ACUM:
0.00
Adagietto
În inima nopții, sonorități aduse din inima nopții...
Urmează: 0.55 Imnul de stat
Apoi: 1.00 Notturno produs de BBC, preluat prin Uniunea Europeană de Radio

Cronici Înapoi

Premiera spectacolului Turandot. ONB nu e MET. Și nici nu poate fi. Atunci?

Bookmark and Share
Publicat: miercuri, 19 Februarie 2020 , ora 9.15

….atunci cred că trebuie să ne mulțumim cu ce avem. Rămâne speranța într-un mai bine. Dacă desființăm, jignim, distrugem, condamnăm…. chiar argumentat, s-ar putea să rămânem fără obiectul oprobiului nostru. Ar fi mai frumos și mai bun Bucureștiul fără spectacolele de pe scena Operei Naționale ? Cu siguranță, nu. Că se poate - și trebuie! - ca producțiile să fie mai bune, din toate punctele de vedere, este un adevăr pe care nici gând să îl neg. Dar cu cea mai recentă premieră a sa, Turandot de Puccini, ONB a dat măsura posibilităților ei. Ne-a oferit tot ce poate ea oferi mai bun în acest moment. Iar gestul trebuie apreciat. Chiar dacă…

Turandot este o lucrare cu care se mândrește orice scenă lirică internațională. A putea prezenta Turandot trece automat scena respectivă într-o altă ligă. Este o partitură grea pentru toți - pentru cântăreți și pentru instrumentiști deopotrivă. Este o lucrare lăsată de creatorul ei neterminată, nefinisată în detalii…. Pentru maestrul în vârstă și torturat de durerile provocate de o boală care nu iartă, lupta cu basmul chinezesc cu toate fațetele lui este din ce în ce mai grea. Mai ales că pentru prima oară, Puccini lucrează cu o… poveste. Un basm oriental, a cărui acțiune se desfășoară într-un spațiu geografic îndepărtat, într-un timp nedefinit - Cio-Cio-San a existat într-un Nagasaki al anului 1904, Tosca a iubit și a murit la Roma, în zilele de 17 și 18 iunie ale anului 1800, iar Mimi se plimba prin Paris în 1830. Dar Turandot ? Principesa Turandot ? Și Prințul Calaf ? Și sclava Liù ?.... Conform indicațiilor din libret, ei au trăit în China, la Peking, în timpuri de legendă. Pe care, în muzica lui, Puccini trebuie să le contureze, să le dea viață și personalitate. Și o face într-un mod magistral, cu o măiestrie și o inspirație geniale. Melodiile și armoniile curg parcă de la sine, elementele specifice universului sonor chinez dau culoare și identitate muzicii, un vârtej de o forță uriașă în voia căruia, tu, spectatorul din sala de operă, trebuie să te abandonezi cu totul. Și o faci, cu o uriașă plăcere asistănd cum Prințesa de gheață Turandot, care trimite la moarte fără milă pe cei mai frumoși prinți care îi cer mâna dar care nu sunt în stare să îi dezlege ghicitorile, este până la urmă învinsă de forța unei inteligențe sclipitoare dublată de o iubire pătimașă.

Povestea lasă regizorului, scenografului și creatorului de costume un spațiu extrem de generos de mișcare. Singurul lucru de care Puccini nu a prea ținut seamă este… gâtlejul cântăreților. De aceea, să pui în scenă un spectacol cu Turandot este o aventură cu final necontrolat. Dar teatrul care îndrăznește își asumă consecințele. Pe scena bucureșteană am avut cântăreți uriași care s-au luptat și au câștigat în fața partiturii lui Puccini - tenorul Ludovic Spiess a fost un Calaf cum rar se mai poate auzi. Artistul român a cântat acest rol și a fost ovaționat pe cele mai mari scene de operă din lume. Memorabilă a fost și Turandot întrupată de cântăreața Mariana Stoica. Dacă nu mă înșel, Maria Slătinaru Nistor a căntat rolul doar într-o versiune în concert a operei, dar asta nu atinge cu nimic reușita de excepție. Asta se întâmpla la București, în jurul anilor 1970. Astăzi însă… se pare că Turandot - și nu numai - poate fi cântată la București doar cu invitați. Nicio rușine, se întâmplă și la case mai mari. Nu peste tot se găsește o Turandot, o Elisabetha, o Elsa, un Calaf, un Otello... Lucrările figurează în repertorii dar ele se cântă doar atunci când distribuția de pe plan local poate fi completată cu voci străine.

