ACUM:
1.00
Notturno
produs de BBC, preluat prin Uniunea Europeană de Radio
Urmează: 7.00 Musica viva Matinalul altfel marca Radio România Muzical.
Apoi: 9.55 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.

Interviuri Înapoi

Interviu cu Geoff Browell și Magda Stroe despre arhiva și evenimentul Silvestri de la King`s College din Londra

Bookmark and Share
Publicat: miercuri, 6 Noiembrie 2019 , ora 8.49

Evenimentul dedicat lui Constantin Silvestri sâmbătă, 2 noiembrie, la King`s College din Londra, cuprinzând un recital sustinut de pianista Anda Anastasescu, proiecții video cu și despre Silvestri și o masă rotundă având în prim plan personalitatea lui Silvestri a fost deschis de directorul arhivelor si colecțiilor King`s College, Geoff Browell și Magda Stroe, director ICR Londra. Andreea Kiseleff a stat de vorbă cu aceștia după eveniment.

Domnule Geoff Browell, cum a luat naștere acest proiect?

Adesea, o arhivă conduce spre alta. Niște prieteni ai Andei Anastasescu, cea care deținea colecția Silvestri, m-au contactat și mi-au spus că au o arhivă de la părinții lor, David și Barbara Stone, producători de film, pe care ar dori să ne-o ofere. Ei o cunoșteau pe Anda și un lucru a condus spre altul, m-am împrietenit la rândul meu cu ea, am văzut colecția Silvestri și pe cea a soțului ei, regretatul John Gritten, și am preluat-o. Aici la King`s College avem colecții militare, precum și artistice sau științifice. John Gritten a avut o carieră militară în cel de-al doilea Război Mondial, ca jurnalist în Norvegia și Normandia. Așa că împreună cu documentele ce descriu cariera militară a acestuia, am primit și arhiva legată de Silvestri.

Cum va putea fi consultată această arhivă de către publicul larg?

Suntem o arhivă publică, accesul este gratuit. Avem deschis în timpul săptămânii și cataloagele ce descriu conținutul colecțiilor pot fi accesate online. Catalogul Silvestri va putea fi consultat curând, în primăvară, iar cei interesați se vor putea înscrie pentru a veni să ne viziteze și a consulta această colecție, precum și alte sute de colecții similare.


Împreună cu Geoff Browell, în deschiderea amplului eveniment Silvestri de la Londra, a luat cuvântul Magda Stroe, director al Institutului Cultural Român din Londra:

Luna noiembrie la ICR Londra este o lună muzicală. Debutăm cu evenimentul dedicat lui Constantin Silvestri la împlinirea a 50 de ani de la moartea acestuia, în 1969, și este un parteneriat pe care îl avem cu Fundația Internațională "Constantin Silvestri", cu London Schubert Players, cu Radio România Muzical, cu Muzeul "George Enescu", dar, în primul rând, cu King's College Londra, care a obținut și de la Fundația Silvestri și direct de la Orchestra Bournemouth, unde Silvestri a fost dirijor principal, o impresionantă colecție de arhivă. Avem documente, fotografii, partituri, obiecte care i-au aparținut lui Silvestri și avem promisiunea de la King's College - Departamentul de arhivă și colecții speciale că vor cataloga aceste materiale și le vor pune la dispoziția oricui este interesat de opera și viața marelui pianist, compozitor și dirijor.

Andreea Kiseleff