ACUM:
17.00
Perpetuum mobile
Actualitate, muzică bună, educație și ... un tonus optimist la final de zi.
Urmează: 18.55 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.
Apoi: 18.59 Promo RRM Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.

Evenimente Înapoi

Muzica lui Claude Debussy, la Sala Radio

Bookmark and Share
Publicat: joi, 26 Noiembrie 2015 , ora 10.57
Vineri, 4 decembrie (19.00), Radio România în colaborare cu Institutul Francez București prezintă la Sala Radio un eveniment conceput în special în jurul muzicii compozitorului francez CLAUDE DEBUSSY, concert derulat cu participarea MIHAELEI MINGHERAȘ - COUTURE, soprană stabilită în Franța unde susține o importantă carieră artistică, pe scene cum ar fi cea a Operei Comice din Paris sau la Théâtre du Châtelet. Concertul susținut de Orchestra Națională Radio se va bucura și de prezența dirijorului VALENTIN DONI, sub bagheta căruia au evoluat majoritatea filarmonicilor din România, dar și orchestra simfonică din Avignon (Franța), Perozavodsk (Rusia) sau Baden-Baden (Germania). O veți aplauda de asemenea și pe mezzosoprana ANTONELA BÂRNAT, apreciată pentru roluri interpretate pe scena Operei Naționale București, dar și pentru un bogat repertoriu vocal-simfonic.

Compozitorul francez Claude Debussy (1862 -1918) a fost puternic influențat în creația sa de poeții simboliști (care îi erau contemporani) și în multe dintre lucrările sale a transpus poezia naturii în muzică. În concertul de la Sala Radio, din repertoriul lui Debussy, cele două artiste lirice alături de Corul Academic Radio (pregătit de Dan Mihai Goia), vor interpreta La Damoiselle élue, partitură concepută sub influența muzicii lui Wagner. Lucrarea se bazează pe cel mai cunoscut poem al poetului englez Dante Gabriel Rossetti și descrie emoțiile unui spirit feminin care își contemplă din Ceruri iubitul rămas pe Pământ. În programul serii veți asculta și Marea, una dintre cele mai des interpretate lucrări ale lui Debussy, o superbă călătorie muzicală pe neîntinsul unui peisaj marin, prin cele trei schițe simfonice: "Din zori până la amiază pe mare", "Jocul valurilor" și "Dialogul vântului cu marea". Concertul se va încheia cu lucrarea compozitorului rus Serghei Rachmaninov - Dansuri simfonice.

Născut în Republica Moldova, VALENTIN DONI a început cariera de dirijor la conducerea orchestrei de muzică a companiei de stat Teleradio - Moldova. În țara sa natală, a desfășurat o bogată activitate artistică : a fost dirijor al orchestrei simfonice a Filarmonicii Naționale din Republica Moldova (1991 - 1998), director artistic al Sălii cu Orgă din Chișinău, dirijor al Orchestrei Naționale de Cameră (1997-1999), prim-dirijor al orchestrei simfonice a Filarmonicii Naționale din Republica Moldova (1998 - 2004), director artistic al aceluiași ansamblu între 2000 - 2001 și din 2004 până în prezent ocupă funcția de dirijor permanent al Filarmonicii ,,M.Jora" - Bacău. Valentin Doni a întreprins turnee în Italia, Spania, Portugalia, România, Franța, Austria, Ucraina, Coreea de Sud, însumând peste 300 de concerte.

MIHAELA MINGHERAȘ - COUTURE trăiește în prezent în Franța, colaborând cu dirijori precum: Lawrence Foster, Guy Condette, Richard Bradshaw, Friedrich Pleyer, Cyril Diederich, iar printre soliștii cu care a lucrat se numără Leontina Văduva, Giovanna Casolla, Gregory Kunde ș.a. Preocupată de formarea tinerelor generații de muziceni, Mihaela Mingheraș este invitată să predea cursuri de măiestrie interpretativă în Franța, Statele Unite ale Americii, Liban și Olanda. Ca finalistă a Concursului Internațional de Canto de la Toulouse și de la Belvedere (Viena), soprana a beneficiat de o bursă de perfecționare a Fundației France Telecom, sub îndrumarea a două nume importante în arta lirică: Vera Rózsa și Ileana Cotrubaș. Câteva dintre rolurile în care a fost aplaudată sunt Susanna din Nunta lui Figaro, Marguerite din Faust, Micaela din Carmen, Zerlina din Don Giovanni, Papageno și Pamina din Flautul fermecat ș.a.

Mezzosoprana ANTONELA BÂRNAT a fost apreciată (între noiembrie 2005 și iulie 2013) pe scena Operei Naționale București într-o paleta variată de roluri. În octombrie 2010 a participat la un turneu în Elveția, Germania și Franța, în care a promovat opera Orestia II - Choeforele, semnată de Aurel Stroe. A fost invitată în mai multe rânduri la Festivalul de Operă Gut Immling, Germania. A colaborat cu dirijorii Horia Andreescu, Ludovic Bacs, Marek Janowski, Cristian Mandeal, Mark Mast, Adrian Morar, Clark Rundell, Julien Salemkour, Alexandru Samoilă, Tiberiu Soare, Jin Wang. A fost distinsă cu premiul II în Concursul Internațional de Canto "Maeștrii artei lirice - Magda Ianculescu" (2009), București; premiul III la "Malmö Singing Competition"(2007), Suedia; premiul I la Rodos, Grecia - "International Contest for lyrical soloists" (2003).

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvențele Radio România Cultural și Radio România Muzical din țară și în streaming live pe internet pe www.radioromaniacultural.ro și www.romania-muzical.ro. Biletele sunt disponibile pe www.eventim.ro, în magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Carrefour, librăriile Cărturești, Humanitas, în benzinăriile OMV și la casa de bilete a Sălii Radio. Pentru alte informații legate de Orchestrele și Corurile Radio vă rugăm să consultați site-ul www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com.