În cadrul ceremoniei desfăşurate pe 26 ianuarie la Palatul Festivalurilor de la Cannes, înregistrările pianistului Dinu Lipatti au primit Premiul special MIDEM acordat cu prilejul Anului Chopin, la secţiunea "Best Ever", fiind considerate de juriul de profesionişti cele mai bune înregistrări cu lucrări de Chopin ale tuturor timpurilor. Un alt premiu ce se leagă de numele unui mare artist român este cel pentru documentar, pe suport DVD, premiu oferit filmului "Sergiu Celibidache - You don't do anything - You let it evolve", realizat de regizorul german Jan Schmidt- Garre, care a studiat cu prestigiosul conducător de orchestră. Cu acest prilej am stat de vorbă cu domnul James Jolly, redactor-şef al Revistei "Gramophone".

Domnule James Jolly, ca membru al juriului MIDEM, care este opinia dumneavoastră în legătură cu Premiul special pe care înregistrările lui Dinu Lipatti l-au primit în acest an? Aţi fost de acord sau nu?

Da. În mod categoric, da. Nu ştiu sigur dacă ar trebui să dezvălui acest lucru, însă Dinu Lipatti a fost prima mea alegere, dintre toate înregistrările extraordinare cu lucrări de Chopin ale tuturor timpurilor. Am acordat două premii: unul pentru înregistrări noi şi un altul pentru înregistrări realizate în trecut. Nu mi-a fost deloc greu să mă decid. Este într-adevăr o înregistrare clasică

Care a fost motivaţia juriului cu privire la acordarea acestui premiu?

Noi toţi am vrut să ne folosim de această oportunitate a Anului Chopin 2010, a celor 200 de ani de la naşterea compozitorului. Este ceva în totalitate magic în legătură cu aceste înregistrări ale lui Lipatti. Chiar dacă te gândeşti că era foarte bolnav şi că nu mai avea foarte mult de trăit, cântatul lui rămâne la fel de uimitor: o combinaţie de muzicalitate, poezie, forţă şi o totală credinţă în muzica sa. Ascultându-l, anii zboară şi se naşte o interacţiune, o comunicare cu muzica lui Chopin. Sunt nişte înregistrări uimitoare, excepţionale şi sunt atât de bucuros că în toţi aceşti ani reputaţia lor s-a consolidat, astfel că putem spune şi acum întregii lumi că rămân un exemplu extraordinar de interpretare pianistică.

Ce înregistrări au mai fost luate în calcul pentru acest premiu? Arthur Rubinstein, Vladimir Ashkenazy sau Maurizio Pollini au fost concurenţi ai pianistului român?

Desigur că au fost şi ei pe listă. Există înregistrări minunate ale lucrărilor de Chopin. Mai ales cele ale lui Rubinstein, care a fost asociat, ca nici un alt pianist, cu muzica lui Chopin. Sunt înregistrări absolut extraordinare ce figurează pe lista scurtă a interpretărilor lui Chopin. Numai că cele ale lui Lipatti sunt atât de fantastice, încât nu am avut cum să nu le punem pe primul plan.

În Revista Gramophone CD-ul lui Dinu Lipatti, cu lucrări de Chopin, a fost caracterizat drept o colecţie de plăceri, cântate cu instinct, graţie şi poezie. În opinia dumneavoastră, care este elementul special ce evidenţiază interpretările lui Dinu Lipatti, în termeni ca tuşeu, tehnică, frazare, legato, o concentrare intelectuală extraordinară?

Cred că este pur şi simplu un cântat pianistic complet. Tehnic este impecabil, are simţul poeziei, al tristeţii, al miracolului. Desigur că poţi detecta inteligenţa din spatele muzicii, dar nu este un cântat intelectualist, ci doar minunat de direct, extraordinar de sensibil. Nu este deloc învechit, astfel că înregistrările lui Lipatti rămân cele mai bune din toate timpurile.

Cred că o paralelă între destinul lui Chopin şi cel al lui Lipatti nu este dificil de stabilit, pentru că au foarte multe lucruri în comun. Care ar fi punctele de interferenţă între cei doi mari muzicieni, dintr-un punct de vedere artistic?

Chopin a scris aproape în exclusivitate lucrări pentru pian, ceea ce îl face să fie compozitorul pianiştilor. În schimb Lipatti este într-un fel pianistul pianiştilor, cineva care a surprins esenţa muzicii. Şi sunt puţini interpreţi de acest fel. Evident, atât Lipatti, cât şi Chopin au trăit foarte puţin, însă nu ştiu dacă acest lucru este relevant în situaţia de faţă. Amândoi au avut ceva aristocratic şi au fost, într-un mod minunat, dedicaţi muzicii lor. Ambii au făcut parte dintre acei puţini artişti care au arătat o extraordinară măiestrie. Muzicieni cu adevărat compleţi.

Credeţi că arta lui Lipatti are de suferit din cauza calităţii precare a înregistrărilor?

Da, cred că este posibil. Înregistrările datează din urmă cu 60 de ani. Aşa este, trebuie să asculţi trecând peste imperfecţiunile tehnice, cum sunt acel fâşâit, brumul pe care îl au majoritatea înregistrărilor lui. Însă nu cred că asta contează foarte mult. Arta lui Lipatti vorbeşte mai presus de ele. Nu cred că starea tehnică este un impediment.

Această ediţie a Premiilor MIDEM onorează totodată, la secţiunea Documentar DVD, filmul regizorului Jan Schmidt Garre: "Sergiu Celibidache - You don't do anything - You let it evolve". În România nu am avut prilejul să vedem deocamdată acest film şi am vrea să aflăm de la dumneavoastră ce aduce el nou?

Este un film deosebit de inspirat. Celibidache a fost unul dintre marii dirijori, însă refractar la înregistrări şi mai ales deloc dispus la discuţii. Filmul aduce o incredibilă privire dinăuntru asupra artei sale dirijorale. Nu a fost un dirijor unic şi a avut acel temperament caracterizat de idiosincrasie. Dar adesea a susţinut concerte atât de extraordinare, dând interpretări uimitoare şi ajungând la lucruri absolut unice şi intense. Repetiţiile lui însemnau o parte importantă a ecuaţiei. În acest film am văzut felul în care Celibidache vorbea despre faptul că repetiţiile puteau fi un lucru extrem de negativ: să le spui oamenilor cum să nu facă, ce să nu facă. Este un documentar excelent şi oferă o imagine extrem de profundă asupra unuia dintre cei mai importanţi dirijori ai secolului 20.