ACUM:
17.00
Perpetuum mobile
Actualitate, muzică bună, educație și ... un tonus optimist la final de zi.
Urmează: 18.55 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.
Apoi: 18.59 Promo RRM Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.

Evenimente Înapoi

SERIAL. Vitralii - Cultura muzicală germană. Renașterea

Bookmark and Share
Publicat: miercuri, 22 Iulie 2015 , ora 23.37

Maeștri ai artei polifonice

În finalul episodului trecut l-am amintit pe Paul Hofhaimer, considerat unul dintre cei mai înzestrați organiști ai timpului său. Printre cei care-l apreciau se numărau, se pare, și Vadian sau Paracelsus. Hofhaimer a fost unul dintre cei doi compozitori germani ai vremii care s-a făcut remarcat și în țările din jurul său. Reputația lui era atât de mare, încât în 1515, împăratul Maximilian și regele Poloniei l-au făcut conte, alături de distincția nobiliară acordându-i și titlul de "Prim organist al imperiului". Elevii săi numeroși i-au preluat tehnica și au făcut-o cunoscută și în alte țări din afara Germaniei, discipoli de-ai săi întâlnindu-se și în cadrul școlii venețiene timpurii. Din păcate, puține dintre partiturile sale pentru orgă au rezistat timpului, ca o ironie a sorții, exact în domeniul în care Hofhaimer excela.

Tot în episodul trecut aminteam alți doi autori care, alături de Paul Hofhaimer, au contribuit la crearea unei prime școli polifonice germane: Adam von Fulda și Heinrich Finck. Contemporan cu Guillaume Dufay, Adam von Fulda, sau Adam din Fulda a fost capelmaestru la curtea din Saxonia, profesor de muzică la Universitatea din Wittenberg dar și un membru al cercului umanist din Erfurt. De asemenea, tratatul său De Musica a avut un rol important în viața muzicală educațională germană. Însă la fel ca în cazul lui Paul Hofhaimer, puține lucrări sale sale au supraviețuit trecerii timpului.

Cel de-al doilea autor german al acelor ani care a devenit cunoscut și în afara granițelor germane a fost Heinrich Finck, un nume destul de cunoscut în epoca sa, familiar la curțile poloneze, compozitorul Capelei imperiale a lui Maximilian I și capelmaestru al Curții imperiale vieneze a lui Ferdinand I. În rândul compozitorilor germani timpurii Finck ocupă un loc foarte important. Creația sa cuprinde într-o primă fază linii melismatice dificile, înglobează treptat germenii polifoniei și spre final demonstrează, prin utilizarea unor texturi multiple că a reușit să asimileze coerent stilul muzical contrapunctic demonstrat de contemporanii săi francezi.

Reformatorul cu majuscule

Puține personalități istorice ale acelei perioade au avut impactul lui Martin Luther, Reformatorul, revoluționarul pe terenul dogmei religioase. Influența sa asupra conștiinței germanice a fost decisivă, el rămânând până astăzi un reper privit cu respect și admirație de către majoritatea germanilor. Martin Luther era un înfocat avocat al muzicii, pe care, spre deosebire de Augustin, o vedea ca pe un indispensabil dar al lui Dumnezeu pentru omenire. "Muzica frumoasă este modul prin care profeții pot calma agitația sufletului; este una dintre cele mai mărețe și mai încântătoare daruri pe care Dumnezeu nu le-a oferit. Nu am nicio stimp pentru oamenii care diprețuiesc muzica. Nu este invenția noastră, este un dar al lui Dumnezeu. Plasez muzica alături de teologie." spunea Martin Luther despre arta sonoră, în care credea cu tărie, deși convingerea sa că muzica poate echilibra pasiunile umane distructive nu l-a împiedicat să se dezlănțuie împotriva evreilor, pe care-i vedea răspunzători de moartea lui Christos și să propună măsuri de blocare a acestora în viața publică, reacție care a dat o aură extrem de controversată portretului său.

Alte nume reprezentative în epocă

La începutul secolului al XVI-lea activa în Ausburg și Konstanz și Heinrich Isaac, compozitor de origine flamandă, a cărui influență asupra culturii muzicale germanice a fost consistentă. Creația sa, una dintre cele mai prolifice din acel timp, este foarte diversă, incluzând aproape toate genurile și formele vremii. A avut, de asemenea, un mare rol în răspândirea stilului polifonic flamand în Germania, făcând astfel posibilă dezvoltarea lui pe acest teritoriu.

Unul dintre elevii lui Paul Hofhaimer a fost compozitorul elvețian Hans Kotter, organist la curtea saxonă, în Freiburg și în Breisgau. Ca protestant a avut de suferit datorită convingerilor sale, fiind închis, torturat și exilat în 1522. După eliberare, în 1530 s-a dus la Berna, sperând să obțină un post de organist dar Reforma interzisese deja orgile în biserici, așa că s-a mulțumit cu un loc de profesor. Colecția sa de lucrări pentru orgă cuprinde transcripții ale pieselor lui Hofhaimer și Josquin de Prez, printre alții, dar și lucrări proprii, tributare în mare măsură profesorului său.

Adept al curentului protestant a fost și Caspar Othmayr, preot, teolog și compozitor. Othmayr este considerat unul dintre maeștrii frazării melodice, așa numitului Liedsatz de la mijlocul secolului al XVI-lea. A compus numeroase imnuri inspirate de Martin Luther și chiar un epitaf în memoria sa. Alături de Hofhaimer, Othmayr a ridicat nivelul lucrărilor polifonice germane pe un alt palier, mult mai rafinat și sofisticat. Comparativ cu contemporanii săi, stilul lui Othmayr este mult mai proaspăt și mai puțin conservator.

Probabil că cel mai faimos discipol al lui Heinrich Isaac a fost Ludwig Senfl. După ce maestrul său a murit, Senfl a fost numit succesorul său în postul de compozitor al curții imperiale a lui Miaximilian I. Simpatizant al lui Luther, Senfl a intrat în vizorul Inchiziției, deși n-a devenit niciodată în mod oficial protestant. Din 1530 va întreține o corespondență constantă și consistentă cu doi luterani de seamă, ducele Albrecht al Prusiei și chiar cu Martin Luther. În cele din urmă a obținut un post în München, oraș cu înalte standarde muzicale și cu o viziune mai liberală față de simpatiile sale luterane.

Ludwig Senfl a fost un compozitor eclectic, la fel de familiar pe terenul muzicii religioase, pe cât era pe cel al muzicii seculare. Influența lui Josquin des Prez și a lui Isaac se simte în creația, fără a-i influența însă originalitatea. Se remarcă, de asemenea, în piesele sale o melodicitate extraordinară și preferința pentru liniile sonore lirice, pentru polifonia imitativă sau pentru alternarea pasajelor în canon cu linii sonore contrapunctice contrastante, mai ales în perioada târzie. Dar despre Senfl și nu numai despre el vom mai vorbi în episodul viitor

Ioana Marghita