ACUM:
19.00
A piacere
Lucrări din repertoriul clasic, cu o nuanță de weekend
Urmează: 21.00 Opera în interpretări de referință Mari compozitori, mari interpreți.
Apoi: 0.00 Nocturn jazz Un ambiet jazzy pentru nopți senine.

Interviuri Înapoi

Luminita Constantinescu despre tenorul Florin Diaconescu, stins din viata pe 15 martie 2020

Bookmark and Share
Publicat: duminică, 15 Martie 2020 , ora 11.17

Dintre toți foștii soliști ai Operei Naționale din București, cred că a fost unul dintre cei mai buni prieteni ai familiei mele, chiar dacă ne vedeam destul de rar. Când vorbeam la telefon, aveam multe să ne spunem, iar discuția decurgea dens și fluent, de parcă ne-am fi despărțit ieri. Asta și pentru că, Florin Diaconescu a fost un om informat, cult și original, la curent cu noutățile muzicale din țară și nu numai.

Ne-am cunoscut prin anul 1970, adică, la puțină vreme de la debutul său bucureștean, în opereta Liliacul de Johann Strauss (13 martie 1970), alături de: Elena Simionescu, Cornel Rusu și Lucreția Covali. Relațiile noastre amicale s-au întărit și mai mult, în timpul repetițiilor sau spectacolelor în care era partenerul soțului meu (baritonul Nicolae Constantinescu), în: Boema, Madama Butterfly, Gianni Schicchi de Puccini, Lakme de Delibes, Manon de Massenet, Lucia di Lammermoor de Donizetti, Hamlet de Pascal Bentoiu, Motanul încălțat și Bălcescu de Cornel Trăilescu, Oedipe de George Enescu, Freischutz de Weber, Don Carlo de Verdi. Dar, Florin Diaconescu a mai cântat și în: Faust de Gounod, Traviata, Falstaff, Nabucco, Bal mascat și Rigoletto de Verdi, Evgheni Oneghin de Ceaikovski, O noapte furtunoasă de Paul Constantinescu, Răpirea din Serai, Bastien și Bastienne, Flautul fermecat și Don Giovanni de Mozart, Norma de Bellini, Ariadna la Naxos de Richard Strauss.

De multe ori, după spectacol, "prelungeam" emoția, la un pahar de vin la Codrii Cosminului, în compania regretatului om de teatru și neegalatului secretar al Studiilor Muzicale de la Operă, Ștefan Șachim. Câte amintiri nu păstra uluitoarea sa memorie despre acele vremi!...

Florin Diaconescu a mai cântat până la 73 de ani. Dealtfel, Teatrul de Operă și Balet Oleg Danovski din Constanța (orașul în care și-a început cariera), l-a sărbătorit la împlinirea a 50 de ani de activitate, printr-o frumoasă Gală a Tenorilor (în care a cântat și a prezentat) și un spectacol de Turandot de Puccini (în care a interpretat rolul Altoum).

S-a născut la Bușteni, la 2 iulie 1942, dar părinții săi locuiau la Predeal. Deși nu aveau prea multe posibilități materiale, tatăl său reușește să-i ofere lecții particulare de vioară, pian și franceză. Mai întâi a visat să ajungă violonist și să susțină concerte la Ateneul Român, după care, absolvind Institutul de Muzică, începe cariera de profesor. N-a continuat, deoarece, un spectacol de Evgheni Oneghin cu Valentin Teodorian, declanșează în suflet "microbul" cântului vocal. Părăsește catedra și devine figurant la Teatrul Muzical din Galați. Apar și primele roluri, atât de operă, cât și de operetă (Voievodul țiganilor, Sânge vienez, Liliacul de Johann Strauss, Marco Polo de Lopez, Lăsați-mă să cânt de Gherase Dendrino), la Constanța, Galați și București.

- Ce partenere nu poți uita?

- Pe Veronica Diaconu (cu care am făcut peste 400 de spectacole la Constanța), pe Silvia Voinea (o colegă ideală vocal, scenic și intelectual) în Lakme, Lucia, Rigoletto, Răpirea din Serai, Bastien și Bastienne și în tot ce am mai făcut, pe distinsa soprană Eugenia Moldoveanu, în: Manon, Traviata, Freischutz, Boema, Faust, pe Maria Slătinaru-Nistor, cu vocea sa de excepție în Boema și Faust, pecum și pe profesionista mea colegă Elena Simionescu, în multe, multe spectacole. Să nu le uit și pe: Marina Mirea, Ligia Grosu, Mihaela Mija și...Mady Mesple. Numai amintindu-le simt cum mă cuprind din nou emoțiile... Doamne, vorbesc de mii de seri, de timpul care s-a scurs și mi-a luat cu el cea mai mare parte a vieții.

- Care a fost relația ta cu publicul?

- Una de onestitate reciprocă. Am simțit din parte lui, uneori cu fluctuții, că așa e viața, încurajare și respect. Chiar și când nu am mai fost favoritul lui principal, nu m-a părăsit complet.

- Îți simt un oarecare regret în voce. Ce ai să-ți reproșezi?

- Faptul că nu am avut o carieră mai spectaculoasă, mai diversă. Asta se datorează și lipsei unui impresar care să mă fi speculat mai mult și mai bine. Așadar, îmi reproșez că nu m-am interesat, că m-am mulțumit doar cu ceea ce mi-au oferit condițiile vechiului regim. Am avut turnee în: Rusia, Iugoslavia, Bulgaria, Ungaria, Polonia, Cehia, Austria, Germania, Grecia, Italia, Spania, Anglia, Turcia, Israel, Egipt, Tailanda, dar nu m-am bătut, n-am insistat, ca alți colegi ai mei, care s-au bucurat de cariere mai sonore.

(Interviu pentru TVR, anul 2005)

Florin Diaconescu a avut o carieră bogată și diversă, formată din 50 de roluri de operă și operetă, zeci de concerte vocal-simfonice și recitaluri cu lieduri din literatura universală, dar, mai ales, din creația compozitorilor români: Mihail Jora, Paul Constantinescu, Pascal Bentoiu, Felicia Donceanu și alții.

După propriile-i mărturisiri, perioada sa de glorie a fost între anii 1970 și 1983, când a abordat rolurile cele mai potrivit vocii sale lirice: Gerald, Des Grieux, Rodolfo, Lenski, Edgardo, Faust, Hamlet, Tamino, etc.

- Am traversat multe conduceri ale primei scene lirice a țării, începând cu Octav Enigărescu. Toate m-au prețuit, m-au stimulat și mi-au dat încredere. Mare parte însă din ceea ce am făcut bine în viață, datorez soției mele , Daniela, și ea solistă a Teatrului de Operetă Ion Dacian. Cu ea nu am cântat decât o singură dată, atunci când ne-am cunoscut, într-o producție de televiziune, în opereta Gondolierii de Arthur Sullivan, regizată de Marianti Banu. Eu am fost în general norocos, dacă mă gândesc la părinți, la soție, la prieteni, la vocile pe care le ascultam cu "nodu-n gât": Garbis Zobian, Dinu Bădescu, Cornel Stavru,,Valentin Teodorian, la întâlnirile pe care le-am avut cu oameni importanți ca: dirijorul Silviu Zavulovici din Galați, Jean Rânzescu, Nicușor Constantinescu, Pascal Bentoiu, în București. Și-apoi, nu tot un noroc a fost și faptul că v-am cunoscut pe tine și pe Bebe?!...

(Interviu pentru TVR, anul 2005)

Adio, prieten drag, mare artist și om!


Luminița Constantinescu