ACUM:
1.00
Notturno
produs de BBC, preluat prin Uniunea Europeană de Radio
Urmează: 7.00 Musica viva Matinalul altfel marca Radio România Muzical.
Apoi: 9.55 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.

Arhivă : Interviuri Înapoi

Compozitorul Bernard Cavanna: Aurel Stroe e ca Schubert, un inovator

Bookmark and Share
Publicat: vineri, 26 Martie 2010 , ora 14.49
Bernard Cavanna - membru, ca pianist, al ansamblului francez "Aleph", dedicat artei sonore contemporane - se declară un mare admirator al muzicii lui Aurel Stroe, compozitorul român care a avut multe de înfruntat în țara sa sub regimul comunist. De aceea, artistul francez a decis să facă un film despre viața lui Aurel Stroe a cărei ultimă prezentare a avut loc sâmbătă, 20 martie 2010, în cadrul Festivalului "Inițiative Contemporane" de la Combe-la-Ville, Franța.


Care a fost prima compoziție a lui Aurel Stroe pe care ați auzit-o?

Prima compoziție am ascultat-o acum mai bine de 30 de ani, în 1972, la un Festival de Muzică contemporană din Franța. Piesa lui Stroe deschidea acest festival, iar eu am ajuns exact când dirijorul se pregătea să înceapă. Mi-am dat seama de la prima notă că era o muzică nemaiauzită, pe care nu o mai ascultasem vreodată și am fost fermecat, pentru mine a fost cea mai frumoasă lucrare din tot festivalul. Este vorba despre Canto nr. 2. A fost foarte bine interpretată.


Care a fost motivul care v-a determinat să faceți un film despre Aurel Stroe?

Pe de o parte, eram deja impresionat de muzica lui, iar pe de alta, după șapte ani a venit la Paris pentru o operă care trebuia să i se cânte la festivalul ce urma să aibă loc la Avignon. Am putut să îl întâlnesc, ne-am simpatizat, de altfel a și locuit pentru un timp la mine în perioada în care a fost montat spectacolul. Era un compozitor care propunea lucruri cu totul și cu totul noi. Apoi l-am vizitat la București, în 1979, deci pe timpul lui Ceaușescu. După aceea a revenit el în Franța, a locuit la mine timp de un an și am rămas foarte legați. Ministerul Francez al Culturii i-a comandat lucrări, de pildă Concertul pentru vioară, care este o lucrare adesea cântată în Franța. Am fost foarte buni prieteni.

Este unul dintre cei mai buni compozitori români ai generației sale, alături de Tiberiu Olah și alții. Am impresia că muzicii sale nu i se acordă acum, nici în Franța, nici în lume, importanța cuvenită, ceea ce mi se pare scandalos. În '98 a avut o criză cardiacă, din care, din fericire, și-a revenit. Asta se întâmpla la câteva săptămâni de la moartea tatălui meu. După ce mi-am pierdut tatăl biologic, am avut pentru o clipă senzația că îl voi pierde și pe cel spritual. Așa că mi-am zis că trebuie să fac ceva pentru a păstra urmele vieții lui Aurel Stroe și de aceea am decis să filmez câteva secvențe. Asta numai pentru a-l avea în imagini, nu m-am gândit pe atunci să fac un film. Am turnat la București, Timișoara, Cluj, la Mannheim, la Paris, la Poitiers. Apoi am filmat numeroase concerte de-ale lui. Am arătat aceste imagini unei importante case ce produce documentare de la Paris. S-au îndrăgostit efectiv de pelicula pe care le-am prezentat-o și au hotărât să o monteze. Filmul a obținut numeroase premii importante și a fost rulat la Cinematograful MK2, un important cinematograf din Paris.


Credeți că regimul comunist a sufocat sau mai degrabă i-a stimulat energia creatoare a lui Aurel Stroe?

Cred că a stimulat-o prin reacție. Înainte de Ceaușescu, lucrurile se prezentau în nuanțe și mai întunecate, era în perioada stalinizării României, când profesorul lui Stroe de compoziție a fost pe punctul de a fi arestat și condamnat. Exista această tendință de a elimina tot ceea ce era avangardă în muzică. Compozitorii acelei epoci au reacționat la aceste presiuni în felul lor, contra acestui regim.

Deci cred că au fost mai degrabă stimulați. La fel ca în Uniunea Sovietică. Și acolo compozitorii au reacționat în felul lor la tendința de a-i sufoca (însă românii au făcut-o cu un spirit de avangardă creator superior compozitorilor sovietici). Este o muzică ce era foarte apreciată în Occident. Muzica românească se putea exprima în alte țări. Însă după '89 există un fel de spirit de a imita tot ce vine din Occident, din America. Toate acestea au un efect pervers asupra creației muzicale. Am mers la Odesa, de exemplu, patria lui Richter, Oistrah și așa mai departe, și n-am găsit decât o partitură a lui Șostakovici. Deci se poate spune că s-a creat "un deșert muzical". Țin minte că am venit în țara voastră în timpul opresiunii și mi-am dat seamă că există o solidaritate între compozitori și public, iar sălile erau pline. Acum însă, am impresia că muzica contemporană nu mai reprezintă un subiect de interes pentru nimeni. E trist.


