ACUM:
1.00
Notturno
produs de BBC, preluat prin Uniunea Europeană de Radio
Urmează: 7.00 Musica viva Matinalul altfel, marca Radio România Muzical.
Apoi: 9.55 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.

Se întâmplă la Radio România Înapoi

Scrisoare deschisă, Către Administrația Prezidențială - Domnului Președinte Klaus lohannis

Bookmark and Share
Publicat: joi, 3 Noiembrie 2016 , ora 9.24

Scrisoare deschisă,
Către Administrația Prezidențială
Domnului Președinte Klaus lohannis

Stimate Domnule Președinte,
Asociația Română de Istorie a Presei își exprimă dezacordul privind promulgarea legii ce anulează taxa radio-tv. Considerăm că actul normativ va duce la reducerea independenței editoriale a Societății Române de Radiodifuziune și a Societății Române de Televiziune, fiind în detrimentul cetățenilor, a democrației și a misiunii publice asumate de către cele două instituții.
Considerăm că, prin eliminarea taxei radio-tv și finanțarea integrală de la bugetul de stat, va dispărea legătura directă dintre public și Radio Romania - TVR, iar cele două instituții media vor deveni vulnerabile în fața influențelor partidelor politice, sindicatelor, organismelor comerciale ori a diverselor grupuri de presiune. O astfel de situație ar crea un prejudiciu de imagine celor două entități media, care și-ar pierde credibilitatea și, implicit, ascultătorii și telespectatorii.
Mai mult, finanțarea de la bugetul de stat s-ar putea dovedi precară, ceea ce ar impune reducerea activității, programe de o mai slabă calitate, acoperire incompletă a agendei zilnice și, automat, informarea fragmentară a publicului.
În consecință, vă solicităm să nu promulgați actul normativ.

Asociația Română de Istorie a Presei

https://www.facebook.com/Asoci a%C8%9Bia-Rom%C3%A2n%C4%83-de- Istorie-a-Presei- 1812010499030947/