ACUM:
10.00
Arpeggio
3 ore cu și despre Interpretul zilei, Opera si vedetele ei, CD Review.
Urmează: 12.55 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.
Apoi: 12.59 Promo RRM Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.

Arhivă : Interviuri Înapoi

Interviu cu tenorul Cornel Stavru

Bookmark and Share
Publicat: marți, 1 Septembrie 2009 , ora 14.40
Cornel Stavru, una dintre marile voci de tenor ale României deceniilor trecute, a împlinit în 31 august 80 de ani.


Sunteti recunoscut drept unul dintre cei mai apreciati tenori dramatici români, cu o cariera pe mari scene ale lumii, alaturi de parteneri ca Mirella Freni, Theo Adam, Peter Schreier, Maria Slatinaru-Nistor, Nicolae Herlea... Ce amintiri mai pregnante v-au lasat aceste întâlniri si succesele dvs?

Sigur ca sunt multe de spus în aceasta privinta. Eu am facut o cariera buna, onorabila, nu extraordinara, dar nici de neglijat. Mi-am stiut totdeauna limitele. Mi-a facut o deosebita onoare sa cânt cu acesti mari artisti; nu a fost doar Freni, a fost si Scotto, a fost si Aldo Protti si multi altii pe care nu pot sa-i enumar aici. Mi-au facut mare placere toate productiile în care am cântat, în diverse festivaluri internationale, cum au fost cele de la Perugia, de la Scoplie, de la Atena, multe la Salonic...toate mi-au ramas pregnante si vii în minte. De asemenea, nu pot sa-i uit pe toti colegii români de marca cu care am cântat: Nicolae Herlea, Ohanesian, Iordachescu, Maria Slatinaru, Cortez, Moldoveanu, Krilovici... si n-as vrea sa uit nici vechea generatie de artisti care mi-au facut o mare onoare sa ma primeasca în sânul lor atunci când eram tânar si intrasem în opera - cum au fost Stefanescu-Goanga, Serban Tassian, Mihail Arnautu, Dinu Badescu, Maria Volosescu, Ana Talmaceanu si atâtia altii.


Într-un interviu acordat Luminitei Constantinescu afirmati ca ati beneficiat de îndrumarea unor renumiti artisti si profesori ca - Aurel Costescu-Duca, Alexandru Colfescu, Serban Tassian... Ce a însemnat întâlnirea dvs. cu aceste personalitati si cum vedeti evolutia ulterioara a scolii românesti de cânt în secolul XX?

Cu maestrul Costescu-Duca am studiat efectiv si am învatat tehnica vocala, dar nu pentru mult timp din nefericire, pentru ca el a decedat în toamna anului 1955. Dar am studiat de asemenea cu maestrul Colfescu si mai târziu cu maestrul Serban Tassian cu care am avut mai mult niste colocvii si niste sfaturi pe care mi le-a dat mai ales despre interpretare. Dupa cum bine stiti, el era neîntrecut si dupa parerea mea a fost unul din marii interpreti lirici ai Operei Romane. Dincolo de faptul ca a fost un mare cântaret, a fost un mare interpret. Relatiile mele cu el sunt înca de când eram eu în liceu si-l cunosteam si-l admiram înca de atunci, nebanuind ca vom fi cândva asa de apropiati. Pentru mine a fost totdeauna o mare cinste sa stau alaturi de el si alaturi de maestrul Secareanu si maestrul Goanga, de la care am învatat si-am câstigat câte ceva. Scoala de canto româneasca a fost foarte solida, poate nu îndeajuns de mediatizata fata de alte scoli din strainatate. Dovada sunt toate vocile care au aparut si care s-au format, cultura lor vocala si interpretativa. Au fost mari profesori - ca maestrul Goanga, Arta Florescu, Constantin Stroescu... toti au fost niste vârfuri în pedagogia noastra româneasca de canto.


Cum vedeti situatia actuala a scolii de canto?

Situatia actuala n-as putea spune ca este o situatie proasta, nu duce lipsa de oameni de valoare. Din pacate stacheta vocilor care apar este putin mai scazuta fata de cea care era acum 40-50 de ani. Aceasta nu trebuie însa sa ne nelinisteasca pentru ca pot sa fie niste perioade de reflux, care apoi se pot compensa printr-o înnoire si o aparitie a unor voci valoroase. Totul este ca sa se tina stacheta ridicata în ceea ce priveste dorinta de a cunoaste muzica de opera, de a cunoaste muzica vocala în general si de a cunoaste muzica clasica în general. Cred ca acolo este pericolul care ne paste pe noi în clipa de fata, acolo este o oarecare scadere care trebuie tinuta în frâu serios si eventual stimulata sa mearga putin în sus. Vocile vor aparea, fara discutie; totul este ca aceasta cultura, scoala de canto si stacheta ei sa ramâna ridicata.


Ati traversat în decursul vietii momente dramatice ale secolului XX, ca cel de-al doilea razboi mondial, perioada comunista si apoi caderea comunismului. Cum considerati ca au influentat aceste momente istorice destinul Operei si al interpretului liric?

