ACUM:
7.00
Musica viva
Matinalul altfel marca Radio România Muzical.
Urmează: 9.55 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.
Apoi: 9.59 Promo RRM Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.

Cronici Înapoi

Vivaldi - o opera BaRock

Bookmark and Share
Publicat: marți, 4 Decembrie 2018 , ora 9.09

BaRock opera? Da. Muzicieni contemporani inspirați de capodoperele trecutului încearcă să le revigoreze, îmbrăcându-le în sound-uri contemporane. Clapele complicate (keybords), chitara electrica, chitara bas, saxofonul, percuția bogată și diversă, ritmurile mai pregnant punctate…. oferă vocilor ce cântă partitura corect un univers sonor nou și proaspăt. Mai ales dacă instrumente vechi, precum luthul, theorba, vioara barocă, viola da gamba… stau alături de cele electronice! Un astfel de experiment de succes a fost Orfeo 2.0 o baRock operă concepută de Massimiliano Toni în 2017 pe baza operei cu același titlu compusă de Monteverdi la începutul anilor 1600.

Termenul de operă-rock a apărut în jurul lui 1960 și se diversifică în funcție de stilul muzical pe care îl practică interpreții: metal opera, punk-rock opera, rap opera etc. Exemple sunt multe: Hamlet de Johnny Hallyday (1976) Excalibur : La Légende des Celtes (1998) și Excalibur 2 : L'Anneau des Celtes de Alan Simon (2007), Romeo and Juliet de Craig Waldron ( 2007) Mozart, l'opéra rock (2009), o poducție Dove Attia și Albert Cohen, în care alternează fragmente muzicale pop-rock cu partituri originale ale marelui compozitor. Linia care desparte în acest caz opera de musical este foarte fragilă și, cred, amploarea orchestrei clasice face diferența. Și dacă gândim așa, atunci spectacolul Vivaldi - Cel de al cincilea anotimp ( premiera 2017), pe care am urmărit-o de curând pe scena de la Volksoper din Viena, merită din plin denumirea de operă BaRock.

Inspirat de capodopera Cele patru anotimpuri ( 1723) de Antonio Vivaldi - lucrare-șlagăr în programele simfonice contemporane ! - ca și de figura cu totul aparte a excentricului muzician italian (1678-1741), compozitorul Christian Kolonovits a scris pe libretul Angelikăi Messner o operă contemporană, în care într-o orchestră simfonică mare sunt plasat cinci membri ai unei trupe de rock, ale căror instrumente sunt amplificate electronic. Combinația sonoră este interesantă și surprinzătoare. Foarte potrivită pentru evocarea unei figuri care, dacă ar fi să o privim prin prisma evoluției istoriei muzicii de divertisment, poate fi considerată primul "superstar" al tuturor timpurilor. Viața agitată, nonconformismul, excentricitățile, sfidarea cutumelor, aventurile nenumărate, talentul uriaș ca interpret/violonist și compozitor, imensul succes la public ( cel puțin pentru o perioadă) îi conferă lui Antonio Vivaldi acest statut. Iar moștenirea pe care a lăsat-o este neprețuită.

Povestea urmărește, pas cu pas, viața compozitorului și găsește în fiecare eveniment sau situație șansa unor moment muzicale spectaculoase.


Prolog.
În zilele noastre

În celebra Karlsplatz din Viena, Clara, Loni, Cati și Toni, care împreună alcătuiesc o trupă de rock numită Vivaldi, au sosit în oraș ca să caute ultimele partrituri scrise aici de idolul lor. Dar, deși Viena este locul în care Vivaldi și-a sfârșit viața, doar o tăbliță pe o clădire mai amintește acest lucru. Fetele nu găsesc note, găsesc doar jurnalul Paolinei Girò, cea care l-a însoțit pe compozitor în ultima sa călătorie la Viena. Citindu-l, ele pătrund într-o altă lume...

Veneția 1740. Vivaldi este bătrân și bolnav. De luni de zile nu a mai scris nimic. Publicul l-a părăsit. Și mult iubita lui soprana Annina, sora Paulinei, l-a părăsit și ea. Mai are o singură șansă - să plece la Viena și să ofere împăratului o nouă operă. Pe ce temă? Propria-i viață pe care o va povesti prietenului său, dramaturgul Carlo Goldoni și acesta o va transforma într-un libret de operă.

Povestea începe cu Primăvara - copilăria lui Vivaldi în casa părintească, întâlnirea cu cardinalul Ruffo care, încântat de talentul muzical al băiatului, hotărăște să îl pregătească pentru o carieră preoțească; viața nebunească a viitorului prelat, violonist adulat, mare amator de viață de noapte și cazinouri, întâlnirea lui cu orchestra fetelor orfane de la Hospedale Pieta, hirotonisirea preotului roșu ( culoarea cu totul specială a părului) și abilitatea acestuia de a scăpa de calvarul preoției invocând alergia la...mirosul lumânărilor și al tămâiei...

Vara. Vivaldi a devenit profesor de muzică și dirijor al orchestrei de fete din orfelinatul Pietà. Se repetă ultima lucrare a maestrului, când apar cele două surori Girò, Annina și Paolina. Annina este machiată excesiv și se comportă ca o divă excentrică și isterică. Ar dori să ia lecții de la Vivaldi. Muzicianul îi explică ferm că machiajul și fițele nu au nicio legătură cu adevăratul artist. Deci - jos peruca și hainele pompoase și țipătoare. Annina înțelege. Va primi rolul principal în noua operă a lui Vivaldi. Are o voce frumoasă, o tehnică bună și o interpretare sensibilă. Succesul este uriaș. Împăratul de la Viena îl invită pe compozitor să îi scrie o operă dar până atunci, cere o...buclă din părul lui roșu. Cardinalul Ruffo este extrem de nemulțumit și de dezamăgit de evoluția protejatului său, care nu se compotă așa cum s-ar cuveni statutului său de preot.

