ACUM:
23.30
Sunete contemporane
Incursiune în lumea muzicii contemporane românești.
Urmează: 0.00 Adagietto În inima nopții, sonorități aduse din inima nopții...
Apoi: 0.55 Imnul de stat

Evenimentele săptămânii Înapoi

Juanjo Mena dirijează Orchestra Simfonică Națională Daneză

Bookmark and Share
Publicat: luni, 20 Ianuarie 2020 , ora 9.08

Vom fi în transmisiune directă de la Sala de Concerte a Radiodifuziunii din Copenhaga, la pupitru se va afla dirijorul spaniol basc, Juanjo Mena, el s-a format la Madrid, apoi grație unei burse, a avut ocazia să se perfecționeze la München cu Sergiu Celibidache. Până în 2008 a activat ca dirijor principal al Orchestrei Simfonice din Bilbao și a realizat numeroase înregistrări pentru Casa de Discuri Naxos, în colaborare cu acest ansamblu. A condus și Orchestra Filarmonicii din Bergen iar în 2010 a fost numit la pupitrul Orchestrei BBC Philharmonic unde și-a petrecut următorii 8 ani. În aceeași perioadă a condus mai multe orchestre de peste ocean și din Europa.

Juanjo Mena ne propune o paletă întreagă de imagini și sentimente, de la viziunea înălțimilor muntoase ale Scoției surprinse de compozitorul danez Niels Gade în Uvertura sa op. 7 "In the Highlands" până la dorul de țara natală, pe care Antonin Dvoűak l-a concentrat în Concertul său op.104 în si minor pentru violoncel și orchestră, compus la New-York în 1894. Îl veți asculta în interpretarea lui Jean-Guihen Queyras despre care publicația Diapason ne spune că a "reinventat violoncelul". Veți descoperi după pauză și Simfonia a 9-a de Franz Schubert, pe care însuși compozitorul a denumit-o "cea mare". Rămâne ca ascultând-o, să ne dăm seama dacă acest termen reflectă dimensiunile lucrării sau grandoarea evoluției muzicale.

Laura Ana Mânzat