Agenda de concert Înapoi

Marin Cazacu și Violoncelissimo concertează în Sala Filarmonicii din Luxemburg pe 28 iunie

Publicat: miercuri, 26 Iunie 2019 , ora 9.09

Celebrul ansamblu Violoncelissimo, condus de violoncelistul și profesorul Marin Cazacu, va suține un concert extraordinar în seara de 28 iunie, de la ora 19.00, în Sala Filarmonicii din Luxemburg, concert susținut cu ocazia închiderii Președinției României la Consiliul Europei.

Concertul de la Luxemburg va fi susținut în formulă de 16 violoncele și va cuprinde în program lucrări de Constantin Dimitrescu, Bela Bartok, Sabin Pautza, Astor Piazzolla, Tomaso Albinoni, Georg Friedrich Haendel, Dimitri Șostakovici și Radu Sinaci.

Violoncellissimo este unul dintre cele mai vestite ansambluri camerale românești din ultimii 15 ani și s-a format la inițiativa renumitului violoncelist Marin Cazacu, care, alături de actuali și foști studenți ai săi, a deschis astfel un nou drum în promovarea muzicii și a tinerelor talente din România.

În anul 2001, concertul susținut de Violoncellissimo în cadrul Festivalului Internațional George Enescu s-a bucurat de un mare succes. Șapte ani mai târziu, Violoncellissimo uimea publicul cu un moment muzical fără precedent, când 60 de violonceliști au urcat pe scena Ateneului Român - "un concert demn de cartea recordurilor", după cum a scris, la acel moment, presa. În 2013 și 2018, Marin Cazacu a urcat din nou pe scena Ateneul Român, de această dată în două concerte extraordinare alături de 100 de violonceliști.

În ultimii ani, ansamblul Violoncellissimo a susținut concerte în cadrul a unor importante evenimente culturale din România și străinătate, dintre care amintim: Concert cu ocazia aniversării a 140 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși la Paris, Ziua Culturii Naționale, Gala premiilor UNITER, Hope Concert 2015, 2016, 2107 și 2018, Violoncelissimo la Washington și Bruxelles, în ianuarie 2019.