ACUM:
12.00
Interpretul zilei
Mari nume de ieri și de azi
Urmează: 13.00 Info buletin muzical Știrile muzicale ale zilei.
Apoi: 13.05 Polifonii Universal și românesc, creație și interpretare.

Evenimente Înapoi

William Kunhardt, la pupitrul Orchestrei de Cameră Radio

Bookmark and Share
Publicat: luni, 27 Noiembrie 2017 , ora 14.51

După ce a dirijat în luna mai a acestui an Concertul Regal alături de Orchestra Națională Radio, William Kunhardt revine la Sala Radio, de această dată la pupitrul Orchestrei de Cameră Radio, miercuri, 29 noiembrie, de la ora 19.00. Solist invitat va fi violonistul Gabriel Croitoru, solist concertist al Orchestrelor și Corurilor Radio, un muzician cu peste 1.000 de apariții scenice. Gabriel Croitoru cântă pe legendara vioară Guarneri del Gesù, aceeași cu care George Enescu și-a cucerit contemporanii.

Lucrarea Capriol Suite pentru orchestră de coarde, de compozitorul britanic P. Warlock, va deschide programul serii, urmată de Concertul nr. 4 în re major pentru vioară și orchestră, de Mozart. Seara se va încheia cu Simfonia nr. 2 în re major, op. 36, de L. van Beethoven.

Câștigător al prestigiosului premiu James Conlon pentru dirijat, primit în 2014 în cadrul Festivalului de Muzică din Aspen, Statele Unite, William Kunhardt este director artistic al Orchestrei de Cameră Arensky și colaborează frecvent cu orchestre de notorietate din Statele Unite și Europa.

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvențele Radio România Cultural și Radio România Muzical din țară și în streaming live pe Internet, pe www.radioromaniacultural.ro și www.romania-muzical.ro.

Începând din noua stagiune, biletele și abonamentele pentru evenimentele Orchestrelor și Corurilor Radio se vor achiziționa on-line prin rețeaua www.bilete.ro. Acestea se pot achiziționa și la casa de bilete a Sălii Radio și sunt disponibile, de asemenea, în oficiile Poștei Române semnalizate Bilete.ro și în magazinele Germanos și Inmedio, semnalizate Bilete.ro.

Pentru alte informații legate de Orchestrele și Corurile Radio vă rugăm să consultați site-ul www.orchestreradio.ro.


Biografii

William Kunhardt

"Sub bagheta lui William Kunhardt această orchestră a surprins nota de melancolie subliniată de Ravel, cuprinzând exuberanța secolului XVIII... până la extreme."

(Michael Church, The Independent)

"Dirijată de William Kunhardt, [Sibelius, Simfonia a VII-a] te-a făcut de te simți ca și cum erai în centrul unui viscol arctic cu țurțuri pe bărbie!" (Fiona Maddocks, The Guardian)

William Kunhardt a debutat la vârsta de 22 de ani, câștigând trei ani mai târziu Premiul Conlon la Festivalul de Muzică din Aspen. William a devenit primul dirijor care a fost angajat imediat de către directorul Festivalului, Robert Spano. Din acel moment a fost invitat să dirijeze orchestre din Europa, Asia și America. Printre recentele sale realizări se numără și debutul său la NPR cu Sarah Chang și Hector Del Cuento și premiera în Statele Unite a concertului pentru vioară de Mike Mills cu Robert McDuffie și Orchestra Festivalului din Aspen. A dirijat Rossini și Strauss cu Orchestra Simfonică din Atena, concerte de Tchaikovsky și Brahms cu Orchestra Națională Radio din București; Mendelssohn și Mozart cu Orchestra Hallé din Manchester. Tot printre realizările sale, amintim și invitația de a face parte dintre muzicieni de elită la concertul de sărbătorire a Centenarului Benjamin Britten la Snape Maltings în Marea Britanie și primul concert orchestral susținut vreodată la British Museum din Londra. A susținut concerte cu orchestrele naționale radio din Bulgaria și din România, Camerata din Atena și din Tallinn, Orchestra OMordent Suedia, Orchestra de Stat din Grecia și din Moldova, Orchestra de Coarde a Festivalului din Lucerna, participând de asemenea la festivaluri în Germania, Franța și Bahrain.

În calitate de Director Artistic al Orchestrei de Cameră Arensky, Wiliam și-a creat reputația prin inovație continuă, reușind să coboare media de vârstă a publicului Orchestrei de Cameră Arensky cu 10 ani sub media generală a publicului britanic. Drept urmare, prin muzicalitate și prin interacțiunea carismatică cu publicul, Orchestra de Cameră Arensky cântă cu casa închisă de trei ani încoace.

