ce privește interpretarea. Încercați sau doriți să schimbați această tradiție?

Nu, ceea ce doresc să fac este să scot la iveală calitățile intrinsece ale stilului ceh de interpretare al acestei orchestre, în special sunetul suflătorilor de lemn. Publicul va asculta mai ales compartimentul suflătorilor de lemn, tipul de sunet pe care această orchestră îl poate produce, care este extrem de individualizat. Nu este vechiul sunet generalizat pe care îl întâlnim acum adesea în Europa, ci are un caracter propriu, pe care îl apreciaz și vreau să-l evidențiez. Trebuie doar să insiști pentru ca ei să aibă curajul de a fi foarte personali și individuali. Este o orchestră care poate să cânte foarte bine dar care trebuie încurajată și stimulată pentru a cânta și mai bine, alfel există riscul de a scădea sub performanțele pe care le are. Iar eu doresc ca obținerea acestei performanțe să fie pe primul plan pentru ei.


Ce părere aveți despre Simfonia a 8-a de Dvoűák, pe care un critic a descris-o după premieră ca fiind o muzică în stil „Rossina”?

Cred că a perceput-o greșit. Pentru mine, Simfoniile a 7-a și a 8-a sunt cele mai bune ale lui Dvoűák, îmi este greu să aleg între ele. În Simfonia a 8-a de exemplu, sol major-ul este derutant, ea nu începe în această tonalitate și are o latură întunecată, melancolică. Partea lentă îmi amintește de Marșul funebru din Eroica, partea a III-a este un fel de ländler sau vals, nu un scherzo, de un șarm incredibil. Trio-ul acestor mișcări este nespus de frumos variațiunile din partea a IV-a sunt pline de caracter, vivacitate și culoare. Rolul meu în această Simfonie este să încurajez muzicienii să fie ei înșiși, să fie individuali. Trebuie să restabilesc o legătură între ei pentru că au fost în vacanță, nu au cântat împreună de o vreme și încerc să-i readuc într-o formă bună.

Solistul concertului din Praga, și apoi al celui din Londra este Lars Vogt. Vă aflați la prima colaborare cu acesta?

Da, și aștept cu nerăbdare acest moment.


Susțineți patru concerte în cadrul ediției din acest an a Festivalului BBC Proms. Ne-ați putea vorbi și despre ele?

Acum două săptămâni am interpretat toate cele 6 Concerte Brandemburgice cu English Baroque Soloists, o plăcere imensă pentru mine. Nu le-am dirijat pe toate, ci trei dintre ele și a fost o adevărată încântare. Ultimul meu concert la BBC Proms în acest sezon este cu Vespro della Beata Vergine de Monteverdi, la 400 de ani după prima tipărire. Este o lucrare specială pentru mine, un fel de „lucrare fetish” cu care am debutat la BBC Proms în 1968, deci acum foarte mult timp, 42 de ani. Am dirijat-o de mai multe ori în acest răstimp, inclusiv în Basilica San Marco din Veneția. Este una dintre lucrările la care mă întorc mereu cu mare afecțiune și cu prospețime.


Încă o întrebare despre BBC Proms. În opinia mea, este un festival extraordinar, dar care ar putea să apropie muzica de mai multă lume, nu doar de Marea Britanie. Este un trend general în această țară ca muzica să fie susținută sau există și complicații din acest punct de vedere?

Există complicații foarte mari, la fel ca și celelalte țări europene, trecem prin recesiune la momentul actual. Se fac tăieri majore la bugete, granturi și subvenții. Ansamblurile mele trec și ele printr-o perioadă foarte dificilă. La BBC Proms se face o muncă extraordinară, directorul Roger Wright a realizat pentru acest an o serie fantastică de concerte, probabil cea mai interesantă ediție pe care am ascultat-o, având în vedere că particip ca spectator din anii 1964-65 și că dirijez cam în fiecare an începând din 1968. Este o perioadă foarte dificilă, unii spun că muzica clasică este pe cale de dispariție. Trebuie doar să mergi la BBC Proms ca să te convingi că această afirmație este aberantă.


Cât de mult depinde muzica clasică în Marea Britanie de suportul oferit de Stat?

Principalele instituții, precum Operele și cele cinci mari orchestre din Londra, dar și unele din provincie depind în principal de finanțarea de la Stat. O orchestră precum English Baroque Soloists, care este un ansamblu independent, primește finanțare de la Stat doar ocazional, am primit un „pachet de salvare” anul trecut, să sperăm că primim unul și în acest an. Este foarte delicat să mergi mai departe. Iar sistemul de donații prin taxe care există în America, de exemplu, nu se aplică la noi. Este foarte dificil să obții fonduri caritabile în această perioadă, la fel și sponsorizări comerciale. Trecem prin vremuri extrem de grele, dar cred că vom reuși să mergem mai departe.

Traducere de Andreea Chiselev