ACUM:
15.30
Concerte de 5 stele
primite prin Uniunea Europeană de Radio
Urmează: 17.00 Perpetuum mobile Actualitate, muzică bună, educație și ... un tonus optimist la final de zi.
Apoi: 18.55 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.

Evenimente Înapoi

Teodora Enache cântă cu Big Band-ul Radio!

Bookmark and Share
Publicat: marți, 12 Mai 2015 , ora 14.22

Concertul de jazz de la Sala Radio, o tradiție lunară pe care a instaurat-o Big Band-ul Radio dirijat de Ionel Tudor, vă propune în luna mai o întâlnire "de neratat", cu una dintre cele mai apreciate voci ale jazz-ului românesc, o artistă cu o bogată carieră internațională: Teodora Enache!

Marți, 19 mai, ora 19.00, la Sala Radio, veți avea ocazia de a o asculta la București pe cea care, în peste 25 de carieră, a cântat alături de mari muzicieni de jazz din lume, precum Stanley Jordan, Curtis Fuller, Les Paul, Ricardo Scale, Darius Brubeck, Burton Greene, în săli ca Library of Congress (Biblioteca Națională a Statelor Unite - Washington), Columbia University, CalTech University, Kumbwa Jazz Centre etc. și a purtat muzica ei în turnee în întreaga lume: Montreal, Montreux, Marciac, Budapesta, Panama, Paris, Viena. În anul 2006, Radio România i-a acordat Premiul de excelență pentru cea mai buna contribuție internațională a unui artist de jazz din România.

"Muzica mea este o formă de explorare în drumul către eul meu interior; cât despre jazz, este doar limbajul care mă ajută să comunic cu colegii mei de scenă", mărturisește Teodora Enache despre arta sa.

În decursul ultimilor ani, Teodora Enache a construit mai multe proiecte de mare valoare, care au purtat-o în Europa alături de importanți muzicieni de jazz de talie internațională : "From Doina to Blues" și "Bela Bartok" - alături de celebrul Stalney Jordan, "Impressions from Pangaea", proiect derulat cu Lars Danielsson și, în prezent, împreună cu Theodosii Spassov, lucrează la un nou proiect : "Incantations on Bela Bartok". "Celebrations of the Spirit" a fost un alt proiect special, conceput alături de Benny Rietveld - unul dintre cei mai prolifici basiști ai culturii muzicale internaționale moderne, posesor al unui palmares impresionant, ca fost basist al lui Miles Davis și actual basist și director muzical al lui Carlos Santana - proiect ce s-a materializat într-un nou CD, înregistrat la Las Vegas, cu secția ritmica a lui Carlos Santana.

Câteva dintre cele mai apreciate albume ale sale sunt: Jazz Behind The Carpathians - cu Johnny Răducanu, 1999; Meaning of Blue - alături de Jean Stoian, 2000; On The Sunny Side of the Street - cu Guido Manusardi, 2002; Jazz Made in Romania - cu Johnny Răducanu, 2002; Rădăcini (Back to my Roots) - înregistrat împreună cu Lucian Maxim și Marius Mihalache, 2002 și A Child Is Born - cu Istvan Gyarfas și Balazs Berkes, 2011.


Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poștei Române, în Magazinele Inmedio semnalizate "Bilete.ro", în Magazinele Germanos și la Casa de Bilete a Sălii Radio.

Pentru alte informații legate de Orchestrele și Corurile Radio vă rugăm să consultați site-ul www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com.