(Graziella Duma-Menghireș)


Gabriel Croitoru

Cu peste 1.000 de apariții scenice, violonistul Gabriel Croitoru este un muzician cu o extrem de bogată prezență în viața muzicală, în triplă postură de solist-concertist al Filarmonicii "Paul Constantinescu" din Ploiești (din anul 1987), membru (vioara I), al Cvartetului de Stat "Transilvan" al Filarmonicii "Transilvania" din Cluj-Napoca și profesor universitar dr. la Universitatea Națională de Muzică București.

Dinamismul și elocvența interpretărilor sale au putut fi constatate de public în concerte și recitaluri susținute pe scenele tuturor Filarmonicilor din România și pe podiumuri de concert din întreaga lume. Gabriel Croitoru a apărut ca solist în compania unor orchestre importante, cum ar fi: London Royal Philharmonic, Gewandhaus Orchester Leipzig, Orchestra de cameră Regina Sofia, Festival String of Lucern Chamber Orchestra, orchestrele simfonice din Monte-Carlo, Salonic, Malaga, Sevilla, Galicia, Pamplona, Cannes, Lyon, Ansamblul orchestral din Marsilia, Filarmonica din Cannes, South - West Symphony. Astfel a avut ocazia să colaboreze cu dirijori ca Leopold Hager, Jacques Bodmer, Odon Alonso, Arturo Tamayo, Emanuel Krivinne, Rudolf Baumgartner, Jean Leber, Michel Tabachnik, Paul Nadler, Hiroaki Masuda, Claude Bardon, Alan Tongue, Cem Mansur, Horia Andreescu, Ion Baciu, Ludovic Bács, Iosif Conta, Cristian Brâncuși, Paul Popescu, Ovidiu Bălan, Romeo Râmbu, Gheorghe Costin, Vlad Conta, Petre Sbârcea, Dorin Frandeș, Camil Marinescu, Modest Cichirdan, Alexandru Iosub, Emil Simon, Emanuel Elenescu, Valentin Doni, Ilarion Ionescu-Galați și mulți alții.

A susținut recitaluri în Franța, Spania, Germania, Belgia, Olanda, Italia, Republica Cehă, China, Bulgaria, S.U.A., țări din fosta URSS, Ungaria și România. Din parcursul evoluției sale artistice, ca un factor major al progresului său, se evidențiază participarea la viața competițională națională și internațională. În țară, Gabriel Croitoru a participat și a câștigat numai Premii I la toate edițiile concursului Cântarea României, este deținătorul Marelui Premiu și al trofeului Lira de Aur de la Concursul Național de Interpretare Instrumentală Ciprian Porumbescu din Suceava. Este câștigătorul Premiului I la Concursul Internațional de vioară Henryk Wieniawski, Lublin, Polonia (1979) și la Concursul Internațional de Vioară Pablo Sarasate, Pamplona, Spania (1991), precum și al Premiului pentru cea mai bună interpretare a unei lucrări de Sarasate. Este de asemenea câștigătorul multor altor premii importante, printre care: Premiul II (premiul întâi neacordat) la Concursul Internațional de vioară Tibor Varga, Sion, Elveția, Premiul al III-lea la Concursul N. Paganini, Genova, Italia, Premiul special al juriului la Concursul Fritz Kreisler, Viena, și a fost catalogat de către presa franceză de specialitate, ca "un violonist excepțional, având o tehnică impecabilă", după ce a câștigat Premiul al II-lea (premiul I neacordat) la Concursul Internațional Zino Francescatti la Aix-en-Provence, Franța (1987).

Arta sa interpretativă a fost captată și se regăsește în numeroase înregistrări pentru fonoteca Societății Române de Radiodifuziune (în perioada 1987 - 2008) și pe 8 CD-uri. Din 2008, violonistul Gabriel Croitoru a câștigat dreptul de folosință și cântă pe o vioară construită în anul 1730 de celebrul lutier Giuseppe Guarneri, instrument ce a aparținut lui George Enescu. În ultimii ani, artistul a participat la turneele naționale Vioara lui Enescu la sate și Duelul Viorilor: Stradivarius vs Guarneri, evenimente care l-au purtat pe scene din numeroase localități din întreaga țară, unde a fost aplaudat de mii de spectatori entuziaști alături de violonistul Liviu Prunaru și de pianistul Horia Mihail.

Împreună cu violonistul Liviu Prunaru și pianistul Horia Mihail a susținut în decembrie 2016, cu prilejul Zilei Naționale a României două recitaluri în două prestigioase săli de concert: la Carnegie Hall (Weill Recital Hall), din New York și la Kennedy Center for the Performing Arts (Family Theater), din Washington, DC.

(Biografie preluată)