În filmul pe care l-ați turnat, Aurel Stroe declară că dictatorul Ceaușescu nu avea încredere în compozitori. De ce credeți că face această declarație, din moment ce muzica este un limbaj abstract, al cărei mesaj nu poate fi identificat cu precizie?

Într-adevăr, este foarte curios. A spus asta, și încă a făcut-o zâmbind. Este adevărat că muzica este abstractă. În toate dictaturile muzicienii nu au scăpat de persecuții: Hindemith, Schönberg, Webern, în Uniunea Sovietică Șostakovici, Prokofiev și alții. Muzica este o artă în care regimul nu se putea recunoaște. Muzica era "deviantă". Era catalogată cu termeni de tipul "o artă burgheză", "cosmopolită". Deci nu putea fi controlată, așa cum putea fi un film sau un roman sau o piesă de teatru. Era privită cu neîncredere și condamnată, pentru că nu corespundea modelului impus, aceluia populist. Poporul era cel care trebuia să decidă în probleme de estetică, și nu compozitorul. Regimul era împotriva individualismului creator al compozitorului. Aurel povestește lucrurile acestea râzând, chiar dacă a avut multe probleme, mai ales cu "Choeforele", în scena morții tiranului, care putea fi interpretată ca moartea lui Ceaușescu.


Ce elemente disting muzica lui Aurel Stroe?

Asemenea lui Wagner, Stroe creează lumi sonore nemaiauzite. Pentru mine, muzica lui Stroe este una vie, din care, deși obișnuită la început, construiește ceva magnific. Este inimitabil. Inventează forma în afara modelelor consensuale ale muzicii contemporane de acum și de atunci. Este mereu cu un pas înaintea modelelor care ni se impun. Acum acestea provin din Germania, sau Italia, Sciarrino, de exemplu. În anii '70, monopolul era deținut de Boulez, iar în anii '80 la modă era muzica spectrală. Eu interpretez aceste fenomene ca aparținând unor "mode", așa cum erau și în secolul al XIX-lea, pe timpul lui Berlioz sau Schumann. Și pe atunci existau modele "academice" precum Aubert. Schubert era ignorat în favoarea lui Moscheles, de exemplu. Aurel e ca Schubert, un inovator. Are și laturi beethoveniene, care nu s-a conformat unei societăți superficiale.


Cum s-a desfășurat colaborarea dumneavoastră cu Laurence Pietrzack, cea care a contribuit la montarea filmului?

A fost o întâlnire care s-a produs din întâmplare. Eu aveam o piesă care trebuia cântată la Radio France. La final a venit să mă vadă, să mă felicite. Am întrebat-o cu ce se ocupă și mi-a spus că este regizoare. Auzind aceasta, i-am povestit despre imaginile pe care le aveam cu Aurel Stroe, i-am propus să le privească și să facem un film. Existau lucruri care trebuiau îndreptate, pentru că eu nu mă pricepeam la tehnică, la balansul de culoare etc. Am returnat niște scene cu Aurel, în România, apoi în Germania. Apoi ne-am ocupat, timp de o lună, de montaj. Ea are o privire mai generalistă, a cuiva care iubește muzica, eu, în calitate de compozitor, aveam o privire mai specializată și riscam să blochez filmul într-o sferă prea complicată.

Misiunea noastră a fost aceea de a crea un film care să fie generalist, în urma căruia oamenii să îl înțeleagă și să îl iubească pe Aurel Stroe și în același timp specialiștii să aprecieze elementele de originalitate ale muzicii lui Stroe. Am vrut un film care să fie accesibil tuturor . Am reușit asta datorită lui Laurence. Dacă l-aș fi realizat de unul singur, ar fi ieșit ceva prea tehnic, prea specializat. Un film care ar fi putut fi rulat numai la festivalurile de muzică contemporană. Sunt însă mulțumit de film în forma sa finală.


Care este preocuparea tinerilor muzicieni pentru muzica contemporană?

În Franța există multe orchestre care interpretează adesea genul acesta de muzică. În Conservatoare muzica contemporană este foarte prezentă, iar tinerii îi dedică multă atenție. Interpretează piese pe care noi, la vârsta lor, nu eram capabili să le cântăm. Muzica contemporană este foarte bine integrată în curriculum-ul lor, ceea ce este formidabil. Este drept că nu suntem mediatizați. Reușim cu greu să apărem la televizor sau la anumite emisiuni de radio. Există puține cronici ale recitalurilor de muzică contemporană. Acest fenomen se datorează redactorilor-șefi sau celor care întocmesc programe TV și radiofonice. Totuși nu avem de ce să ne plângem pentru că există un public care răspunde mereu "prezent" la concerte.

Interviu realizat de Petra Gherasim