ACUM:
9.59
Promo RRM
Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.
Urmează: 10.00 Interpreții Festivalului George Enescu 2019 Marile nume invitate, în înregistrări de referință.
Apoi: 11.00 Glissando Clasic, jazz & more estival.

Agenda de concert Înapoi

Recital vocal instrumental 'Preludiul Gloriei' din cadrul Festivalului național 'Remember Enescu'

Bookmark and Share
Publicat: joi, 6 Iunie 2019 , ora 16.26

"Muzica nu este, cum crede atâta lume, numai visare și distracție. E muncă, muncă grea, dar și imens de binecuvântată" spunea George Enescu la începuturile carierei sale.

Muzeul "Vasile Pârvan" are deosebita bucurie de a organiza o nouă întâlnire cu membrii Fundației Culturale "Remember Enescu", colaboratori vechi și statornici ai instituției noastre. Distinsa profesoară Mihaela Tomescu cea care, de mulți ani, reușește să adune, în jurul său și a muzicii, pe cei mai talentați tineri muzicieni din România, împreună cu lect. univ. dr. Andrei Enoiu ne propun, spre ascultare, nume noi. Și de această dată vom putea vedea la lucru, în recital, atât tineri aflați la primi pași pe calea anevoioasă a învățării, cât și muzicieni cu mai multă experiență muzicală, obținută în urma participării la numeroase concerte, recitaluri și concursuri.

Ne vor încânta cu muzica și talentul lor, Mathilde Tanasa, Daria Maria Popescu, Serafim Mihail Rusu-Donighievici, Emilian Rusu-Donighievici, Monica Rusu-Donighievici, Egidiu Ciuraru, Andreea Gavriluti, Viorel Moldovan

La pian - Prof. Emilia Mocanu, Flaviu Marius Panaite, asist.univ.dr.Raluca Ehupov, Lector univ.dr.Andrei Enoiu

În cadrul programului vom audia lucrări de: G. F. Haendel, T. Albinoni, W. A. Mozart, R.Schumann, G. Bizet, V. Bellini, N. Baclanova, P. Jelescu, E. Doga

Participă tineri interpreti de la:

ȘCOALA GIMNAZIALĂ DE ARTE "NICOLAE TONITZA" BÂRLAD

COLEGIUL NAȚIONAL DE ARTE "GEORGE APOSTU" BACĂU

UNIVERSITATEA NAȚIONALĂ DE ARTE "GEORGE ENESCU" IAȘI

Recitalul va avea loc duminică 9 iunie, 2019, ora 11.00 la Pavilionul Expozițional Marcel Guguianu.

Biletul de intrare la concert este 6 lei.