Tânărul şi foarte talentatul trompetist francez Romain Leleu s-a aflat pe scena Ateneului Român pe data de 10 martie 2010, prilej cu care a susţinut un recital impresionant. Înaintea acestui eveniment, artistul căruia i s-a decernat prestigiosul premiu Victoires de la Musique în anul 2009, ne-a acordat un interviu în exclusivitate în care ne-a împărtăşit, printre altele, şi impresia sa despre muzica lui George Enescu.

Vă aflaţi pentru întâia oară în România. Câteva impresii generale?

Sunt foarte fericit că mă aflu aici pentru un prim concert. Am văzut fotografii cu Sala Ateneului Român şi sunt nerăbdător să o descopăr mâine, pentru că e o sală frumoasă, cum nu găseşti uneori nici în Franţa. Şi e o mare plăcere să mă aflu aici.

Concertaţi adesea împreună cu pianistul Julien Lepape. Ce anume vă aduce împreună pe aceeaşi scenă?

Cânt împreună cu Julien de patru ani deja. Trompeta nu e neapărat un instrument pentru care există un repertoriu consistent şi am vrut, împreună cu Julien, să arătăm că duo-ul trompetă-pian este original şi că există transcripţii, dar şi multe lucrări originale pentru trompetă care merită cântate. Am vrut neapărat să interpretăm lucrările unor compozitori precum Karol Beffa, care a şi cântat, dacă nu mă înşel, la Ateneu, Philippe Hersant sau Eric Tanguy. Există şi multe transcripţii, iar unele lucrări le-am adaptat chiar noi, Julien şi cu mine. Sunt, repet, patru ani de când facem asta. Mă simt privilegiat să am un astfel de partener. Se întâmplă să nu cântăm numai împreună, însă dacă am posibilitatea, îl aleg mereu pe el. E un acompaniatori foarte bun, un pianist excelent şi ne înţelegem foarte bine şi în afara scenei. Totul funcţionează bine când ne aflăm împreună.

Cum v-aţi apropiat de acest instrument, de trompetă?

Am început să îl studiez încă de când aveam şase ani, la Lille, în nordul Franţei. Totul a decurs firesc, părinţii mei sunt muzicieni şi fratele meu la fel, iar în nordul Franţei există o bogată tradiţie în domeniul instrumentelor de suflat. Am decis deci, să continuu. Am vrut mereu să fac din asta o meserie. E o mare şansă şi mă bucur zilnic de oportunitatea de a-mi câştiga existenţa graţie pasiunii mele.

Aţi inclus în programul din această seară "Legenda" de Enescu. Este pentru prima oară când o interpretaţi într-un recital?

Dacă mă întrebaţi, am să vă spun cu toată sinceritatea că "Legenda" de Enescu mi se pare cea mai frumoasă piesă scrisă pentru trompetă şi pian. Este o lucrare originală scrisă, cred, în 1899. Am înregistrat-o împreună cu Julien şi de fiecare dată când am un recital cu pian o includ în program. Găsesc că este o lucrare foarte bună, creează o atmosferă deosebită. Sunt cu atât mai fericit să o cânt aici, în România.

Această partitură v-a creat dificultăţi atunci când aţi abordat-o prima oară?

Este foarte bine scrisă, fiindcă are tot soiul de provocări. Este o piesă obligatorie la concursurile internaţionale sau la concursurile de admitere în orchestre, cel puţin în Franţa. Se aseamănă concertelor compuse de Haydn sau Hummel - poţi să le studiezi de timpuriu, însă nu încetezi niciodată să descoperi noi şi noi aspecte. La fel se întâmplă şi cu "Legenda". Există zeci de mii de moduri de a o cânta, dar de fiecare dată e diferită. E drept că e o caracteristică generală a muzicii. Am înregistrat numeroase succese la competiţii şi concerte cu această lucrare.

Este unica piesă a lui Enescu pentru trompetă, instrument solist. Am mai ascultat şi alte compoziţii enesciene orchestrale cum ar fi Rapsodia Română Nr. 1 cântată la Montpellier la începutul lui februarie 2010. Mă gândesc că există şi alte compoziţii enesciene de descoperit.

