ACUM:
1.00
Notturno
produs de BBC, preluat prin Uniunea Europeană de Radio
Urmează: 7.00 Musica viva Matinalul altfel, marca Radio România Muzical.
Apoi: 9.55 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.

Cronici Înapoi

Traffic Strings în recital

Bookmark and Share
Publicat: vineri, 28 Iunie 2019 , ora 12.03

Joi 27 iunie, la Aula Magna a Facultății de Drept a avut loc recitalul susținut de Cvintetul "Traffic Strings", formație care ȋmbină inspirația ȋn alegerea repertoriului cu virtuozitatea interpretativă, vibrația emoțională autentică cu rafinamentul și stăpânirea stilistică pe o amplă rază repertorială. Sunt calități reconfirmate la evenimentul exclusivist organizat de Institutul Național al Magistraturii cu ocazia Adunării Generale a "The European Judicial Training Network".

Romania intemporel s-a intitulat programul interpretat cu aplomb și dăruire, ce s-a axat, cu precădere, pe capodoperele literaturii românești ȋn aranjamentele eficiente și dinamice semnate, ȋn cea mai mare parte, de Lucian Moraru: Rapsodia op. 11 nr. 1 de George Enescu, Peșrev de Dimitrie Cantemir, Veloce de Constantin Silvestri, Gnossienne nr. 1 de Eric Satie, Suita populară Borșa, Balada de Ciprian Porumbescu, Dansuri românești de Bela Bartok, Preludiu la unison de George Enescu, Rondo de Paul Constantinescu, Rapsodia op. 11 nr. 2 de George Enescu, Hora Staccato de Grigoraș Dinicu și ca ultim bis, Ciocârlia de Angheluș Dinicu. Așadar, hituri ce pun ȋn valoare esențele tari ale sufletului românesc, care au avut un efect pe măsură asupra magistraților străini de la cel mai ȋnalt nivel european, impresionați și de căldura cu care a fost prezentată fiecare lucrare de către managerul ansamblului.

După 14 ani de existență Traffic Strings ȋși reȋnnoiește componența, alături de violistul Lucian Moraru (fondator și manager) au evoluat Alexandru Marian - vioara I, Andrei Stanciu - vioara a II-a și experimentații Bogdan Popa - violoncel, Săndel Smărăndescu - contrabas, cărora li s-au alăturat pe scenă talentații Vasile Răducu - nai și Cătălin Răducanu - pian și percuție; este o formulă cu mult potențial pentru următorele proiecte ȋndrăznețe ce nu vor ȋntârzia să apară.

Monica Cengher