ACUM:
10.00
Interpreții Festivalului George Enescu 2019
Marile nume invitate, în înregistrări de referință.
Urmează: 11.00 Glissando Clasic, jazz & more estival.
Apoi: 12.55 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.

Agenda de concert Înapoi

Opera Națională București prezintă miercuri, 12 iunie, Gala Extraordinară de Balet a Liceului de Coregrafie 'Floria Capsali'

Bookmark and Share
Publicat: joi, 6 Iunie 2019 , ora 16.34

Opera Națională București prezintă miercuri, 12 iunie 2019, începând cu ora 18:30 Gala Extraordinară de Balet a Liceului de Coregrafie "Floria Capsali", cu ocazia aniversării a 70 de ani de la inființare. Regia artistică poartă semnătura profesorului Mihaela Țigănuș Vasilovici.


(Video: Sebastian Bucur / Opera Națională București)

La ceas aniversar vor urca pe scenă prim balerinii Operei Naționale București, Cristina Dijmaru, Ovidiu Matei Iancu, Valentin Stoica și regizorul coregraf Răzvan Mazilu -totodată foști elevi ai Liceului de Coregrafie "Floria Capsali", alături de Rin Okuno.

În cadrul programului artistic, Liceul de Coregrafie "Floria Capsali" prezintă elevi care au câștigat premii importante în cadrul Olimpiadei și Concursurilor de Balet Naționale. Pe scena Operei Naționale București vor evolua elevi ale claselor V - XII cu momente solistice și de ansamblu. Programul include fragmente din balete clasice, lucrări coregrafice contemporane și de caracter și suite de dansuri populare românești.

Biletele se găsesc pe http://tickets.operanb.ro/ și la casa de bilete a Operei Naționale București (program luni - duminică între orele 10:00 - 13:00 și 14:00 - 19:00).