Cum aţi descrie, în câteva cuvinte, caracterul muzicii enesciene?

Este o muzică ce se inspiră din folclor şi asta se vede şi în Rapsodia nr.1, mai ales în partitura viorilor. În "Legendă" se resimt unele influenţe ale muzicii franceze din secolul XX, datorate, fără îndoială faptului că Enescu a petrecut mult timp în Franţa. În unele pasaje aminteşte de muzica lui Ravel sau Debussy.

Care a fost cel mai emoţionant moment al carierei dumnevoastră?

Am parte de o carieră aşa cum mi-am dorit-o de relativ puţin timp, adică în calitate de solist. Până acum puţin timp activam într-o orchestră. Am decis însă să nu mai fac parte dintr-un ansamblu orchestral, pentru că mă simt bine în calitate de solist al unui concert sau cântând muzică de cameră. Unul dintre momentele emoţionante cele mai recente a avut loc anul trecut când mi s-a decernat premiul "Victoire de la musique classique". A fost un moment important pentru cariera mea. Mi-a deschis numeroase noi posibilităţi, mi-a adus concerte în Franţa, în străinătate. Dovadă că mă aflu la Ateneu. Cred că a fost unul dintre momentele cele mai bune din viaţa mea, printre multe altele asemănătoare; însă acesta este unul dintre cele recente.

Apoi mai este şi lansarea unui nou disc, care a avut loc luna trecută în Franţa, la data de 11 februarie 2010. Nu ştiu dacă a ajuns şi aici, dar fără îndoială, va apărea şi în România. Reuneşte lucrări ruseşti, este intitulat "Slavonic spirit". Am vrut să pun în lumină un repertoriu rus pentru trompetă, dar şi numeroase transcripţii. Şi acesta a fost un moment important, pentru că a marcat începutul unei colaborări cu o celebră casă de discuri, unde o să mai înregistrez şi alte discuri. Deci este o colaborare foarte fructuoasă.

Au existat şi momente dificile de-a lungul carierei dumneavoastră?

Există momente dificile în fiecare zi. Există momente bune şi momente mai puţin bune. Când este vorba de trompetă lucrurile sunt mai dificile pentru că nu poţi niciodată prevedea rezultatul. Dacă la pian apeşi clapa sol, poţi fi sigur că va suna sol. Nu încerc să insinuez că pianul ar fi mai uşor, însă la trompetă există tot felul de probleme.

Aţi avut un model care v-a ghidat de-a lungul carierei dumneavoastră?

Când eram tânăr ascultam Maurice André. Mai ales când eram cuminte, părinţii mei mă recompensau dându-mi casete cu înregistrări de-ale lui. Maurice André este pentru mine marele maestru al trompetei. De altfel mi-a şi telefonat ieri să mă felicite pentru ultimul meu disc, pe care l-a adorat. E una dintre marile figuri şi a exersat o influenţă extraordinară asupra mea şi asupra multor generaţii de trompetişti.

Există un compozitor ale cărui piese vă face în mod deosebit plăcere să le cântaţi?

Îmi place să amestec stilurile şi genurile atunci când compun un program de recital. La Ateneu interpretez lucrări din muzica franceză, dar fiecare e diferită: Fauré, Ravel, Enescu, Hersant, un compozitor contemporan. Da, există compozitori care îmi plac în mod particular. Există compoziţii care sunt cerute foarte des, precum Concertul pentru trompetă şi orchestră de Haydn sau cel de Hummel, interpretate adesea pur şi simplu pentru că sunt foarte cunoscute. Totuşi, nu aş putea spune că am vreo preferinţă anume. Da, îmi place Bach, când e vorba de ascultat. Dar când e vorba de cântat, încerc să găsesc un echilibru între muzica clasică, poate barocă şi cea romantică sau contemporană, între toate stilurile. Este ceea ce îmi place să fac.