Știri muzicale din țară Înapoi

Turneul De la Bach la Beatles continuă

Publicat: marți, 20 Iunie 2017 , ora 0.00
Chitaristul Costin Soare continuă astăzi, 20 iunie 2017, turneul "De la Bach la Beatles", un proiect al Asociației Culturale Kitharalogos început în 13 iunie. Muzicianul poate fi ascultat la Reghin, la Casa de Cultură a Tineretului "George Enescu" de la ora 19.00. Publicul va asculta Suita pentru lăută în la minor BWV 995 de Johann Sebastian Bach, în transcripție pentru chitară, dar și Yesterday sau Michelle, teme din repertoriul Beatles. Intrarea publicului la concertul de astăzi este liberă.
Turneul va continua cu un concert susținut mâine, 21 iunie, la Biserica Evanghelică "Sf. Margareta"din Mediaș. Costin Soare va cânta apoi la Bran, Sinaia, Pitești, Ploiești, dar și la Buzău și Craiova, finalul turneului fiind programat în1 iulie, la Institutul Cervantes din București.
Irina Cristina Vasilescu