Agenda de concert Înapoi

Opera Națională București lansează 'Seri de Operă Online'

Publicat: luni, 23 Martie 2020 , ora 16.31

Prima scenă lirică a țării vine în întâmpinarea iubitorilor genului liric cu spectacole difuzate online, în fiecare zi de luni și joi a săptămânii.

Prima difuzare va avea loc luni, 23 martie, ora 18:30 când veți putea urmări înregistrarea spectacolului în regim de premieră "Don Carlo" de Giuseppe Verdi, eveniment din 18 februarie 2018.

Joi, 26 martie, ora 18:30 vom difuza premiera spectacolului de balet "Frumoasa din Pădurea Adormită" de Piotr Ilici Ceaikovski, eveniment din 12 mai 2018, urmând ca în fiecare săptămână să aducem în casele publicului iubitor al artei lirice spectacole din repertoriul Operei Naționale București.

Ne dorim pe această cale, ca în această perioadă de grea încercare pentru toată lumea, să fim mai aprope unii de ceilalți prin muzică și cultură, pe care le susținem necondiționat.

Înregistrările vor fi disponibile pe pagina oficială de Facebook a instituției, cât și în link-ul www.operanb.ro/operaonline, fiind accesibile publicului pe durata difuzării spectacolului.

#ramanemacasa