Întrebarea este destul de grea. Când s-a terminat al doilea razboi mondial eu eram doar un spectator, unul asiduu însa, al spectacolului de Opera. Aveam vreo 15-16 ani atunci si eram dintre aceia care mergeau de patru-cinci ori pe saptamâna la opera. Publicul era foarte doritor pe vremea aceea, pentru ca isi gasea o alinare în muzica si în teatru. Era foarte mare bataie pe biletele puse în vânzare la opera si la teatru. Tin minte ca la opera se spargeau geamurile casieriei, era o agentie în centrul Bucurestiului care era mereu luata cu asalt sâmbata, când se puneau în vânzare biletele.

În timpul comunismului noi am suferit de influenta sovietica dupa cum bine se stie. As putea spune ca din punct de vedere al muzicii, a fost o influenta pe undeva benefica, pentru ca rusii tineau foarte mult la stacheta aceasta înalta a operei si a teatrului liric, si aceasta s-a reverberat si la noi. Plus ca era momentul când noi aveam niste valori interpretative si vocale de exceptie, dupa cum bine stiti, începând cu solistii, cu balerinii. Toate acestea s-au transmis si dupa cel de-al doilea razboi mondial pâna catre anii '70-'80 când a început o scadere a interesului din nefericire. Însa, pâna atunci, anii '50, anii '60 si chiar '70 au fost ani de vârf, zic eu, ai teatrului liric la noi.


În cariera dvs., ati abordat numeroase roluri dramatice, de mare anvergura. Care considerati ca a fost rolul dvs. "de semnatura"? Preferintele au mers catre muzica lui Wagner sau Verdi?

Aceasta este iarasi o întrebare grea pentru mine, pentru ca eu am pendulat si catre Verdi si catre Wagner. Am considerat la fel de drag si rolul Otello de pilda si rolul Tannhäuser, ca sa iau doua roluri reprezentative si din repertoriul verdian si din cel wagnerian. Wagner mie mi-a placut foarte mult si l-am cântat cu multa placere, nu numai Tannhäuser, dar si Maestrii cântareti - la o vârsta destul de tânara pentru acest rol - si apoi Walkirya pe care am cântat-o si în concert la Radio si pe scena Operei. La Verdi, Otello mi s-a parut un rol extraordinar de interesant, extraordinar de complex vocal si interpretativ, si am încercat sa dau tot ce puteam eu mai bun. Sigur ca n-am atins maximul din ce se putea, dar eu zic ca am construit atunci un rol onorabil din Otello si mai ales din Tannhäuser, desi de multe ori mi s-a reprosat si-n presa ca am avut un stil "italienizat"... eu nu cred ca l-am avut. Sa stiti ca o mare importanta era si faptul ca noi cântam în româneste, iar limba româna nu s-a potrivit extraordinar cu repertoriul german. Alt impact a avut, de pilda, tot ce am cântat din Wagner în limba germana pe scena Radioului, si alt impact ce am cântat în româna, la Opera. Însa presa a perceput asa. Stia ca sunt un cântaret care abordeaza cu precadere rolurile de opera italiene si mi-a pus stampila asa, ca am abordat Wagner în "stil italienesc". Dar nu cred ca a fost asa ceva. Însa ambele roluri mi-au facut o mare placere si le-am considerat roluri favorite în cariera.


Este extrem de cunoscuta colectia dvs. de înregistrari - "fonoteca dl Cornel Stavru" - printre melomanii avizati. Ce considerati ca se pierde si ce se câstiga prin înregistrarea unui spectacol? Exista între artistii celebri voci mai putin "fonogenice"?

Sigur ca fonogenia asta este o problema. Eu, sa stiti, am mai mult o colectie de înregistrari "live". M-a interesat mai mult impactul direct, nu sa analizez ce se întâmpla într-un studio, unde am imprimat si eu si stiu ca daca nu este ceva corect, reiei, tai, lipesti si asa mai departe. În spectacolul "direct" totul este mult mai real si mult mai aproape de tine. Bineînteles ca aparatul care difuzeaza transmisia în direct... ramâne între tine spectator si sala de spectacol, dar daca n-ai alte mijloace apelezi si la genul acesta de auditie. Mie îmi face mare placere sa ascult imprimari si de acum 80 de ani, de acum 90 de ani, de acum 70 de ani nu mai vorbesc! O multime de înregistrari din spectacolele Scalei din Milano, a Metropolitanului, a Operei din Viena si asa mai departe. Sunt înregistrari foarte pretioase si din pacate nu prea multi tineri sunt aplecati spre a asculta - nu pentru a copia, ci pentru a se inspira din diversele interpretari de mare valoare din trecut.


În încheiere v-am ruga sa adresati un cuvânt tinerilor artisti lirici aflati la început de cariera...

As vrea sa îi rog, sau sa îi sfatuiesc, sa nu uite ca în aceasta profesiune trebuie sa muncesti permanent. Din pacate sunt foarte multi care - din clipa în care au pasit pe scena si au facut unul sau doua roluri - cred ca au învatat tot si ca pot merge înainte pe toate cararile, fara sa mai studieze. Este imposibil acest lucru. Studiul se face permanent, cu multa credinta, cu multa truda, pentru ca altfel nu poti sa ajungi la niste stachete foarte ridicate.

Si un ultim sfat: sa poti sa cânti în fiecare moment al carierei ceea ce este pentru tine. Pentru ca acum se vede des cum anumiti tineri abordeaza roluri care nu sunt pentru vocalitatea lor, în acest moment al carierei, si atunci pot risca sa se ruineze.
Interviu realizat de Cristina Radu