ACUM:
0.00
Adagietto
În inima nopții, sonorități aduse din inima nopții...
Urmează: 0.55 Imnul de stat
Apoi: 1.00 Notturno produs de BBC, preluat prin Uniunea Europeană de Radio

Evenimente Înapoi

SERIAL. Vitralii - Cultura muzicală italiană. Opera în secolul al XIX-lea (II)

Bookmark and Share
Publicat: duminică, 28 Iunie 2015 , ora 11.09
Gaetano Donizetti - un alt incontestabil maestru al belcantoului

Când ne gândim la Italia muzicală, automat ne oprim la operă, genul care parcă se confundă în mintea tuturor cu celebra peninsulă. Iar ceea ce a reprezentat pentru Italia opera secolului al XIX-lea este deja o istorie ce trăiește un prezent perpetuu, cu fiecare nou spectacol liric pus în scenă. Gaetano Donizetti este compozitorul care, din punct de vedere stilistic, s-ar putea plasa între Vincenzo Bellini și Giuseppe Verdi. De altfel, el a și dominat scena italiană în anii care s-au scurs de la moartea lui Bellini și până la ascensiunea lui Verdi. Meritul principal al lui Gaetano Donizzetti a fost acela că a reușit să realizeze un dificil echilibru între vechiul bel canto și un tip de cânt mai direct, capabil să reliefeze mai bine personajele și frământările lor sufletești. Prin Don Pasquale, Donizetti a fost tentat de recuperarea operei buffa, iar ceea ce a ieșit la final stă alături de Elixirul dragostei în rândul marilor capodopere muzicale comice ale istoriei muzicii.

Compozitorul italian a fost deosebit de prolific, a scris nu mai puțin de 65 de opere, atât cu subiecte comice, cât și din zona seria. Cu siguranță că cea mai cunoscută operă seria a sa este Lucia di Lammermoor, după Walter Scott, cu estetica sa sumbră, în care dragostea imposibilă degenerează în nebunie și violență. Scena nebuniei din Lucia di Lammermoor a devenit celebră datorită intensității sale și, în mod ironic, l-a urmărit și în realitate pe Donizzetti, care a murit pradă aceleiași stări mentale ca cea pe care o portretizase atât de dramatic pe scenă. Donizzetti a realizat și o versiune franceză a acestei opere, interpretată mai rar decât cea italiană, dar la fel de valoroasă.

Giuseppe Verdi - creatorul unui nou tip de operă

La începutul secolului al XIX-lea, când Giuseppe Verdi va vedea lumina zilei, opera devenise deja un gen foarte gustat de publicul de toate categoriile și beneficiase de creatori de geniu: Lully, Rameau, Handel, Mozart, Rossini, pentru a pomeni doar câțiva. Verdi se va adăuga glorioasei liste, creând un nou tip de opera: 'drama per musica' - un gen în care rigidele delimitâri dintre arii și recitative (momente semi-vorbite) sunt complet eliminate, iar acțiunea și muzica de defășoară non-stop, ca într-un film, până la deznodământul final (care este, de multe ori, unul fatal). Nu virtuozitatea explozivă a unui anume interpret, nu exhibarea farmecelor unei oarecare primadone vor fi obiectivele, ci drama, povestea în sine, ideea, psihologia personajelor devin centrele de maxim interes. Alternanța monotonă dintre recitativ și formele închise se estompează în favoarea unui stil de cânt mult mai variat, adaptat continuu fiecărui moment dramatic. Aceasta, împreună cu armonia cromatică, sfera modulatorie bogată și limbajul muzical cameral dezvoltător semnalează o apropiere de drama muzicală wagneriană - afinitate criticată în epocă.

Profilul înclinat către dramatism și tragedie al lui Verdi se face remarcat și în opera Trubadurul, o lucrare cu multe momente memorabile, datorate calităților de melodist de geniu ale compozitorului. Alături de Rigoletto și Traviata, opere scrise în aceeași perioadă, formează o celebră trilogie. Libretul încărcat și, pe alocuri încâlcit, al operei Trubadurul a generat multe critici de-a lungul timpului dar acest lucru nu a fost un neajuns major în calea popularității lucrării. Motivul îl găsim tot la Verdi, care reușește să transmită prin mijloace muzicale o încărcătură dramatică și expresivă extraordinară. Partea instrumentală deține în acest sens o contribuție însemnată în sugerarea și potențarea caracterului melodramatic al lucrării, contribuție care va fi remarcată din ce în ce mai mult și mai elaborat în următoarele sale realizări.

Giuseppe Verdi a fost un psiholog desăvârșit în portretizarea fină a personajelor sale și în analizarea sentimentelor acestora, elemente care contribuie substanțial la maturizarea operei italiene ca gen. Alături de contribuția lui Richard Wagner, autor pe care Verdi l-a admirat mereu, creația sa marchează următorul punct culminant după Mozart; iar potrivit statisticilor, o operă de Verdi este interpretată de cel puțin două ori în 24 de ore undeva, în lume. Cu toate acestea, una dintre cele mai apreciate lucrări ale sale, Traviata, a înregistrat un eșec la premiera sa de la Veneția, din 6 martie 1853. "Traviata a fost un insucces. Să fie vina mea sau a cântăreților? Timpul ne va spune" - îi scrie Verdi unui prieten. Violetta Valery a devenit, de atunci, un personaj celebru pe scenele de concert internaționale.