Toamna. Biserica se răzbună pentru afronturile lui Vivaldi. Paolina îl sfătuiește pe muzician să își încerce norocul la Roma. Dar Roma este orașul cântăreților castrați și Annina nu are nicio șansă de afirmare. Mai mult, că să poată ajunge cu orchestra lui de fete la Roma, Vivaldi are nevoie de îngăduința cardinalului. Acesta se opune vehement. O altă înaltă față bisericească, Cardinalul Ottoboni, își oferă propriul castel pentru organizarea unui concert. El mai propune și o întrecere vocală între soprana Annina și celebrul castrat Caffarelli. Vivaldi acceptă dar Annina se simte trădată și înjosită - sunt o artistă nu un cal de circ !

Iarna. Suntem la Viena unde Vivaldi bătrân, bolnav și sărac lucrează la noua lui operă. Dar toate speranțele se năruie atunci când îi este anunțată moartea împăratului. Un an mai târziu, în 1741, se stinge și el.

Epilog. În inima Vienei, în celebra Karlsplatz, cele patru fete citesc ultimele file ale jurnalului. Când lectura se termină au înțeles că, pe lângă cele atât de iubite și de cunoscute patru concerte pentru vioară, adunate în ciclul Cele patru Anotimpuri, pentru Vivaldi mai există și un al cincilea anotimp, cel al moștenirii pe care talentul lui a lăsat-o posterității. Și prin acest al cincilea anotimp, creația marelui muzician venețian a devenit nemuritoare.

Povestea explică nenumăratele oportunități pe care compozitorul Christian Kolonovits le are pentru a-și pune în valoare ideea - combinarea sound-urilor clasic cu cel de pop rock. Am vorbit despre componența orchestrei, să vorbim acum și despre voci. Pentru rolul titular a fost ales un megastar american Drew Sarich. Dintre succesele lui internaționale amintim rolurile Judas din musicalul Jesus Christ Superstar, Quasimodo din musicalul Cocoșatul de la Notre Dame ( cu aproape 600 de spectacole la Berlin !) și rolul titlular din Dracula, the Musical. Nu trebuie uitat nici faptul că a făcut parte din grupul de backup care a cântat mult timp alături de Liza Minnelli ! Și în rolul Vivaldi, Drew Sarich poate fi apreciat numai în superlative: vocea impresionantă într-un stil de a cânta ( tipic pop-rock) spectaculos, silueta longilină îmbrăcată în sutană lungă se mișcă lejer și natural… actorul-cântăreț duce cu eleganță greul întregului spectacol. În jurul lui se coagulează soliștii, corul și baletul de la Volksoper din Viena, care se luptă și, în majoritatea cazurilor reușesc, să dea glas și viață unor personaje și situații cu care nu sunt obișnuiți. Regia (Robert Meyer) cere mult, decorurile (Christof Cremer) ajută consistent - un spectacol de teatru în teatru în care elementele scenei baroce sunt inteligent și cu efect folosite. Iar costumele (Christof Cremer) și mai ales perucile ce trimit cu gândul la filmul Amadeus dau întregului patina de epocă. Cântăreții buni și foarte buni își dau silința să insereze în emisia clasic-operistică și sonorități dure și tremurate tipice muzicii rock. O notă originală și spectaculoasă o aduce singura ( din păcate!) arie de contratenor (Thomas Lichtenecker) din partitură. Costumul și peruca trimit de astă dată la filmul Farinelli! Remarcabilă interpretarea sopranei Rebecca Nelsen în rolul Anninei Girò. Despre întreaga distribuție a spectacolului la care am asistat, inclusiv despre orchestra de la Volksoper care a făcut față cu success unei încercări dificile, numai cuvinte de laudă.

Cât despre partitură, calitatea acesteia a fost deja certificată de câteva distincții onorante: la acordarea Premiilor teatrului musical german (Deutschen Musical Theater Preis) Christian Kolonovits a fost declarat cel mai bun compozitor și cel mai bun aranjor. Și dacă mai amintim că, aceeași competiție i-a acordat lui Drew Sarich /Antonio Vivaldi aprecierea de cel mai bun interpret într-un rol principal, veți înțelege de ce vă recomand ca, dacă treceți prin Viena, să nu ezitați să mergeți să vedeți la Volksoper spectacolul Vivaldi - Cel de al cincilea anotimp sau noua viață a bătrânului Vivaldi.

Vivaldi - Cel de al cincilea anotimp sau noua viață a bătrânului Vivaldi

O opera BaRock

Muzica: Libretul - Angelika Messner

Textele cântecelor - Christian Kolonovits și Angelika Messner

Premiera la 3. Juni 2017

Dirijor: Christian Kolonovits

Regia: Robert Meyer

Scenografia și costumele: Christof Cremer

Coregrafia: Florian Hurler

Antonio Vivaldi: Drew Sarich

Carlo Goldoni/Regele: Boris Pfeifer

Kardinal Ruffo: Morten Frank Larsen

Annina Girò: Rebecca Nelsen

Toni/Paolina Girò: Julia Koci

Loni/ Actriță 1/Appolonia: Marie-Luise Schottleitner

Clara/Actriță 2/Chiara: Stefanie Mayer

Cati/Actriță 3/Catarina: Sophie Bauer

Mama: Sulie Girardi

Tatăl/Kardinal Ottoboni: Thomas Sigwald

Gasparini/Erzbischof: Alexander Pinderak

Caffarelli, un cântăreț castrat: Thomas Lichtenecker

Orchestra și corul de la Volksoper Wien


Cristina Sârbu