Întâlnirea cu muzica lui Puccini este întotdeauna o sărbătoare. Și pentru cunoscători, și pentru novici în domeniul teatrului liric. La premiera la care am asistat la ONB vineri 14, februarie, sala a fost plină. Și s-a aplaudat cu sinceritate și entuziasm. Puțini am remarcat - și în final, am apreciat totuși - lupta cântăreților cu partitura, efortul uriaș, oboseala evidentă, frica mascată de o falsă dezinvoltură scenică sau, dimpotrivă, de atitudini statice în care nu faci nimic altceva decât încerci să cânți și să reziști până la căderea cortinei. Puțini am fost deranjați de regia rudimentară (oare de ce acestui italian cu o foarte subțire fișă de artist, care a demonstrat deja, pe scena de la ONB, în spectacole mari ca Don Carlo, Tosca, Trubadurul, cât de multe nu știe și nu poate, este chemat din nou în aceeași cvadruplă ipostază de regizor, scenograf, creator de costume și de lumini, pentru ceea ce ar fi trebuit să fie o mega-producție cu Turandot?!); de decorul lipsit de imaginație, de scara uriașă și incomodă pentru toți, care sugerează naiv permanentul du-te-vino între lumea vulgului și cea a celor de viță divină; de obiectul imposibil de identificat plasat în capul scării - o inimă un lanțuri, un ou de șarpe??! ( vezi explicațiile din caietul program) - pe care toți cei care vor să intre în scenă se apleacă pentru a-l ocoli stângaci iar măreția lor este astfel puternic știrbită; de faptul că un grup mic de balerini nu sunt în stare să ridice o mână sau un picior toți deodată deși așa ar trebui; că sclava Liù, care își însoțește de mult timp stăpânul în exil pe drumuri colbuite de țară, este îmbrăcată într-un costum de prințesă de un alb imaculat - da, m-am gândit la echivalența alb - puritate dar… totuși… nu suntem la grădiniță! - și își joacă/mimează rolul cu mișcări desuete și stereotipe pe care lumea civilizată a teatrului muzical nu le mai acceptă de decenii… și ar mai fi câte ceva de spus.

Mă opresc însă aici căci senectutea te determină, cu timpul, să accepți că poți privi paharul din două unghiuri care dau două perspective diferite - una a plinului și a alta a golului. În cazul orchestrei prea-plinul a dat de foarte multe ori pe dinafară, înecând practic scena și cântăreții. Muzica te fură… Puccini te vrăjește ! ar fi explicația cea mai plauzibilă dar desigur, nesatisfăcătoare. S-a cântat tare, tare, tare… cu alămuri strălucitoare și instrumente de percuție din abundență. Și asta place publicului care a apreciat spectacolul, mai ales după ce și-a primit și acuta mult așteptată din Nessun dorma, aria pe care - Pavarotti este de vină! - o știe oricine. Una peste alta, avem Turandot în repertoriul ONB. Cu bunele și cu relele spectacolului, dar… îl avem. Trebuie să fim de acord că și pentru ONB și pentru public, acesta este un lucru bun. Căci, peste tot și peste toate, de fiecare dată, muzica lui Puccini iese victorioasă.

Am citit în această dimineață, pe facebook, o informație pe care MET-ul a considerat necesar să o împărtășească: în spectacolul cu Agrippina de Händel, din costumul regal face parte și o coroană, o bijuterie extraordinară pentru care s-a luat ca model Coroana Sfântului Eduard, piesa centrală a Bijuteriilor Coroanei din Regatul Unit al Marii Britanii și la realizarea căreia o echipă consistentă de profesioniști a lucrat timp de peste o lună. Este doar un detaliu al unui costum ! Am avut și noi picăturile noastre de aur în costumul minuscul al Prințului persan și, la final de Turandot, când confetti de hârtie poleită au fost aruncate din belșug pe scenă și în sală (trebuie să recunoaștem, spre deliciul publicului!) Maestrul Mario de Carlo nu ar fi putut face asta niciodată pe scena de la MET! Dar ONB nu e MET. Și nici nu poate fi. Ne mulțumim, deocamdată, cu ce avem. Pentru că fără ONB, ar fi și mai trist! Dar nu ne pierdem speranța într-un foarte dorit mai bine.

Opera Națională București

Premieră

Vineri, 14 februarie 2020, ora 18.30

TURANDOT

Operă în trei acte de Giacomo Puccini

Libretul de Giuseppe Adami și Renato Simoni

Regie, decor, costume și lumini - Mario De Carlo

Dirijor - Tiberiu Soare

Coregrafia - Corina Dumitrescu

Maestru de cor - Daniel Jinga

Maestru cor de copii - Smaranda Morgovan

Asistent de regie - Alexandru Nagy

Distribuția

Turandot - Dragana Radakovic - invitată

Altoum - Ciprian Pahonea

Timur - Marius Boloș

Calaf - Adrian Dumitru

Liù - Crina Zancu

Ping - Florin Simionca

Pang - Lucian Corchiș

Pong - Valentin Racoveanu

Mandarinul - Dan Indricău

Cristina Sârbu