Se întâmplă la Radio România Înapoi

Radio România, reprezentată în Comitetului Radio EBU

Publicat: luni, 15 Aprilie 2019 , ora 8.43

Dan Șanta, directorul de Relații Internaționale al Societății Române de Radiodifuziune a fost ales membru al Comitetului Radio EBU în cadrul celei de-a 25 reuniuni Radio EBU ce s-a desfășurat în perioada 10-12 aprilie la Sofia. La evenimentul găzduit de Radioul Național din Bulgaria au participat Graham Ellis (BBC) - reales președinte al Comitetului Radio EBU, Graham Dixon - EBU Head of Radio, Georgică Severin - președinte director general Radio România, alți președinți și reprezentanți de top ai radiourilor naționale din țările membre EBU. În cadrul aceleiași reuniuni, Philippa de Roten (SRG SSR/RTS, Elveția), Serge Schick (GRF/SRF, Franța) și René Zavoral (CR, Republica Cehă) au fost aleși vicepreședinți ai Comitetului Radio EBU.

"Sectorul public de radio trebuie să se adapteze permanent provocărilor din industria de media, dar și să profite de noile oportunități prin care poate adânci relația cu ascultătorii, iar rolul Comitetului Radio EBU este crucial, în acest sens. Sunt profund onorat de încrederea cu care am fost investit de colegi mei din Europa", a declarat Dan Șanta.

Reuniunea Radio EBU este locul unic de întâlnire pentru liderii seniori din lumea radioului public. Sectorul mass-media publice se confruntă în mod constant cu noi provocări, în diferite domenii de activitate, dar în același timp se introduc noi oportunități pentru aprofundarea relațiilor cu publicul. În cadrul reuniunilor Radio EBU participanții stabilesc în mod constant noi modalități de interpretare și îndeplinire a misiunii de serviciu public și împărtășesc perspectivele lor.